CSJ. Decizia nr. 2115/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2115/2003
Dosar nr. 7177/2001
Şedinţa publică din 8 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 4 august 1999, reclamanta SC C.A. SA Bucureşti a chemat în judecată pârâta SC S.M.K. SRL Bucureşti, pentru obligarea la plata sumei de 171.629.968 lei daune cauzate prin neîndeplinirea obligaţiilor de pază asumate prin contract.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că, prin contractul de prestări servicii încheiat în 1994, pârâta s-a obligat să asigure paza şi apărarea patrimoniul reclamantei, iar prin art. 3 şi 4 din contract s-a prevăzut răspunderea pârâtei pentru produsele sustrase şi scoase în afara incintei beneficiarului de prestaţii, datorate neîndeplinirii sarcinilor organelor de pază şi suportarea daunelor produse de prepuşii prestatoarei.
Că, în perioada 19 - 23 noiembrie 1998, conform constatării organelor abilitate, Unitatea Serviciul comercial 2 a fost spartă, sustrăgându-se mărfuri în valoare de 171.629.968 lei, conform procesului verbal din 19 decembrie 1998 încheiat cu participarea delegatului pârâtei.
Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, prin sentinţa nr. 7197 din 9 noiembrie 2000, a admis acţiunea şi a obligat pârâta la plata daunelor în sumă de 171.629.968 lei, cu cheltuieli de judecată în sumă de 6.677.600 lei.
Prin aceeaşi hotărâre a fost admisă şi cererea reconvenţională formulată de pârâtă, reclamanta fiind obligată la plata sumei de 67.139.524 lei, reprezentând contravaloare servicii de pază, cu 8.900.581 lei cheltuieli de judecată.
În pronunţarea sentinţei menţionate, privitor la cererea principală, s-a reţinut culpa pârâtei în nerespectarea obligaţiilor asumate prin contract de pază şi supraveghere a obiectivelor reclamantei, fapt ce atrage obligaţia suportării daunelor.
Apelul pârâtei declarat împotriva sentinţei instanţei de fond a fost respins de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia nr. 973 din 7 iunie 2001, reţinându-se că susţinerea apelantei, în sensul că spargerea s-a produs printr-un loc care nu se afla în aria sa de supraveghere, este nefondată. Aceasta, întrucât gardul despărţitor este unul din obiectivele importante de supraveghere, intră în aria de pază, dar agenţii pârâtei l-au neglijat.
S-a mai reţinut că planul de pază a existat, că nu s-a făcut dovada anulării acestuia.
Împotriva deciziei sus menţionate, pârâta a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ., susţinând că admiterea acţiunii principale este criticabilă, întrucât:
- nu este culpabilă în spargerea gardului metalic de 2,2 m şi lung de 50 m, întrucât agentul de pază din postul 4 nu avea vizibilitate spre acest gard, aşa cum se constată şi prin adresa Poliţiei 627154 din 5 aprilie 1999;
- planul de pază întocmit de părţi nu mai era de actualitate, ci urma să fie modificat, prin suplimentarea numărului de agenţi;
- verificarea lipsurilor nu s-a făcut în condiţii de opozabilitate, gestionarii reclamantei fiind nesupravegheaţi în câmpul infracţional, iar delegatul său a fost simplu agent de pază, iar nu contabilul firmei;
- greşit instanţele au interpretat prevederile cap. al V-lea pct. 3 din contract, cât timp organele de poliţie nu au definitivat cercetările.
Recursul este nefondat.
Potrivit contractului de prestaţii pază şi planului de pază şi apărare, refăcut de părţi, conform Legii nr. 18/1996, pârâta, prin personalul său, avea obligaţia ca, în zilele de lucru, între orele 15,00 – 7,00 şi în zilele de sâmbătă şi duminica şi sărbători legale, să asigure apărarea şi paza obiectivului.
Spargerea magaziei din Serviciul comercial 2, în două rânduri, 19 - 20 noiembrie 1998 şi 20 - 23 noiembrie 1998, s-a produs după programul de lucru, după ora 15 şi, respectiv, în zilele nelucrătoare.
Prin planul de pază se prevede obligaţia agentului de a nu permite nici unei persoane escaladarea gardului, intrarea în depozite.
Susţinerile pârâtei, în sensul că agentul de pază nu avea vizibilitate spre gardul unde s-a produs spărtura, întemeiat au fost înlăturate de instanţă, întrucât, atâta timp cât răspundea de paza obiectivului, pârâta trebuia să ia toate măsurile pentru asigurarea pazei pe întregul obiectiv şi nu poate invoca lipsa de vizibilitate pe unele porţiuni.
Planul convenit de părţi era în vigoare, astfel că susţinerile recurentei, în sensul necesităţii actualizării, prin suplimentarea agenţilor săi, nu poate înlătura răspunderea pârâtei, atât timp cât a acceptat planul şi suportarea pagubelor produse prin efracţie.
Nu pot fi primite nici criticile privind realitatea constatării lipsurilor după sustragere, cât timp a participat şi un delegat al pârâtei şi nu s-au adus probe concrete în dovedirea susţinerilor.
Critica recurentei, în sensul că nu putea fi angajată răspunderea pentru daune cât timp nu au fost definitivate cercetările penale, nu poate fi primită.
Temeiul răspunderii este contractul dintre părţi, şi anume cap. al V-lea pct. 3 şi 4.
Prin pct. 4 se prevede că prestatorul se obligă să răspundă material pentru daunele pricinuite de prepuşii săi, iar pct. 3 stabileşte răspunderea prestatorului pentru produsele sustrase şi scoase în afara incintei beneficiarului, situaţie constatată şi dovedită de organele competente.
Or, în speţă, s-a constatat şi dovedit spargerea gardului, a lacătelor la magazie şi lipsa unor mărfuri, iar răspunderea contractuală a pârâtei nu este condiţionată de găsirea de către organele de urmărire penală a autorilor furturilor produse în patrimoniul reclamantei.
Ca urmare, hotărârea atacată fiind legală şi temeinică, recursul urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC S.M.K. SRL Bucureşti, împotriva deciziei nr. 973 din 7 iunie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
IREVOCABILĂ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2113/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 2118/2003. Comercial → |
|---|
