CSJ. Decizia nr. 2310/2003. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia Nr.2310/2003DOSAR Nr.18/2002
Şedinţa publică din 15 aprilie 200.
S-a luat în examinare contestaţia în anularea deciziei nr.4988 din 11 iulie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie- Secţia comercială în dosarul nr.9430/2001, formulată de SC „ I."SRLTârgovişte, prin lichidator M. C..
La apelul nominal s-au prezentatcontestatoarea, prin lichidatorM.C. şi intimata Banca Română pentru Dezvoltare- Sucursala Prahova, prin consilier juridic B. M., lipsindcelelalte părţi.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către magistratul asistent, după care Curtea, pune în discuţia părţilorconexarea la acest dosar a cauzei înregistrată sub nr.441/2003, în raport de împrejurarea că priveşte tot contestaţie în anulare aceleiaşi decizii.
Reprezentanţii părţilor prezente nu se opun.
Având cuvântulîn fondul cauzei, lichidatorulcontestatoarei pune concluzii de admitere a cererii astfel cum a fost formulată şi în scris.
Reprezentanta intimatei prezente, solicitărespingerea contestaţiei, ca nefondată.
CURTE.
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin deciziei nr.4988 din 11 iulie 2002, Curtea Supremă de Justiţie- Secţia comercială a respins recursul declarat de Banca „C. B „SA Bucureşti, prin lichidatorSC „B.D.O C"SABucureşti, ca tardiv declarat.
S-a reţinut că, în raport cu data comunicării deciziei atacate (11 octombrie 2001- fila 57 dosar apel) recursul a fost declarat cu depăşirea termenului legal, de 15 zile, prevăzut de art. 301 şi 303 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei decizii, la data de 8 ianuarie 2003 a formulat contestaţie în anulare, intimata debitoare SC „ I."SRLTârgovişte, prin lichidator M. C..
Cu petiţia înregistrată la data de 28 februarie 2003,aceiaşi parte a formulată o altă contestaţie în anulare, împotriva aceleiaşi decizii.
Curtea, la termenul de astăzi a dispus, prin Încheiere, conexarea la prezenta cauză, a dosarului nr.441/2003.
În motivarea contestaţiei în anulare, contestatoarea, prin lichidator a solicitat, în temeiul art.318 alin.1 Cod procedură civilă anularea deciziei atacate iar în rejudecare să se dispună în contradictoriu cu B.R.D.– Sucursala P.casarea sentinţei nr.850 din 1 iulie 1998, pronunţată de Tribunalul Prahova, pentru încălcareanormelor de competenţă teritorială , iar în temeiul art.317, alin.1 Cod procedură civilă suspendareadosarului de executare nr.1268/1991 cu consecinţa casării hotărârilorderivate iar pe fondul cauzei restituirea preţului obţinut din cele douăcombine executate abuziv.
-în contradictoriu cu C. B. – s-a solicitat suspendareadosarului de executare 55/1999 aflat pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, în temeiul art.35 din Legea 64/1995 republicată.
Contestaţia în anulare nu este fondată şi va fi respinsă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Contestaţia în anulare este o caleextraordinară de atac, de netractare, prin care se va însuşi instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile prevăzute de art.317 şi 318 Cod procedură civilă să îşi desfiinţezepropria hotărâre şi să procedeze la o nouă judecată.
În speţă, Decizia Curţii Supreme de Justiţie- Secţia comercială a cărei anulare se solicităa soluţionat recursul declarat de creditoarea „C. B."SA împotriva hotărârii instanţei de apel, pe excepţia tardivităţii declarăriiacestui recurs.
ContestatoareaSC „ I."SRL , prin lichidator nu a formulat nici o critică sub acest aspect, împrejurare care conduce la înlăturareamotivelor de anulare a acesteia, nefiind incidente în speţă, nici prevederile art.317 şi nici 318 Cod procedură civilă.
Soluţionarea recursului pe excepţie, fără a se fi examinat motivele de fond, de altfel formulatede creditoarea. „C. B"SA, face de prisos a analiza criticile contestatoarei debitoare.
Prin urmare, Curtea reţine că motivele de anulare a deciziei atacate nu se încadreazăîn prevederile art.317 şi 318 Cod procedură civilă şi pe cale de consecinţă, va respinge ca nefondată contestaţia în anularea deciziei nr.4988 din 11 iulie 2000 a Curţii Supreme de Justiţie, Secţiacomercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE
Respinge contestaţia în anularea deciziei nr.4988 din 11 iulie 2002, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie- în dosarul nr.9430 /2001, formulată de contestatoarea SC" I." SRLTârgovişte prin lichidator M. C., ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 aprilie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 231/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 2312/2003. Comercial → |
---|