CSJ. Decizia nr. 2342/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2342/2003
Dosar nr. 2388/2002
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 17 octombrie 2001 la Tribunalul Alba Iulia, secţia comercială, reclamanta SC A.I. SRL Alba Iulia a solicitat obligarea pârâţilor A.P. şi G.C. la plata sumei de 60.000.000 lire italiene sau contravaloarea lor la data plăţii, cu plata cheltuielilor de judecată aferente.
Tribunalul Alba, secţia comercială şi contencios administrativ, prin sentinţa nr. 778/ CA pronunţată la data de 20 noiembrie 2001, a admis acţiunea formulată de reclamantă şi a obligat pârâţii să plătească reclamantei suma de 60.000.000 lire italiene sau contravaloarea în lei la data plăţii, cu 17.240.000 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe, pârâţii A.P. şi G.C. au declarat recurs solicitând admiterea recursului, casarea în întregime a sentinţei şi trimiterea dosarului spre judecare instanţei competente, respectiv, Judecătoriei Alba Iulia, cu cheltuieli de judecată.
În drept, recurenţii-pârâţi şi-au motivat recursul pe dispoziţiile art. 304, pct. 3, 8 şi 9 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs formulate, recurenţii arată că instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul vădit neîndoielnic al acestuia, de act de natură civilă, considerându-l act de comerţ, instanţa aplicând greşit dispoziţiile art. 1, art. 3, art. 4 şi art. 56 C. com.
S-a mai invocat, printr-un alt motiv de recurs, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, întrucât, la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, societatea nu avea capacitate de folosinţă, fiind înmatriculată doar la 2 aprilie 2001, actul fiind încheiat de o persoană fizică, care, ulterior, a dobândit funcţia de administrator al reclamantei.
Pe fond, s-a susţinut că pârâţii nu sunt culpabili pentru neexecutarea obligaţiilor din antecontract, întrucât ei s-au prezentat la notar la data stabilită, conform actului încheiat de notar, astfel că neexecutarea contractului îi este imputabilă reclamantei, iar procura dată numitului A.B. a fost greşit interpretată de instanţa de fond, întrucât este mult anterioară încheierii contractului – 11 octombrie 2000.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 265 din 4 martie 2002, a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâţi cu motivarea că natura juridică a actului dedus judecăţii este comercială, plecând de la calitatea de comerciant a reclamantei şi de la destinaţia pe care aceasta a înţeles să o confere imobilului – obiect al antecontractului, astfel competenţa materială a soluţionării cauzei revenea pentru orice pretenţii fundamentate pe convenţia încheiată, inclusiv în realizarea clauzei penale – Tribunalului Alba, secţia comercială, iar sub aspectul soluţionării fondului s-a reţinut că pârâţii sunt culpabili pentru neperfectarea actului.
Împotriva deciziei anterior menţionată, pârâţii au formulat contestaţie în anulare întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 317 pct. 2 C. proc. civ., care a fost respinsă prin Decizia nr. 840, pronunţată, la data de 6 septembrie 2002, de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi contencios administrativ.
La data de 19 martie 2002, pârâţii G.C. şi A.P. au declarat recurs împotriva deciziei nr. 265 din 4 martie 2002 a Curţii de Apel Alba Iulia şi a sentinţei nr. 778/ CA din 20 noiembrie 2001 a Tribunalului Alba, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor cu trimiterea dosarului spre rejudecare la Judecătoria Alba Iulia ca instanţă competentă, litigiul fiind de natură civilă şi nu comercială.
La termenul de judecată de la data de 16 aprilie 2003, intimata-reclamantă SC A.M. SRL Alba Iulia prin avocat, a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului pârâţilor.
Recursul declarat de pârâţi este inadmisibil.
Hotărârea atacată cu recurs, şi anume, Decizia nr. 265 din 4 martie 2002 a Curţii de Apel Alba Iulia, prin care s-a respins, ca nefondat, recursul pârâţilor, este o hotărâre irevocabilă, conform dispoziţiilor art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., sunt irevocabile „hotărârile date în recurs, chiar dacă, prin acestea, s-a soluţionat fondul pricinii „şi, în concluzie, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.
În consecinţă, nici hotărârea pronunţată în contestaţia în anulare formulată de pârâţi şi anume Decizia nr. 840 din 6 septembrie 2002, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, nu este supusă recursului deoarece hotărârea, ce a format obiectul contestaţiei în anulare, nu este susceptibilă de recurs – art. 320 art. (3) C. proc. civ.
Faţă de considerentele arătate şi având în vedere dispoziţiile art. 299 C. proc. civ. „hotărârile date fără drept de apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională sunt supuse recursului, Curtea va admite excepţia inadmisibilităţii recursului şi va respinge, ca inadmisibil, recursul pârâţilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepţia inadmisibilităţii recursului şi respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâţii G.C. şi A.P., împotriva deciziei nr. 265 din 4 martie 2002 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi contencios administrativ.
IREVOCABILĂ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2341/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 2343/2003. Comercial → |
|---|
