CSJ. Decizia nr. 2196/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2196/2003
Dosar nr. 1624/2002
Şedinţa publică din 9 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 29 din 14 martie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de pârâtele A.V.A.B. şi SC A.H. SA Bucureşti, iar pe fond a fost respinsă acţiunea formulată de SC E.F. SA din Eforie Nord, prin care solicitase constatarea nulităţii absolute a procesului-verbal de licitaţie întocmit la 21 noiembrie 2001, cu ocazia desfăşurării licitaţiei organizate de A.V.A.B. în vederea vânzării Complexului E. din Eforie Nord, proprietatea SC E.T. SA, precum şi a tuturor actelor încheiate în cadrul executării silite, acţiune formulată în contradictoriu şi cu SC B.A. SA.
În esenţă, instanţa de fond a apreciat, în temeiul dispoziţiilor art. 84 C. proc. civ., că acţiunea reclamantei este o contestaţie la executare silită pornită de A.V.A.B., executare ce se desfăşoară în temeiul dispoziţiilor OUG nr. 51/1998, modificată prin Legea nr. 409/2001.
În litigiul dedus judecăţii, debitoarea A.V.A.B. a fost acţionară la SC E.T. SA din Eforie Nord, societate la care este acţionară şi reclamanta de faţă, care a avut o cotă de participare la constituirea capitalului social al debitoarei de 49,06%, constând în aportul în natură al Complexului E., format din hotel şi restaurant, împreună cu mijloacele fixe, bun ce a făcut obiectul licitaţiei din 21 noiembrie 2001.
S-a reţinut că reclamanta a invocat în contestaţia sa un drept de proprietate propriu asupra bunurilor supuse executării, precum şi că obiectul vânzării la licitaţie l-a constituit Complexul E. din Eforie Nord, compus din clădire hotel - restaurant, piscină, parcare, alee, dale beton drum interior şi împrejurimi stâlpi, exclusiv terenul în suprafaţă de 29.547 mp, teren care, în mod cu totul nejustificat, reclamanta a susţinut că a făcut obiectul vânzării.
Întrucât reclamanta a pierdut dreptul de proprietate asupra bunurilor aduse drept aport la constituirea capitalului social al SC E.T. SA, bunurile devenind proprietatea acesteia, acţiunea reclamantei a fost respinsă, apreciindu-se că aceasta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor supuse executării, deci nici a calităţii procesuale active.
Nemulţumită de această sentinţă, reclamanta a declarat recurs, solicitând casarea ei pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Recurenta critică soluţia de fond pentru că instanţa a interpretat greşit actul dedus judecăţii, calificând şi interpretând greşit natura aportului recurentei la constituirea capitalului social al SC E.T. SA din Eforie Nord.
În realitate, recurenta a contribuit la constituirea capitalului social cu Complexul E. alcătuit din hotel şi restaurant, nicidecum şi cu piscina şi parcarea complexului, bunuri ce au rămas în proprietatea ei.
De asemenea, instanţa a reţinut eronat că temeiul executării silite l-a constituit numai convenţia de avalizare nr. 6646/1998, nu şi contractul de vânzare-cumpărare obligaţiuni nr. 51/1999, precum şi contractul de ipotecă încheiat între SC B.A. SA şi SC E.T. SA, cum era corect.
Recurenta critică instanţa de fond pentru obligarea ei la plata unei cauţiuni, aceasta făcând o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 409/2001, SC E.F. SA neavând calitatea de debitoare, ci de terţ contestator al executării silite.
De asemenea, recurenta susţine că, pentru termenul din 14 martie 2002, când s-a judecat pricina, procedura de citare a fost nelegal îndeplinită faţă de SC 2 E.T. SA, fiind îndeplinită prin afişare, contrar dispoziţiilor art. 921 C. proc. civ.
Prin ultima critică, recurenta impută instanţei de fond nepronunţarea asupra unei dovezi hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, respectiv, asupra Ordinului Ministerului Turismului nr. 154/1991, care atestă că reclamanta este proprietara parcării şi piscinei E., precum şi asupra certificatului emis de C.C.I.N.A., care atestă acelaşi lucru.
Cât priveşte rechizitoriul întocmit preşedintelui Consiliului de Administraţie al debitoarei, instanţa a apreciat greşit că nu are legătură cu cauza dedusă judecăţii.
În consecinţă, recurenta apreciază că ea este terţ faţă de executarea silită pornită de A.V.A.B., că şi-a dovedit calitatea procesuală activă, respectiv, că bunurile ce au format obiectul executării sunt proprietatea sa.
În finalul recursului, recurenta susţine cererea de suspendare până la soluţionarea definitivă a cauzei penale privitoare la inculpatul P.V., cerere pe care, însă, nu a mai susţinut-o pe parcursul soluţionării recursului.
Intimata SC A.H. SA a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului ca nefondat, ataşând întâmpinării „Protocolul de predare – primire a Complexului E. din 1 august 1996 de către SC E.F. SA către SC E.T. SA.
Intimata A.V.A.B. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recursul reclamantei este neîntemeiat, pentru considerentele ce se vor arăta.
Din actele dosarului rezultă că obiectul vânzării, la licitaţia din 21 noiembrie 2001, l-a constituit „Complexul hotelier E. situat în Eforie Nord, compus din clădire hotel – restaurant, piscină, parcare, alee dale beton drum interior, împrejmuiri stâlpi, exclusiv teren în suprafaţă de 29.547 mp", după cum rezultă din procesul-verbal de licitaţie (dosar fond) a cărei anulare a solicitat-o reclamanta, după cum corect a reţinut şi instanţa de fond.
Unul dintre motivele pentru care reclamanta a solicitat anularea acestei licitaţii a fost vânzarea unor bunuri proprietatea ei, respectiv, a piscinei, parcării, aleei dale, drumului interior şi împrejmuiri stâlpi (pct. B din acţiune) bunuri ce nu au fost aduse drept aport la capitalul social al debitoarei SC E.T. SA-
Instanţa de fond, în raport cu excepţia lipsei calităţii procesuale active invocate de A.V.A.B. şi SC A.H. SA, s-a pronunţat asupra cauzei în raport cu această excepţie, analizând acţiunea reclamantei numai din acest punct de vedere, nu şi al celorlalte motive invocate de reclamantă în acţiunea sa.
Cât priveşte calificarea acţiunii şi interpretarea eronată a actului dedus judecăţii invocate de recurentă, Curtea apreciază critica drept nefondată, deoarece instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 84 C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 1918 din Legea nr. 409/2001 şi art. 399 C. proc. civ., raportate la art. 129 alin. (3) C. proc. civ., atunci când a calificat acţiunea reclamantei drept o contestaţie la executare silită, ea fiind învestită cu anularea actului de executare ce finalizează procedura de executare silită pornită de A.V.A.B., precum şi a tuturor actelor încheiate în aceeaşi procedură, procesul-verbal de licitaţie din 21 noiembrie 2001, fiind un act de executare silită reglementat de legea specială (art. 1948 din Legea nr. 409/2001).
Chiar dacă în recurs, recurenta invocă noi apărări, care n-au fost invocate la fond, respectiv, justificarea nulităţii procesului-verbal de licitaţie în considerarea valorii acestuia de titlu de proprietate, Curtea nu le va analiza, deoarece aceste noi apărări încalcă art. 1922 din Legea nr. 409/2001.
În ceea ce priveşte dreptul reclamantei asupra bunurilor aportate la capitalul social al debitoarei, Curtea apreciază că instanţa de fond a reţinut corect că toate utilităţile din dotarea complexului hotelier au devenit proprietatea SC E.T. SA, procesul-verbal de predare primire din 1 august 1996 (dosar recurs) probând fără tăgadă acest fapt, o asemenea interpretare fiind şi în concordanţă cu dispoziţiile art. 65 alin. (1) din Legea nr. 31/1999.
Din acest înscris, emanând chiar de la reclamantă, rezultă că odată cu hotelul şi restaurantul E. s-au aportat şi parcarea, piscina şi celelalte obiecte de inventar din anexa B (dosar recurs), toate acestea fiind cuprinse în categoria „mijloacelor fixe", aduse drept aport la capitalul social de reclamantă, aşa încât nejustificat recurenta susţine că mai este proprietara acestora.
Cum instanţa de fond a analizat contestaţia numai din punctul de vedere al calităţii procesuale, nu şi al temeiurilor şi titlurilor în baza cărora s-a făcut executarea, critica recurentei pe acest aspect este nejustificată.
În ceea ce priveşte obligarea ei la plata unei cauţiuni de către instanţa de fond, Curtea apreciază că instanţa a făcut o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 409/2001, nici o contestaţie asupra executării silite, pornite în temeiul acestei legi speciale, neputându-se soluţiona decât cu plata unei cauţiuni, contestaţia formulată vizând şi alte motive decât cel soluţionat pe cale de excepţie de către instanţă.
Neîntemeiată este şi critica privind nelegala citare a SC E.T. SA pentru termenul din 14 martie 2002, deoarece recurenta nu a probat vătămarea pricinuită ei prin citarea prin afişare a unei alte părţi din dosar, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Câtă vreme instanţa a reţinut pierderea dreptului de proprietate al reclamantei asupra bunurilor aduse drept aport la capitalul social în 1996, când s-a constituit SC E.T. SA, nejustificat recurenta impută instanţei omisiunea de a se pronunţa asupra titlului său de proprietară conferit prin Ordinul Ministrului Turismului din 1991, nefiind contestat dreptul de proprietate al reclamantei anterior anului 1996 asupra complexului hotelier.
De asemenea, nu se poate imputa instanţei nesuspendarea judecăţii pricinii în temeiul art. 244 C. proc. civ., deoarece luarea unei asemenea măsuri este facultativă pentru instanţă.
În consecinţă, Curtea apreciază că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, ea fiind susţinută şi de actele noi depuse în recurs de intimata SC A.H. SA, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul reclamantei SC E.F. SA Eforie Nord, împotriva sentinţei nr. 29 din 14 martie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 9 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2194/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 2197/2003. Comercial → |
|---|
