CSJ. Decizia nr. 2194/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2194/2003
Dosar nr. 552/2002
Şedinţa publică din 9 aprilie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
F.P.S. a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. Şantierul Naval S.A. Galaţi şi a solicitat ca, prin sentinţa care se va pronunţa, să fie obligată la plata sumei de 1.109.681.069 lei cu titlu de daune interese moratorii calculate pentru plata cu întârziere a dividendelor cuvenite pentru exerciţiul financiar al anului 1993.
Tribunalul Galaţi, prin sentinţa nr. 171 din 23 ianuarie 2001, a respins, ca nefondată, acţiunea cu motivarea că aportul la capital nu este purtător de dobânzi şi, prin urmare, nici dividendele derivând din participarea la capital nu generează dobânzi.
A mai reţinut prima instanţă că reclamantei nu i se pot acorda dobânzile calculate la depozitele bancare, singura îndreptăţire fiind la dobânzi legale calculate la nivelul taxei de scont.
Apelul declarat de A.P.A.P.S. (fostă F.P.S.), împotriva sentinţei fondului a fost admis de Curtea de Apel Galaţi care, prin Decizia nr. 659 din 27 septembrie 2001, a modificat sentinţa nr. 171 din 23 ianuarie 2001, în sensul admiterii în parte a acţiunii şi a obligării pârâtei la plata sumei 829.466.805 lei.
Instanţa de apel a apreciat ca fiind întemeiate criticile aduse sentinţei în partea care priveşte, în alţi termeni, natura comercială a obligaţiei de plată a dividendelor cu consecinţa că acestea produc dobândă la nivelul scontului B.N.R.
Împotriva deciziei pronunţată în apel a declarat recurs reclamanta A.P.A.P.S. Bucureşti şi pârâta S.C. Şantierul Naval Galaţi S.A.
Recurenta pârâtă a criticat Decizia pronunţată în apel pe motivul că s-a interpretat greşit art. 43 C. com., în sensul că nu s-a ţinut seama de Decizia Curţii de Casaţie care a stabilit că dobânzile moratorii încep să curgă de la data când debitorul a fost pus în întârziere printr-o cerere formală de plată.
A mai susţinut că, la data punerii în întârziere, dividendele erau plătite, astfel că nu datorează dobânzile solicitate.
Recurenta pârâtă a considerat că textul art. 43 C. com. se interpretează în sensul că dobânzile încep să curgă de la scadenţă numai dacă s-a fixat un termen de plată. Or, prin hotărârea A.G.A., s-a fixat numai cuantumul dividendelor, fără să se stabilească un termen de plată.
O altă critică vizează faptul că fostul F.P.S. şi-a vândut acţiunile, iar grupul D. a fost asigurat printr-o clauză contractuală din contractul de privatizare, că acţiunile sunt libere de orice sarcini, aşa încât, dacă s-ar menţine Decizia pronunţată în apel, atunci s-ar încuraja falsul din contractul de privatizare.
Recurenta a mai depus la dosar, în completarea concluziilor scrise, o hotărâre a F.P.S. prin care s-a stabilit ca, începând cu data de 21 aprilie 1997, să nu se mai perceapă majorări de întârziere pentru neplata la termen a dividendelor.
La rândul său, recurenta A.P.A.P.S. a criticat Decizia instanţei de apel numai în partea care priveşte neacordarea daunelor moratorii la nivelul depozitelor pe termen de un an constituite de persoanele juridice la B.R.D.
În sprijinul acestei susţineri, recurenta a invocat prevederile art. 1088 C. civ. şi art. 43 C. com. care, în opinia recurentei, lasă creditorului posibilitatea să-şi cuantifice prejudiciul la nivelul dobânzii practicate de B.R.D.
Dobânda la nivelul taxei de scont prevăzută de OG nr. 9/2000, în opinia recurentei, s-a aplicat greşit întrucât dispoziţiile din această ordonanţă se supun principiului neretroactivităţii legii.
Recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 43 C. com., datoriile comerciale lichide şi plătibile în bani produc dobândă din ziua în care au devenit exigibile.
Referindu-se la aceste dispoziţii, recurenta pârâtă a susţinut că, prin hotărârea de aprobare a bilanţului, nu s-a prevăzut un termen de plată şi, ca urmare, dobânzile nu pot fi calculate decât de la data punerii în întârziere sau de la chemarea în judecată a datornicului.
Cu alte cuvinte, recurenta propune aplicarea art. 1088 C. civ. în legătură cu data de la care încep să curgă dobânzile, fără să observe că, în materie comercială, dobânzile curg de drept de la data în care obligaţia de plată a devenit exigibilă, aşa cum dispune art. 43 C. com.
În cazul în care, prin hotărârea Adunării Generale de stabilire a bilanţului, nu s-a prevăzut un termen de plată, obligaţia a devenit exigibilă la data individualizării sumei reprezentând dividende care, de regulă, coincide cu data aprobării bilanţului.
Caracterul derogatoriu al momentului de la care încep să curgă dobânzile în materie comercială rezultă şi din dispoziţia stipulată în Legea nr. 31/1990 referitoare la depunerea aporturilor în numerar care au fost subscrise, dobânzi care şi în această situaţie, curg din ziua în care trebuia să se facă vărsământul şi nu de la notificarea sau chemarea în judecată a asociatului pentru a fi constrâns la depunerea sumei subscrise ca aport.
Aşadar, această critică va fi înlăturată cu precizarea că aportul vărsat pentru constituirea capitalului social în adevăr nu este purtător de dobânzi, dar nu şi obligaţia de aportare, aşa cum s-a arătat mai sus, care se supune regulilor generale privind curgerea de drept a dobânzilor ca şi în cazul dividendelor care constituie obligaţii comerciale derivate din calitatea de asociat sau acţionar.
Faptul că dividendele cuantificate ţin de aportul la capital şi derivă din acesta nu duce la confuzie între natura juridică a beneficiilor şi cea a aportului.
În concret, aportul, ca parte a capitalului social, nu este purtător de dobânzi aşa cum se stipulează expres în lege, dovadă în acest sens fiind şi faptul că, în bilanţ, capitalul social este evidenţiat la pasiv.
Dintr-un alt punct de vedere este de subliniat că beneficiile se determină în raport de capitalul social care este suma aporturilor, de aici şi concluzia că aportul priveşte numai modul de distribuire a beneficiilor sub forma dividendelor.
Această concluzie vine să infirme susţinerea că dividendele nu sunt purtătoare de dobânzi pentru că aportul, în toate situaţiile, nu este purtător de dobânzi. Şi critica invocată de pârâta recurentă, referitoare la vânzarea acţiunilor care au stat la baza dividendelor ce au fost achitate pentru anul 1997 şi la neevidenţierea dobânzilor în contract la capitolul datorii, va fi înlăturată ca nefondată.
Acest motiv putea fi invocat la selectarea ofertei sau în dosarul de prezentare în legătură cu preţul acţiunilor care au fost vândute în anul 1999 aşa încât, menţiunea că acţiunile sunt libere de orice sarcini, nu are legătură cu obligaţia de plată a dobânzilor calculate pentru decontarea cu întârziere a dividendelor, obligaţii ce sunt independente de preţul acţiunilor stabilit într-un alt raport juridic.
În consecinţă, recursul declarat de pârâtă nu se încadrează în nici un motiv dintre cele prevăzute de art. 304 alin. (6) – (10) C. proc. civ. urmând să fie respins.
Cât priveşte adresa F.P.S. din 11 august 1997, din conţinutul său rezultă că aceasta se referă la majorări de întârziere dispuse prin ordonanţe şi nu la dobânzi legale.
Trecând la analiza criticilor aduse deciziei de recurenta A.P.A.P.S., Curtea reţine că, în adevăr, aşa cum susţine aceasta, în cauză, sunt aplicabile prevederile art. 43 C. com. şi art. 1088 C. civ. prin care, pentru cuantificarea dobânzii, textul ultimului articol citat trimite la dobânda legală.
Este, de asemenea, adevărat că, în domeniul comercial, sumele de bani produc dobândă de drept de la data când aceste obligaţii au devenit certe, lichide şi exigibile.
Concluzia la care ajunge însă recurenta potrivit căreia i s-ar cuveni dobânda la depozit pe termen de un an nu poate fi primită întrucât este contrară articolelor citate de ea însăşi.
Critica prin care recurenta stăruie să i se acorde dobânda B.R.D. pe motivul că a cerut doar o reconsiderare a cuantificării dobânzii este nefondată întrucât, în realitate, se solicită o dobândă contractuală care rezultă din raportul său juridic cu banca ce o deserveşte şi nu dobânda legală aplicabilă obligaţiilor comerciale.
Prin urmare, în cauză, a fost corect acordată dobânda comercială la nivelul scontului, aşa încât potrivit art. 312 C. proc. civ. şi recursul reclamantei va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta A.P.A.P.S. împotriva deciziei nr. 659 din 27 septembrie 2001 a Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, precum şi acela declarat de S.C. Şantierul Naval S.A. Galaţi împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2193/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 2196/2003. Comercial → |
|---|
