CSJ. Decizia nr. 2341/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2341/2003
Dosar nr. 1861/2000
Şedinţa publică din 16 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Hunedoara, prin sentinţa civilă nr. 160 din 23 februarie 2000, a admis în parte acţiunea introdusă de reclamantul E.C. împotriva pârâtei E.M. Livezeni, pe care a obligat-o la plata sumei de 448.047.000 lei recompensă brută pentru invenţia „Procedeu de dezechipare şi reechipare a abatajelor cu complexe de susţineri mecanizate".
S-a reţinut că, prin certificatul de inventar nr. 105410, eliberat de O.S.I.M. la 9 august 2001, reclamantului i s-a recunoscut calitatea de autor al invenţiei, titulară fiind E.M. Livezeni, care a realizat un profit suplimentar, din care se cuvine reclamantului, potrivit raportului de expertiză contabilă pentru perioada până la 31 octombrie 1999, o recompensă de 448.047.000 lei, conform art. 5 şi 39, raportat la art. 66 din Legea nr. 64/1991.
Apelul declarat de pârâtă a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia civilă nr. 214 din 21 decembrie 2001, cu motivarea că plata drepturilor băneşti de către E.M. Lupeni, unde reclamantul este angajat, nu exonerează de plată pe pârâtă, precum şi că aceasta poate utiliza, la rândul său, invenţia reclamantului, fără să-i plătească cota cuvenită din dreptul realizat, cu atât mai mult cu cât unităţile din subordinea C.N.H. Petroşani (cum este şi pârâta) au capacitate civilă proprie prin delegarea de atribuţiuni, acordată prin actul nr. 4058 din 15 august 1991, iar sursele financiare pentru recompensarea autorilor de invenţii provin din venituri proprii şi nu din alocaţii bugetare, astfel că fiecare subunitate, ce aplică invenţia, datorează reclamantului recompensa prevăzută de lege.
Pe fondul litigiului, la cele două expertize - tehnică şi contabilă - care au stat la baza hotărârii de fond, pârâta nu a formulat obiecţiuni, deşi i s-a pus în vedere acest lucru, iar expertizele administrate în faza de apel au fost înlăturate, deoarece s-au bazat pe date neverificate personal de experţi, şi pe datele stabilite de pârâtă în studiul întocmit de conducerea unităţii.
Cu privire la susţinerea că nu s-a verificat posibilitatea existenţei, eventual, a unui contract de cesiune, de invenţie, sau de licenţă, între reclamantă şi E.M. Lupeni, s-a arătat că pârâta nu a făcut o asemenea dovadă şi nici nu s-a apărat la fond, în acest fel, pentru a justifica critica adusă instanţei de fond.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta E.M. Livezeni, care, invocând motivul de casare, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susţinut că:
1. Nu s-a făcut o corectă interpretare a art. 67 din Legea nr. 64/1991 şi nu s-a luat în considerare expertiza contabilă dispusă în apel, după repunerea cauzei pe rol, nici una din expertizele efectuate în apel nefiind contestată de reclamant, iar studiul întocmit şi pus la dispoziţia experţilor s-a bazat pe o serie de documente tehnice şi contabile, care nu puteau fi înlăturate.
2. În mod greşit, s-a întemeiat hotărârea pe expertiza contabilă efectuată la fond, deoarece avantajele economice ale unităţii titulare au fost preluate din dosarul nr. 1127/1994, în care parte a figurat E.M. Lupeni, pe care le-a reactualizat numai potrivit indicelui de inflaţie, când trebuiau avute în vedere, potrivit art. 67 din Legea nr. 64/1991, rezultatele economice ale unităţii care a preluat invenţia.
La data de 17 iunie 2002, pârâta a mai depus motive de recurs, care sunt tardive, dar se constată că sunt identice cu acelea formulate în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ.
Recursul este nefondat.
1. Instanţele nu au încălcat dispoziţiile art. 67 din Legea nr. 64/1991, în stabilirea recompensei datorate reclamantei, deoarece o simplă lectură a celor două expertize arată că s-a avut în vedere atât articolele de mai sus, cât şi regula nr. 53 din HG nr. 152/1992.
Instanţa de apel motivează pe larg şi pertinent înlăturarea expertizei tehnice efectuată în apel şi care a stat la baza expertizei contabile, spre deosebire de modul în care s-a efectuat aceasta la instanţa de fond şi de numărul de rotiri a complexului mecanizat la limite câmpului de abataj.
Explicaţia dată în recurs, cu privire la numărul rotirilor până la data efectuării expertizei tehnice din apel şi a numărului de rotiri avut în vedere la stabilirea drepturilor băneşti de expertiza contabilă din apel, vine în contradicţie cu expertizele administrate la instanţa de fond şi necontestate de recurentă, dar şi cu modul mai judicios şi mai argumentat al acestora.
2. Aşa cum s-a arătat deja, recurenta nu a făcut obiecţiuni la nici una din cele două expertize de la instanţa de fond, deşi s-au acordat numeroase termene în acest scop, adoptând o poziţie procesuală pasivă, astfel că, avându-se în vedere şi considerentele pentru care au fost înlăturate expertizele din apel, nu se mai justifică critica adusă expertizei contabile în recurs.
Această expertiză nu a făcut doar o reactualizare a sumelor stabilite în dosarul nr. 1127/1994, în care reclamanta s-a judecat cu E.M. Lupeni, ci, aşa cum se arată în dosarul de fond, s-au luat ca bază datele din acel dosar, privind economiile realizate, economii la materiale metalice şi lemnoase, şi pentru că recurenta nu a prezentat o situaţie post calcul, conform regula nr. 53 din HG nr. 152/1992, s-a determinat, prin apreciere, avantajele economice şi sociale, bazându-se expertul pe clauza lucrului judecat (sentinţa nr. 487/1995 şi prevederilor din Regula nr. 53 la HG nr. 152/1992). Sumele rezultate astfel, au fost actualizate cu indicele de inflaţie.
Pentru toate aceste considerente, motivul de casare invocat nu este incident în cauză şi recursul urmează să fie respins.
De altfel, aşa cum rezultă din procesul-verbal încheiat între părţi la data de 24 mai 2002 (dosar recurs) şi cum recunoaşte şi reclamantul-intimat, prin întâmpinare, întreaga sumă datorată de recurenta – pârâtă, în baza sentinţei nr. 160/2000, a fost plătită prin ordine de plată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta E.M. Livezeni, Petroşani împotriva deciziei nr. 214/A din 21 decembrie a 2001 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 16 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2340/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 2342/2003. Comercial → |
|---|
