CSJ. Decizia nr. 232/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 232/2003
Dosar nr. 5147/2001
Şedinţa publică din 22 ianuarie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
La data de 11 martie 1999, reclamantul Gh.D. a chemat în judecată pe pârâta SC O. SA Bucureşti, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 20.000 dolari S.U.A., cu titlu de despăgubiri, la plata dobânzilor legale şi a cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul susţine că a încheiat cu pârâta poliţa de asigurare individuală de accidente, având seria B, nr. 0001365, pentru perioada 30 iulie 1997 - 29 iulie 1998, pentru suma asigurată de 20.000 dolari S.U.A. achitată de C.S.S., în calitate de ordonator al asigurării, şi că, în urma accidentului suferit în timpul meciului S.- R. din 19 februarie 1998, a fost internat în spital, unde s-a stabilit incapacitatea sportivă permanentă a reclamantului, cu toate acestea, pârâta refuză plata indemnizaţiei din contractul de asigurare, pe motiv că reclamantul a avut o suferinţă vertebro-discală de 10 ani pe care nu a declarat-o.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 765 din 5 iulie 2000, admite acţiunea reclamantului obligând pârâta la plata sumei de 20.000 dolari S.U.A., cu dobânda legală aferentă de la 25 mai 1998 şi până la plata efectivă, plus cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că susţinerea pârâtei, în sensul că reclamantul suferea de afecţiuni lombare încă din anul 1990, este nefondată, nu a fost susţinută de acte medicale, cu atât mai mult cu cât raportul de expertiză medicală, efectuat în cauză, a statuat că leziunea vertebro-discală a fost provocată de traumatismul produs la 19 februarie 1998, precum şi faptul că nu au existat leziuni similare la nivelul coloanei vertebrale, anterior datei de 19 februarie 1998.
De asemenea, s-a mai reţinut că, în urma investigaţiei chirurgicale efectuate pentru stabilizarea coloanei vertebrale şi evitarea complicaţiilor neurologice ca urmare a leziunilor vertebro-modulare produse la 19 februarie 1998, reclamantul a rămas cu o diminuare marcată şi definitivă a mobilităţii şi stabilităţii coloanei vertebrale, ceea ce constituie o infirmitate permanentă.
Apelul declarat de pârâtă, împotriva hotărârii instanţei de fond, a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Bucureşti, secţia IV civilă, prin Decizia nr. 156 din 19 martie 2001.
Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs în termen legal, motivat şi timbrat, pârâta SC O. SA Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând, în esenţă, că:
- hotărârea s-a dat cu încălcarea competenţei altei instanţe (art. 304 pct. 3) respectiv, de către secţia civilă, în loc de cea comercială.
- instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura şi înţelesul lămurit şi vădit al acestuia, în sensul că ambele instanţe, în motivarea hotărârilor, nu fac vorbire de probele cu acte depuse la dosar, din care rezultă că reclamantul era suferind de „lombago de efort".
- hotărârea instanţei a fost dată cu aplicarea greşită a legii, respectiv a prevederilor art. 27 din Legea nr. 136/1995 şi că dispoziţiile art. 1088 C. civ. nu se aplică în speţă, întrucât pretenţiile reclamantului sunt stabilite în valută.
- consideră obligarea la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxa de timbru, ca nelegală, întrucât, la 11 martie 1999, conform art. 29 din Legea nr. 47/1991, cererea era scutită de taxa de timbru.
- instanţa nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare care era hotărâtor pentru dezlegarea pricinii, respectiv „copia foii de observaţie clinică a Spitalului Militar, secţia neurologie", care a fost solicitată de instanţa de fond, solicitare rămasă fără rezultat.
În consecinţă, în temeiul art. 304 pct. 3,8,9 şi 10 C. proc. civ., recurenta solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi respingerea în totalitate a acţiunii ca neîntemeiată.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Din examinarea probelor administrate în cauză, prin prisma criticilor formulate de pârâta recurentă şi a dispoziţiilor legale incidente cauzei, rezultă că, în mod judicios, ambele instanţe, printr-o corectă şi integrală apreciere a materialului probator, au stabilit situaţia de fapt şi adevăratele raporturi juridice dintre părţi, pronunţând hotărâri temeinice şi legale, iar recursul pârâtei nu îndeplineşte nici una din condiţiile prevăzute de art. 304 C. proc. civ. pentru reformarea acestora şi casarea deciziei atacate.
Cu privire la primul motiv de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., privind necompetenţa materială a secţiei civile a tribunalului, se respinge, întrucât legea de organizare judecătorească nu stabileşte competenţa pe secţii, acestea fiind doar o împărţire administrativă, pentru buna administrare a justiţiei.
Referitor la motivul al II-lea şi al III-lea de recurs, se vor respinge ca neîntemeiate, întrucât ambele instanţe au făcut o corectă interpretare a actului juridic dedus judecăţii, respectiv, pretenţiile izvorâte dintr-un contract de asigurare şi o judicioasă apreciere a materialului probator administrat în cauză, din care rezultă, fără echivoc, că „leziunea vertebro-discală, care a condus la incapacitatea permanentă ca sportiv a reclamantului, a fost provocată de traumatismul produs la 19 februarie 1998, şi faptul că nu au existat leziuni similare la nivelul coloanei vertebrale, anterior acestei date".
Ambele instanţe au apreciat corect şi legal cu privire la acordarea dobânzii legale, aferente sumei în litigiu, calculate de la data de 25 mai 1998 şi până la plata efectivă a acesteia, deoarece data de 25 mai 1998 este data punerii în întârziere a recurentei-pârâte, conform art. 1088 C. civ., şi nu momentul chemării în judecată.
Susţinerea recurentei că dispoziţiile art. 1088 C. civ. nu se aplică în speţă, întrucât pretenţiile reclamantului sunt stabilite în valută, este fără relevanţă juridică şi nu poate fi acceptată, întrucât suma stipulată în contractul de asigurare, prevăzută în valută, este completată la pct. 3.2.3 din contract cu prevederea potrivit căreia despăgubirea se va face în echivalentul în lei, la cursul oficial bancar din ziua în care s-a constatat starea de invaliditate permanentă.
De asemenea, nici nemulţumirea recurentei că a fost obligată nelegal la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxa de timbru achitată de reclamant, în contextul în care, la data de 11 martie 1999, data înregistrării, acţiunea era scutită de taxa de timbru, conform art. 29 lit. a) din Legea nr. 46/1991, întrucât ambele instanţe au făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ.
Ultimul motiv de recurs este, de asemenea, neîntemeiat, recurenta imputând nejustificat ambelor instanţe că nu s-au pronunţat asupra unui mijloc de apărare inexistent la dosar, de altfel, cu toate că din contextul ambelor hotărâri rezulta că s-a analizat şi s-a pronunţat asupra aspectului de nulitate a contractului de asigurare invocat de pârâta-recurentă pe aspectul că reclamantul asigurat ar fi suferit de afecţiuni lombare nedeclarate, dar, aşa cum rezultă din raportul de expertiză medicală, acest gen de afecţiuni lombare sunt frecvente la sportivii de performanţă, dar acestea nu au impus încetarea activităţii competiţionale.
Pentru aceste considerente, Curtea, urmează ca, potrivit art. 316 C. proc. civ., raportat la art. 296 C. proc. civ., să respingă recursul declarat de pârâtă, ca nefondat.
Curtea,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC O. SA Bucureşti, împotriva deciziei nr. 156 din 18 martie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2312/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 2324/2003. Comercial → |
|---|
