CSJ. Decizia nr. 2193/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2193/2003
Dosar nr. 2512/2002
Şedinţa publică din 9 aprilie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 15 septembrie 2000 la Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ, reclamanta SC M. SA Bucureşti a formulat acţiunea în contencios administrativ, prin care a chemat în judecată pe Ministerul Finanţelor, pentru ca acesta să fie obligat să emită actul administrativ prin care să dispună Direcţiei Generale Trezorerie şi contabilitate Publică plata către societatea reclamantă a sumei de 463.363,96 dolari S.U.A., în cadrul îndeplinirii de către pârâtă a acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Federaţiei Ruse, privind reglementarea reciprocă a creanţelor financiare în ruble transferabile, rezultată din Acordul şi Protocolul dintre Guvernul Republicii Socialiste România şi Guvernul Republicilor Sovietice Socialiste, de colaborare la construirea de obiective în industria gazelor a U.R.S.S., în anii 1984 - 1988, din 19 iulie 1984, precum şi din contul de lichidare nr. 2, în ruble transferabile, semnat la Moscova, în 18 august 1999 (acord ratificat de Guvernul României prin Ordonanţa nr. 6 din 21 ianuarie 2000, publicată în Monitorul Oficial nr. 31/2000), cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că pârâtul a dat o interpretare eronată a prevederilor art. 3 din Ordonanţa nr. 6/2000 a Guvernului României, în sensul că a considerat ca dată a exportului realizat de SC M. SA Bucureşti data de 11 octombrie 1995, situaţie în care a fost grav prejudiciată, privind aproximativ 10% din totalul de 515.149 ruble transferabile, ce i s-ar fi cuvenit dacă s-ar fi interpretat corect textul citat.
Prin sentinţa civilă nr. 1420 din 23 octombrie 2000, Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ, a declinat competenţa, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, cu motivarea că litigiul se referă la un refuz de plată, ca urmare a unor relaţii comerciale şi raporturi de schimb şi nu reprezintă un refuz al pârâtului, în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990.
Hotărârea curţii de apel a rămas definitivă şi irevocabilă, în temeiul deciziei nr. 459 din 5 februarie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia contencios administrativ, care a confirmat caracterul comercial al acţiunii reclamantei.
Primind cauza spre soluţionare, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a pronunţat sentinţa civilă nr. 5554 din 29 iunie 2001, prin care s-a respins, ca nefondată, acţiunea reclamantei SC M. SA Bucureşti.
Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa comercială de fond a reţinut că data încasării exportului este data la care B.R. a emis instrumentul de plată către B.R.C.E., adică 11 octombrie 1995, moment în raport de care suma primită de reclamantă reprezenta echivalentul în dolari a sumei pretinsă de SC M. SA Bucureşti.
Soluţia instanţei de fond a fost menţinută prin Decizia nr. 789/R din 6 decembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin care s-a respins recursul reclamantei (precum şi cererea de rectificare a încheierii din 11 octombrie 2001 formulată de recurentă).
Procurorul general a declarat recurs în anulare împotriva hotărârilor judecătoreşti ale instanţelor comerciale, susţinând că acestea au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, fiind şi vădit netemeinicie, deoarece:
- deşi fosta B.C.E. S.A. a comunicat reclamantei că s-a primit avizul de creditare pentru incasso-ul în valoare de 515.149 ruble transferabile, în raport de adresele Ministerului Finanţelor rezultă că, în realitate, statul român nu a încasat în contul de cliring contravaloarea exportului efectuat de SC M. SA Bucureşti şi, sub acest aspect, instanţele au pronunţat hotărâri netemeinice, care nu au la bază materialul probator;
- sub aspectul legalităţii hotărârilor judecătoreşti s-a susţinut că, faţă de recunoaşterea expresă a pârâtei, în sensul că exportul efectuat de SC M. SA nu poate fi încasat decât după ce se va conveni la nivel guvernamental coeficientul de conversie rublă/dolar S.U.A., înseamnă că data încasării exportului nu poate fi decât data de 21 ianuarie 2000, când a fost ratificat acordul dintre cele două state;
- din acelaşi punct de vedere, procurorul general trage concluzia că instanţele au interpretat eronat dispoziţiile OG nr. 6/2000 şi au ajuns la concluzia greşită că data încasării exportului este 11 octombrie 1995.
Recursul în anulare este fondat.
Din actele dosarului rezultă că, în baza contractului extern nr. 0027310/0290 – 111 din 29 noiembrie 1990 şi a protocolului de circulaţie a mărfurilor şi de plată între fosta U.R.S.S. şi România, pe anul 1990, reclamanta SC M. SA Bucureşti a livrat firmei M., din Republica Moldova, mărfuri în valoare de 515.000 ruble.
Deşi ambele părţi contractante şi-au îndeplinit obligaţiile asumate, datorită problemelor de decontare apărute între cele două ţări, încasarea contravalorii mărfurilor exportate de reclamantă nu s-a făcut (situaţie necontestată de pârâtă şi care a generat litigiul).
De asemenea, din actul depus în recurs (dosarul Curţii de Apel Bucureşti) rezultă că, deşi B.R.C.E. a comunicat reclamantei că s-a primit avizul de creditare pentru incasso-ul în valoare de 515.149 ruble transferabile, în realitate, statul român (şi implicit furnizoarea) nu a încasat în contul de cliring contravaloarea exportului efectuat de SC M. Bucureşti.
Pe de altă parte, este necontestat că orice operaţiune de decontare în lei, aferentă exporturilor - importurilor cu fosta U.R.S.S., în contul de cliring, barter şi cooperare economică internaţională, se putea derula numai după aprobarea reglementării definitive a drepturilor şi obligaţiilor reciproce dintre România şi ţările fostei U.R.S.S. şi determinarea raportului de schimb rublă transferabilă/dolar S.U.A.
Această reglementare s-a făcut în anul 2000, când s-a încheiat Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Federaţiei Ruse, acord aprobat prin OG nr. 6 din 21 ianuarie 2000 (aprobată la rândul său, prin Legea nr. 164/2000).
În conformitate cu prevederile art. 3 din ordonanţa amintită, „decontarea în lei a operaţiunilor de export – import înregistrate în contul de lichidare nr. 2 în ruble transferabile se efectuează astfel:
- „exporturile se decontează pe baza cursului de schimb leu – dolar S.U.A. în vigoare la data încasării exportului respectiv".
Critica procurorului general vizează modul în care instanţele au interpretat dispoziţiile acestui text, în sensul că, faţă de momentul încasării efective a exportului, operaţiunea în lei trebuia să aibă la bază cursul de schimb leu/dolar S.U.A. la 21 ianuarie 2000 şi nu cel de la 11 octombrie 1995, când s-a primit avizul de creditare pentru contravaloarea mărfurilor exportate.
Într-adevăr, datorită devalorizării monedei naţionale, legiuitorul n-ar fi putut avea în vedere un curs de aproximativ 10 ori mai mic decât cel aplicabil la data acordului guvernamental, fără să se aducă considerabile prejudicii exportatorului român.
De altfel, prin natura sa, incasso-ul invocat de instanţe, pentru care s-a primit avizul de creditare de la banca rusă la 15 octombrie 1995, nu constituie un document de plată efectivă a mărfurilor exportate, ci doar o ofertă de încasare a mărfurilor, făcută de bancă pentru exportator, operaţiune pentru care băncile nu-şi asumă nici o obligaţie de plată.
Chiar dacă, aşa cum a susţinut pârâtul – intimat, în speţă, banca plătitoare a emis un ordin de plată către B., la 11 octombrie 1995, acest ordin nu poate fi interpretat ca o plată efectivă, atâta timp cât suma nu a intrat în contul exportatoarei, iar decontarea nu putea avea loc înainte de reglementarea reciprocă a creanţelor financiare în ruble transferabile, reglementare făcută, aşa cum s-a arătat, numai în anul 2000, prin acordul guvernamental.
În legătură cu această noţiune, pârâtul Ministerul Finanţelor a arătat că, în opinia sa, data încasării exportului este data de 11 octombrie 1995, conform uzanţelor bancare internaţionale, apelând astfel la o noţiune foarte vagă, fără să se refere la o anumită situaţie, sau la natura documentelor bancare utilizate în speţă.
Ca atare, critica procurorului general, potrivit căreia instanţele au dat o greşită interpretare prevederilor art. 3 din OG nr. 6/2000, se găseşte întemeiată, situaţie în care va fi admis recursul în anulare şi vor fi casate ambele hotărâri judecătoreşti pronunţate în cauză, conform art. 330 pct. 2 combinat cu art. 314 C. proc. civ.
Pe fondul pricinii, acţiunea reclamantei se găseşte întemeiată şi pentru considerentele arătate mai sus, pârâtul Ministerul Finanţelor va achita reclamantei SC M. SA Bucureşti contravaloarea în lei a diferenţei neachitate din exportul realizat, respectiv echivalentul sumei de 463.363,96 dolari S.U.A. la cursul de schimb leu/dolar S.U.A., aplicabil la data de 21 ianuarie 2000.
În conformitate cu prevederile art. 274 C. proc. civ., pârâtul va fi obligat la plata sumei de 764.201.252 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru, timbru judiciar şi onorariu de avocat, în toate fazele de judecată, cheltuieli dovedite cu actele de la dosar şi centralizate în nota anexată concluziilor scrise.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei nr. 5554 din 29 iunie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, şi a deciziei nr. 789/06 decembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Casează Decizia şi sentinţa atacate şi, în fond, admite acţiunea formulată de reclamanta SC M. SA Bucureşti şi obligă pârâtul Ministerul Finanţelor Publice la plata echivalentului în lei a sumei de 463.363,96 dolari S.U.A., calculat la cursul de schimb leu/dolar S.U.A. la data de 21 ianuarie 2000, plus 764.201.252 lei cheltuieli de judecată, în toate fazele de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 9 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2192/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 2194/2003. Comercial → |
|---|
