CSJ. Decizia nr. 2346/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2346/2003
Dosar nr. 138/2003
Şedinţa publică din 16 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea comercială înregistrată la 29 septembrie 1999, reclamanta, SC F.P. SRL Alba Iulia, a solicitat obligarea pârâtelor P.V. şi S.C. L.J. SRL Alba Iulia la plata sumei de 427.000.000 lei, cu titlu de pretenţii, instituirea unui sechestru judiciar asupra bunurilor imobile, proprietatea pârâtei, de ordin 1 asupra maşinilor şi utilajelor pârâtei de ordin 2, precum şi asupra conturilor bancare ale pârâtei 2, instituirea unui drept de retenţie asupra dividendelor pe care reclamanta trebuia să le plătească pârâtei de ordin 1 pe perioada ianuarie-aprilie 1998, precum şi la plata dobânzilor comerciale, începând cu data introducerii acţiunii.
Tribunalul Alba, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 1038, pronunţată la data de 19 decembrie 2000, a respins acţiunea reclamantei, obligând-o la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 1.000.000 lei, către pârâta S.C. L.J. SRL Alba Iulia.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, în speţă, nu sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale, în sensul că nu s-a probat săvârşirea de către pârâtă a unor fapte ilicite, culpabile în derularea raporturilor cu reclamanta, în măsură să determine prejudiciul pretins prin acţiune.
Împotriva sentinţei, mai sus menţionate, reclamanta a declarat apel, susţinând că prejudiciul suferit există şi că fapta culpabilă a pârâtelor constă în închiderea societăţii reclamante, prin transferul personalului muncitor de la aceasta la societatea pârâtă.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 397/A din 18 mai 2991, a admis apelul declarat de reclamanta SC F.P. SRL Alba Iulia, a schimbat în parte hotărârea atacată, în sensul că admite în parte acţiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtelor S.C. L.J. SRL, pe care le obligă, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 296.721.474 lei, reprezentând despăgubiri materiale, precum şi la 20.152.429 lei cheltuieli de judecată la fond. Au mai fost obligate pârâtele la plata sumei de 7.624.714 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea apelantei în apel.
Prin încheierea pronunţată în Camera de consiliu de la 26 iulie 2001, Curtea de Apel Alba Iulia a completat, din oficiu, minuta deciziei nr. 397/A din 18 mai 2001, urmând ca aceasta să aibă următorul sens: „schimbă în parte hotărârea atacată, în sensul că admite în parte acţiunea formulată de reclamanta, SC F.P. SRL Alba Iulia, împotriva pârâtelor S.C. L.J. SRL Alba Iulia şi P.V., pe care le obligă, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 296.721.474 lei despăgubiri materiale şi 20.152.429 lei cheltuieli de judecată la fond".
Împotriva deciziei nr. 397/A din 18 mai 2001, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, atât reclamanta, cât şi pârâtele S.C. L.J. SRL şi P.V., au declarat recurs.
Reclamanta şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei, în sensul admiterii în totalitate a acţiunii, cu cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale, arătând că instanţa nu a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 1084, 1088 C. civ., coroborate cu art. 6 din Legea nr. 11/1991, privind concurenţa neloială, întrucât prejudiciul cauzat trebuia reparat în întregime şi acesta era, în prima variantă, de 372.351.000 lei, iar în cea de-a doua variantă, de 642.495.000 lei, aşa cum reiese din expertiza efectuată de J.I. şi nu cel stabilit de instanţă.
Pârâta, S.C. L.J. SRL Alba Iulia, prin recursul declarat, întemeiat pe dispoziţiile pct. 9 ale art. 304 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, modificarea în totalitate a deciziei atacate, în sensul respingerii, ca nefondat, a apelului reclamantei şi păstrarea în totalitate a sentinţei nr. 1038 din 19 decembrie 2001 a Tribunalului Alba, arătând că, în cauză, nu a fost dovedită existenţa vreunei culpe în dezorganizarea activităţii reclamantei, iar plecarea muncitorilor a avut loc din proprie iniţiativă, transferul lor s-a făcut la cerere, determinat de condiţii mai bune de muncă şi salarizare.
Cu privire la recursul declarat de pârâta P.V., aceasta critică Decizia şi încheierea de îndreptare eroare materială din Camera de consiliu din 21 septembrie 2001, întrucât, în mod nelegal, instanţa de apel a apreciat că omisiunea intervenită la redactarea minutei deciziei civile constituie o eroare şi a procedat la îndreptarea acesteia, pe calea procedurii completării hotărârii, în raport cu dispoziţiile art. 281 C. proc. civ., deşi este o greşeală de fond şi nu una materială.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 363 din 24 ianuarie 2002, a admis recursurile declarate de reclamantă şi pârâte, împotriva deciziei recurate şi a încheierii din 26 iulie 2001, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, pe care le casează şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Curtea, a reţinut că, într-adevăr, instanţa de apel a omis să soluţioneze cauza şi, prin prisma solidarităţii, în raport cu culpa stabilită în sarcina pârâtelor S.C. L.J. SRL şi P.V., nefăcând nici o menţiune atât în decizie, cât şi în minută, cu privire la numele pârâtei, aceasta fiind o greşeală de fond şi nu una materială, deci, nu putea fi îndreptată prin încheiere, aşa cum instanţa de apel a dispus din oficiu.
În rejudecare, după casare, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 34/A din 21 octombrie 2002, a admis apelul reclamantei, SC F.P. SRL, şi, în consecinţă: schimbă hotărârea atacată, în sensul că admite în parte acţiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtelor, pe care le obligă, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 296.721.474 lei despăgubiri materiale şi 20.152.429 lei cheltuieli de judecată la fond. Prin aceeaşi decizie au fost obligate pârâtele-intimate la plata sumei de 48.000.000 lei cheltuieli de judecată către reclamantă, în apel, şi a fost respinsă cererea de întoarcere a executării formulată de pârâta S.C. L.J. SRL Alba Iulia.
Prin cererea înregistrată la data de 10 decembrie 2002, pârâtele S.C. L.J. SRL Alba Iulia şi P.V. au declarat recurs împotriva deciziei anterior menţionate, întemeiat în drept pe prevederile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. şi au solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul respingerii apelului reclamantei declarat împotriva sentinţei pronunţate de tribunal şi păstrarea ca temeinică şi legală a acestei sentinţe, cu cheltuieli de judecată.
Recurentele critică Decizia atacată pentru nelegalitate, arătând că a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., pentru următoarele considerente:
- instanţa de recurs a dezlegat o problemă de drept, cum se poate observa din cuprinsul deciziei de casare, în sensul că a apreciat că, în cauză, nu sunt incidente prevederile art. 4 lit. j) din Legea nr. 11/1991, aşa cum a reţinut instanţa de apel, ci prevederile art. 2 şi 4 lit. g) din aceeaşi lege.
Recurentele susţin că soluţia instanţei de recurs îşi găseşte motivarea în împrejurarea că elementele faptei reţinute de instanţa de apel, respectiv, cea prevăzută de art. 4 lit. j) din Legea nr. 11/1991, nu exista.
În contextul acestui motiv, recurenta arată că fapta de concurenţă neloială, astfel cum este definită de art. 4 lit. j) din Legea nr. 11/1991, nu este dovedită, deoarece salariaţii reclamantei nu au fost concediaţi, ci au plecat prin transfer, deoarece li s-au oferit condiţii mai avantajoase, iar în ce priveşte profitul obţinut, explicaţia este că au avut comenzi ferme de la alţi clienţi decât ai intimatei, pe care le-au respectat, în condiţiile calitative şi cantitative contractate.
Recurenta mai arată că hotărârea atacată este nelegală, întrucât a fost dată cu aplicarea altui temei de drept (acelaşi ca şi prima dată) decât cel stabilit de către instanţa de recurs şi mai susţine că, în mod greşit, instanţa de apel, în rejudecare, a reţinut că există o culpă a sa în producerea pagubei invocată de către reclamantă, culpă care nu a fost dovedită, ci doar prezumată.
Recursul declarat de pârâte nu este fondat.
Analizând Decizia atacată în raport cu motivele de recurs invocate, se constată că hotărârea recurată este legală şi temeinică, în rejudecare, instanţa de apel corect a reţinut că pârâtele răspund solidar, deoarece au desfăşurat o activitate concurenţială neloială, administratorul P.V. a înfiinţat S.C. L.J. SRL, cu acelaşi obiect de activitate ca şi al societăţii la care era administrator, a preluat aproape integral personalul acesteia şi a răspândit informaţii false cu privire la reclamantă, fapte ce au condus la diminuarea profitului acesteia, după plecarea administratorului la societatea nou înfiinţată.
Analizând motivele invocate, referitoare la faptul că instanţa de recurs a dezlegat o problemă de drept, iar instanţa de apel, în rejudecare, nu a ţinut cont de aceasta, se constată că nu sunt întemeiate, deoarece instanţa de recurs nu s-a pronunţat pe nici o problemă de drept, ci a reţinut numai că instanţa de apel a omis să soluţioneze cauza şi prin prisma solidarităţii, în raport cu culpa stabilită în sarcina recurentelor-pârâte, şi, de asemenea, instanţa de apel nu a făcut nici o menţiune în decizie şi în minută cu privire la numele pârâtei P.V.
Aşa fiind, recursul declarat de pârâte nu este fondat şi urmează a fi respins.
În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurentele vor fi obligate la cheltuieli de judecată, în cuantum de 30.000.000 lei, în favoarea intimatei-reclamante, SC F.P.I. SRL Alba Iulia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtele S.C. L.J. SRL Alba Iulia şi P.V. împotriva deciziei nr. 34/A din 21 octombrie 2002 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Obligă recurentele-pârâte la plata sumei de 30.000.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 16 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2345/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 2347/2003. Comercial → |
|---|
