CSJ. Decizia nr. 2177/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2177/2003
Dosar nr. 9554/2001
Şedinţa publică din 9 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Iaşi, prin sentinţa civilă nr. 258 din 13 februarie 2001, a admis acţiunea reclamantei, B.P.R. – C.C. Bucureşti, şi au fost obligaţi, în solidar, pârâţii R.M.L., B.V., C.M. şi R.A. la plata sumei de 25.815.833 lei, din care 9.333.333 lei împrumut restant, 2.500.000 lei dobânzi şi 14.982.500 lei penalităţi, cu 2.140.267 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că între B.P.R. – C.C. Bucureşti şi R.M.L. s-a încheiat contractul nr. 124 din 30 decembrie 1999, pentru un credit în sumă de 10.000.000 lei, garantat prin giranţii pârâţi B.V., C.M. şi R.A., cu obligaţia restituirii, conform graficului anexat la contract, până la 30 decembrie 2000.
Contractul conţine clauza privind plata de penalităţi de 1% zi întârziere, calculate la valoarea ratei şi dobânzii neachitate, precum şi dobânzi de 30% pe an.
Din suma totală împrumutată a rămas de restituit suma de 8.333.333 lei, la care s-au calculat dobânzi de 2.500.000 lei şi penalităţi de 14.982.500 lei.
În cursul judecăţii, pârâţii nu au făcut dovada stingerii obligaţiilor contractuale sus menţionate şi, pe cale de consecinţă, acţiunea a fost admisă, conform dispoziţiilor art. 1039, 1584, 1587 şi 1066 C. civ.
În finalul contractului de împrumut s-a stipulat că giranţii se obligă, în solidar, cu împrumutatul la plata ratelor, dobânzilor, comisioanelor şi celorlalte speze prevăzute în contract, situaţie în care, neîndeplinirea obligaţiilor împrumutatului, atrage răspunderea juridică a celor trei giranţi, semnatari ai contractului în această calitate.
Prin Decizia civilă nr. 408 din 29 octombrie 2001, Curtea de Apel Iaşi a respins apelul formulat de pârâţii B.V., C.M., R.M.L. şi R.A., împotriva hotărârii instanţei de fond.
Împotriva menţionatei decizii, pârâţii R.A. şi R.M.L. au declarat recurs, în temeiul art. 304 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând, în concluzie, admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri şi respingerea acţiunii reclamantei.
În criticile formulate, recurenţii susţin, în esenţă, că, în mod greşit, au fost obligaţi pârâţii la plata sumei de 8.333.333 lei, reprezentând împrumut restant, la 2.500.000 lei dobânzi şi la 14.982.500 lei penalităţi, raportat la situaţia de fapt şi la probele administrate în cauză.
Recurenta, R.L.M., a încheiat cu banca un contract de împrumut, pentru suma de 10.000.000 lei, la 13 decembrie 1999, pentru un termen de 12 luni, din care a primit, efectiv, suma de 6.031.667 lei, diferenţa de 3.968.333 lei rămânând la B.P.R. ca fond social, cu o dobândă de 30% pe an şi un comision de gestiune de 0,3% pe lună.
Că, prin art. 19 din contract, s-a convenit ca, în cazul neplăţii ratelor la împrumutul acordat, precum şi nerespectarea clauzelor prevăzute în contract, banca să treacă la recuperarea sumei datorate din contul fondului social depus.
Că, la scadenţă, ar fi trebuit să achite 10.012.867 lei, din care 6.031.667 lei suma efectiv împrumutată, 1.809.800 lei dobândă şi 2.171.400 lei valoarea comisionului de gestiune de 0,3% pe lună.
La 6 februarie 2001, recurenţii au achitat 5.244.202 lei, rămânând de rambursat diferenţa de 800.332 lei debit, fără dobândă şi penalităţi pentru cele 38 de zile întârziere.
Recurenţii susţin că banca a calculat în mod abuziv dobânda şi penalităţile la suma de 10.000.000 lei şi nu la cea de 6.031.667 lei, că avea obligaţia, conform art. 19 din contract, să-şi satisfacă creanţa din fondul social şi în termen de 10 zile de la scadenţa împrumutului să o notifice.
Se mai susţine că, pentru sumele achitate la bancă, s-au eliberat chitanţe cu acelaşi număr, care nu au fost operate în evidenţele contabile ale acesteia, evidenţe care lasă de dorit.
Intimaţii-pârâţi B.V. şi C.M. au depus întâmpinare la recursul promovat în cauză, susţinând că reclamanta a încălcat dispoziţiile art. 8, 14 şi 19 din contractul de împrumut, motiv pentru care nu puteau fi obligate la plata sumelor în discuţie, care au fost eronat calculate.
Recursul este fondat.
Curtea, analizând hotărârea prin prisma criticilor formulate, în raport cu actele şi lucrările dosarului, constată că acestea sunt de natură să conducă la casarea deciziei recurate, în speţă, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Deşi instanţa de apel a reţinut în mod corect situaţia de fapt, în sensul că, la baza raporturilor dintre părţi, a stat contractul nr. 124 din 30 decembrie 1999, prin care banca a acordat pârâtei R.M.L., un credit în sumă de 10.000.000 lei, ce urma să fie achitat până la 31 decembrie 2000, aceasta a făcut o interpretare eronată a clauzelor contractului, în favoarea reclamantei, care a manifestat rea credinţă în executarea obligaţiilor contractuale.
Potrivit art. 19 din contract, banca trebuia ca, în cazul neplăţii ratelor, să recupereze suma datorată din contul fondului social depus de împrumutat şi numai când valoarea datoriei depăşea suma acesteia, trebuia să treacă la recuperarea sumei rămase de plată, prin executarea silită a bunurilor aduse în garanţie.
De altfel, reprezentantul B.P.R. nu a contestat că pârâta-debitoare avea constituit acest fond social şi a precizat că el avea valoarea unei garanţii colaterale. Cum banca nu a făcut nici o dovadă că a executat întâi fondul de garanţie şi cum forţa obligatorie a contractului se limitează numai la ceea ce s-a convenit legal, în sensul prevederilor art. 969 C. civ., potrivit cărora convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, urmează a se admite recursul pârâţilor, a se modifica Decizia instanţei de apel şi a se respinge acţiunea reclamantei, ca nefondată.
Cum reclamanta nu a făcut dovada că a executat contractul de împrumut conform clauzelor, chiar dacă apelul celorlalţi pârâţi nu a fost motivat, apelul făcut de recurenţii-pârâţi profită şi celorlalţi pârâţi giranţi.
Aşa fiind,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâţii, R.A. şi R.M.L. împotriva deciziei nr. 408 din 29 octombrie 2001 a Curţii de Apel Iaşi, pe care o modifică, în sensul că admite apelul declarat de pârâţii B.V., C.M., R.M.L. şi R.A., împotriva sentinţei civile nr. 258 din 13 februarie 2001 a Tribunalului Iaşi, pe care o schimbă în tot, în sensul că respinge acţiunea reclamantei B.P.R. – C.C. Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 9 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2172/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 2192/2003. Comercial → |
|---|
