CSJ. Decizia nr. 225/2003. Comercial

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 225/2003

Dosar nr. 2344/2001

Şedinţa publică din 22 ianuarie 2003

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Timiş, sub nr. 7604/ COM /2000, C.A.S. Timiş a solicitat instanţei ca, prin sentinţa ce o va da în contradictoriu cu S.C. P.G. S.A., să oblige pârâta la plata sumei de 284.914.800 lei.

Tribunalul Timiş, prin sentinţa civilă nr. 1386 din 25 septembrie 2000, a admis acţiunea şi a obligat pârâta la plata sumei de 143.737.709 lei şi la 141.177.091 lei majorări.

Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia civilă nr. 16/ A din 15 ianuarie 2001, a anulat ca insuficient timbrat apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei mai sus menţionate.

S.C. P.G. S.A. a declarat recurs împotriva deciziei a cărei judecare a fost suspendată în baza art. 242 pct. 2 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a fost lăsată în nelucrare din vina părţii, în materie comercială, o perioadă de şase luni.

În speţă, judecarea recursului a fost suspendată la data de 22 mai 2002 în baza art. 242 pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa nejustificată a părţilor. În această situaţie, având în vedere dispoziţiile legale mai sus menţionate, s-a constatat perimat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. P.G. S.A. împotriva deciziei nr. 16 A din 15 ianuarie 2001 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 ianuarie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 225/2003. Comercial