CSJ. Decizia nr. 2192/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia Nr.2192/2003DOSAR Nr.8985/2001
Şedinţa publică din 9 aprilie 200.
La data de 26 martie 2003 s-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta Primăria Municipiului Oradea-Administraţia Patrimoniului Imobiliar împotriva deciziei nr.419 din 18 septembrie 2001 a Curţii de Apel Oradea.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 26 martie 2003 iar pronunţarea deciziei s-a amânat la 9 aprilie 2003.
CURTE.
Asupra recursului de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Consiliul Local- Direcţia Imobiliară Oradea a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. „C." SRL şi a solicitat ca prin sentinţa care se va pronunţa să fie obligată în principal la 52.461.171 lei chirie şi la 33.714.681 lei majorări, iar în subsidiar la plata sumei de 86.175.852 lei cu titlu de despăgubiri compuse din chiria ce ar fi putut să fie încasată dacă pârâtul ar fi predat spaţiul la data expirării contractului.
Tribunalul Bihor prin sentinţa nr.247/LC/2001 a admis în parte acţiunea, a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 5.336.450 lei reprezentând despăgubiri civile şi a respins ca nefondat capătul de cerere pentru majorări de întârziere.
Prima instanţă a reţinut că în cauză a operat tacita relocaţiune şi întrucât locaţiunea a continuat şi după expirarea contractului ,pârâtei îi revenea obligaţia să achite pe octombrie 1999-iulie 2000 suma de 5.336.450 lei calculată la nivelul chiriei din contractul expirat.
Instanţa de fond a mai reţinut că suma pe care reclamanta a solicitat-o nu a fost dovedită întrucât la dosar nu au fost depuse înscrisuri din care să rezulte modul de calcul.
Sentinţa a fost confirmată de Curtea de Apel Oradea care prin Decizia nr.419 pronunţată la 18 septembrie 2001 a respins ca nefondat apelul reclamantei.
Criticile aduse sentinţei prin care s-a susţinut că pârâta datorează 130.050.115 lei chirie şi 80.312.312 lei majorări, au fost înlăturate ca nefondate, curtea de apel reţinând că părţile în proces nu au prevăzut o clauză de indexare a chiriei stabilită prin contract.
Împotriva deciziei nr.419/2001 pronunţată de curtea de apel a declarat recurs Administraţia Patrimoniului Imobiliar din cadrul Primăriei Municipiului Oradea.
Recurenta a formulat un singur motiv de recurs care nu a fost încadrat în motivele de casare prevăzute de art.304 Cod procedură civilă.
Critica vizează cuantumul chiriei care în opinia recurentei trebuia acordată la nivelul sumei de 130.050.115 lei.
Neacordarea acestei sume a mai susţinut recurenta nu se justifică câtă vreme intimata a recunoscut că a ocupat spaţiul pe întreaga perioadă menţionată în acţiune.
Neachitarea chiriei demonstrează reaua credinţă a locatarei aşa încât, recurenta consideră că au fost corect solicitate şi majorările de întârziere.
O altă critică vizează neacordarea despăgubirilor care au fost solicitate în subsidiar, suma cerută iniţial determinată la momentul recursului fiind de 210.362.427 lei.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente.
Este necontestat că în cauză a operat tacita relocaţiune întrucât locatarul a rămas în folosinţa lucrului după expirarea termenului contractual fără ca locatorul să-l împiedice.
În speţă, locaţiunea a fost reînnoită prin tacita relocaţiune (art.1437 şi 1452 Cod civil), în condiţiile în care nu a existat o clauză expresă de excludere.
Din actele dosarului nu rezultă că recurenta a acordat concediul în scopul încetării relocaţiunii aşa încât nu poate fi primită susţinerea acesteia referitoare la reaua credinţă a intimatei care ar fi constat în refuzul de a elibera spaţiul.
O altă problemă ridicată, în alţi termeni, de recurentă este cea referitoare la drepturile şi obligaţiile ce le revin părţilor în tacita relocaţiune cu privire specială asupra obligaţiei de plată a chiriei.
Contractul fiind considerat fără termen, intimatei îi revenea obligaţia să achite chiria întrucât se prezumă că părţile nu au modificat nimic faţă de contractul iniţial.
Problema controversată de părţile în proces este cea a cuantumului chiriei şi sub acest aspect trimiterea la contract a fost corect făcută de cele două instanţe care au soluţionat cauza.
În lipsă de stipulaţie contrară, în noua locaţiune nu se pot acorda majorări de întârziere.
Clauza penală nu a fost prevăzută nici în contractul încheiat de părţi aşa încât cu atât mai puţin se poate pune problema majorărilor în relocaţiune.
Revenind la cuantumul chiriei se constată că s-au cerut valori care nu se regăsesc în contract, facturi sau în calcule din care să rezulte că au fost aplicate hotărâri locale de stabilire a cuantumului chiriei care să alinieze cuantumul acesteia la un real cost al folosinţei.
Instanţele care au soluţionat cauza au reţinut că părţile nu au prevăzut o clauză de indexare a chiriei.
Acest argument este greşit întrucât indexarea chiriei este una din clauzele subînţelese în contractele comerciale în condiţiile devalorizării monedei naţionale.
Argumentul pentru care suma cerută nu se poate acorda este lipsa calculului şi a dovezilor referitoare la indicele mediu al ratei inflaţiei.
Nici critica referitoare la neacordarea sumelor cerute în subsidiar nu poate fi reţinută pentru argumentele deja expuse la care se adaugă faptul că despăgubirea solicitată în compunerea sumei pretinse trebuia dovedită iar instanţele au depus suficiente diligenţe pentru depunerea actelor în dovedirea pretenţiilor formulate de recurentă.
În consecinţă nu se constată motive de netemeinicie şi nelegalitate care să ducă la modificarea/casarea deciziei pronunţată în apel astfel că recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta Primăria Municipiului Oradea- Administraţia Patrimoniului Imobiliar, împotriva deciziei nr.419 din 18 septembrie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2177/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 2193/2003. Comercial → |
|---|
