CSJ. Decizia nr. 2203/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2203/2003
Dosar nr. 4988/2001
Şedinţa publică din 10 aprilie 2003
Deliberând asupra recursului de faţă;
Prin cererea înregistrată sub nr. 6545 din 11 septembrie 2000, reclamanta, sucursala de Distribuţie a Energiei Electrice Bacău, a solicitat obligarea pârâtelor Spitalul Oneşti la plata sumei de 206.167.308 lei energie electrică şi majorări de întârziere.
Motivându-şi acţiunea, reclamanta arată că a furnizat energie electrică pârâtei, pe care, însă, aceasta nu a achitat-o deşi, între părţi, exista contractul nr. 94060086 din 4 mai 1989, care prevedea penalităţi de întârziere de 0,2% pe zi.
Prin sentinţa civilă nr. 806 din 4 octombrie 2000 Tribunalul Bacău a admis acţiunea, a obligat pe pârâtă să plătească reclamantei 159.918.595 lei contravaloare energie electrică, 462.448.713 lei majorări tarifare şi 13.448.307 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că pârâta datorează, în baza contractului, atât contravaloarea energiei electrice furnizate în perioada aprilie – august 2000, cât şi majorări tarifare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta, susţinând că au fost greşit apreciate probele, întrucât trebuia scăzută suma de 51.634.822 lei, achitată prin O.P. nr. 318 din 2 iunie 2000.
Şi obligarea la plata taxei de timbru este considerată ca fiind greşită şi se invocă art. 17 din Legea nr. 146/1997, reclamanta considerând că este o instituţie de utilitate publică, ce administrează fonduri publice, astfel că nu a timbrat nici apelul.
Curtea de Apel Bacău a anulat, ca netimbrat, apelul pârâtei, pronunţând Decizia civilă nr. 186 din 29 martie 2000.
S-a apreciat că pârâta nu beneficiază de scutirea prevăzută de art. 17 din Legea nr. 146/1997, întrucât obiectul litigiului nu îl reprezintă o sumă ce constituie venit public în sensul art. 21 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a legii, ci sunt pretenţii civile, reprezentând contravaloarea unor servicii prestate de reclamantă şi neachitate de pârâtă, iar accesul la justiţie este gratuit numai în cazurile expres prevăzute de lege.
Decizia a fost atacată cu recurs de către pârâtă, care susţine că instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a legii, apreciind că nu sunt aplicabile, în cauză, dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 146/1997 şi a art. 26 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997, privind taxele judiciare aprobate prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 760/ C din 28 aprilie 1999.
Se consideră că din interpretarea corectă ar fi trebuit să se reţină că veniturile publice sunt atât cele în sensul strict al cuvântului, cât şi cheltuielile efectuate din aceste venituri publice pentru asigurarea funcţionării spitalelor, chiar dacă finanţarea unităţilor sanitare se face conform HG nr. 546/1999 din venituri extrabugetare în sistemul de asigurări de sănătate.
Recurenta face şi susţineri pe fond, arătând că a făcut dovada plăţii sumei de 159.918.595 lei energie electrică şi că nu datorează penalităţi de întârziere, întrucât acestea nu au fost menţionate în contract.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate, ce se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., referitor la scutirea de plata taxelor de timbru, se constată neîntemeiată critica recurentei.
Astfel, potrivit art. 3 din HG nr. 546/1999, în vigoare la data introducerii acţiunii, erau finanţate de la bugetul de stat sau din Fondul special pentru sănătate, doar activităţile expres prevăzute în acest text, respectiv, programe naţionale de sănătate, investiţiile legate de constituirea unor unităţi sanitare şi achiziţionarea de aparatură medicală de mare performanţă, activitatea de diagnostic, curativă şi de reabilitare de importanţă naţională, pentru recuperarea capacităţii de muncă, activităţile de învăţământ şi de cercetare din cadrul spitalelor cu secţii clinice care sunt finanţate prin sistemul asigurărilor sociale de sănătate.
Doar aceste activităţi pot fi considerate ca utilizând venituri publice şi extinderea sferei acestei noţiuni pentru a include plata cheltuielilor unor servicii de energie electrică, ce reprezintă obiectul litigiului de faţă, nu se poate face.
Destinaţia este esenţială pentru corecta utilizare a fondurilor, reprezentând venituri publice, şi ea exprimă priorităţile politicilor bugetare la un moment dat, fiind stabilită restrictiv de legiuitor la diferite momente.
Interpretarea ce se poate da de către instanţă sferei veniturilor publice nu poate excede limitelor exprese prevăzute în actele normative pe care instanţa este obligată să le aplice, în speţă, dispoziţiile art. 3 din HG nr. 546/1999 privind finanţarea unităţilor sanitare.
Instanţa de judecată nu poate analiza justificarea acestor limitări şi, deci, apărarea pârâtei care susţine că, pentru funcţionarea spitalelor, este necesară plata cheltuielilor de bază, precum ar fi energia electrică.
Judecătorul nu poate verifica, în cadrul litigiului comercial cu care a fost învestit, nici raţiunea legii, pentru că nu are o asemenea jurisdicţie, şi nici nu s-a ridicat vreo excepţie de neconstituţionalitate a normei din HG nr. 546/1999, chiar dacă, la data judecării recursului, acest act era abrogat prin HG nr. 529 din 23 mai 2002, dar era aplicabil la data introducerii acţiunii şi a declarării recursului.
Cum definirea veniturilor publice este determinantă şi pentru interpretarea corectă a art. 26 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997, se constată că şi această normă a fost aplicată corect având în vedere tocmai limitele acestei definiri a veniturilor publice în cazul finanţării activităţilor medicale.
Faptul că se menţionează, în acest text, că sunt scutite de taxă judiciară de timbru acţiunile instituţiilor de interes public, indiferent de calitatea procesuală pe care o au în litigiile care au ca obiect venituri publice, nu reprezintă nici o extensie faţă de cele anterior analizate ca intrând în sfera veniturilor publice.
De altfel, Normele metodologice sunt de aplicare a Legii nr. 146/1997 şi nu ar putea face nici o extindere peste limitele art. 17 din această lege sau faţă de cele rezultând din HG din 546/1999.
Motivele de aplicare greşită a Legii nefiind temeinice şi vizând anularea ca netimbrată a apelului, se va respinge, ca nefondat recursul, pârâtei.
Faţă de considerentele arătate, nu se pot analiza motivele de recurs privind fondul cauzei. Eventualele plăţi pot fi luate în considerare în faza de executare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Spitalul Municipiului Oneşti, împotriva deciziei nr. 186 din 29 martie 2001 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ.
IREVOCABILĂ.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 10 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2201/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 2204/2003. Comercial → |
|---|
