CSJ. Decizia nr. 2250/2003. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2250/2003
Dosar nr. 7191/2001
Şedinţa publică din 11 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Petiţionarul D.N. a solicitat suspendarea provizorie a executării sentinţei nr. 668 din 2 mai 2001 a Tribunalului Prahova, pe calea ordonanţei preşedinţiale, până la soluţionarea de către instanţa de recurs a cererii de suspendarea executării acestei hotărâri.
În susţinerea cererii sale, petiţionarul a invocat prevederile art. 300 alin. (3) C. proc. civ., raportat la art. 403 alin. (4) C. proc. civ.
Prin sentinţa nr. 185 din 26 iulie 2001, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis cererea de ordonanţă preşedinţială şi a dispus suspendarea executării sentinţei 668 din 2 mai 2001 a Tribunalului Prahova, secţia comercială şi de contencios administrativ, până la soluţionarea cererii petiţionarului de suspendare a executării acestei sentinţe, reţinând că suspendarea provizorie a executării sentinţei se justifică şi prin faptul că aceasta a fost pronunţată la data de 2 mai 2001, când a intrat în vigoare modificarea Codului de procedură civilă, prin care, în materia litigiilor comerciale, a fost suspendată calea de atac a apelului.
Împotriva sentinţei instanţei de apel, pârâta SC C. Prahova SA Ploieşti a declarat recurs, susţinând, în principal, că a fost dată cu aplicarea greşită a legii.
Recursul pârâtei este nefondat.
Potrivit art. 300 alin. (3) C. proc. civ., raportat la art. 403 alin. (4) C. proc. civ., în cazuri urgente, preşedintele instanţei poate dispune suspendarea provizorie a executării, pe cale de ordonanţă preşedinţială, până la soluţionarea de către instanţă a cererii de suspendare a executării.
Cauţiunea în sumă de 2.000.000 lei, stabilită de instanţă în sarcina petiţionarului, a fost plătită de acesta şi, întrucât, cuantumul sumei la care petiţionarul a fost obligat la plată faţă de SC C. Prahova SA era ridicat, corect instanţa a decis în sensul suspendării executării provizorii a sentinţei tribunalului.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât, împotriva hotărârii de obligare la plată, s-a exercitat o cale de atac, iar societatea creditoare a întocmit şi dosar execuţional.
În consecinţă, hotărârea recurată este temeinică şi legală, urmând ca recursul declarat împotriva acesteia să fie respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC C. Prahova SA Ploieşti, împotriva sentinţei nr. 185 din 26 iulie 2001 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
IREVOCABILĂ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 aprilie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 225/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 2251/2003. Comercial → |
---|