CSJ. Decizia nr. 2417/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2417/2003
Dosar nr. 282/2002
Şedinţa publică din 18 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 571/ CA din 4 aprilie 2001, pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. 917/2001, s-a respins, ca nefondată, acţiunea reclamantei SC M.S. SRL Deva, în calitate de lichidator al SC E.P.C. SRL Deva, împotriva Consiliului Local al Municipiului Deva, prin care s-a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 457.496.000 lei, reprezentând investiţii efectuate pe teren aparţinând domeniului public, conform autorizaţiei de construcţie emisă de Primăria Deva.
Pentru a pronunţa ceastă soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamanta nu a probat efectuarea acestor investiţii, raportul de expertiză, depus în cauză, fiind efectuat într-o altă cauză în care Consiliul Local Deva nu a fost parte, deci nu-i este opozabil acestuia.
Împotriva hotărârii a declarat apel pârâta SC E.P.C. SRL Deva, solicitând a se dispune schimbarea acesteia în sensul admiterii acţiunii, aşa cum a fost formulată.
În probaţiune, s-a solicitat efectuarea unui raport de expertiză tehnică opozabil pârâtei.
În motivarea apelului, reclamanta a arătat că lucrările executate pe domeniul public s-au efectuat cu aprobările legale obţinute de SC M. SA Deva, cu care reclamanta are încheiat contractul de locaţie a gestiunii nr. 330/1992.
Prin sentinţa civilă nr. 831/ CA /1999 a Tribunalului Hunedoara, definitivă, s-a reţinut că aceste investiţii nu pot fi plătite de către SC M. SA Deva, deoarece nu au fost făcute pe domeniul public în urma autorizaţiilor obţinute de la Primăria Municipiului Deva.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 780/ A din 31 octombrie 2001 a admis apelul pârâtei şi, în consecinţă, a fost schimbată sentinţa, în sensul că a admis acţiunea reclamantei şi a obligat pârâtul Consiliul Local Deva la plata sumei de 726.859.125 lei, reprezentând pretenţii, cu 454.500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a reţinut că:
- instanţa de fond a reţinut corect că expertiza depusă de reclamantă a fost efectuată într-o altă cauză, care nu poate să-i fie opozabilă pârâtului, care nu a fost parte în proces, încălcându-se dispoziţiile art. 294 alin. (2) C. proc. civ., suma reprezentând despăgubiri, etc., după pronunţarea sentinţei şi care nu au fost solicitate de reclamantă.
- Reclamanta a dovedit executarea lucrărilor pe domeniul public, conform autorizaţiei de construcţie nr. 83/3776 din 11 martie 1993, constând în amenajarea unei platforme betonate pentru parcarea maşinilor, trotuare de circulaţie pietonală, zone verzi, montarea unor bănci pentru public, împrejmuiri cu garduri metalice, valoarea acestora fiind de 726.859.125 lei.
- Pârâtul, proprietarul domeniului public de interes local, a înregistrat o creştere a patrimoniului prin efectuarea unor investiţii a căror executare îi incumbă chiar pârâtului în vederea punerii în folosinţă a blocurilor construite în zonă.
- Acţiunea reclamantei nu este prescrisă, întrucât dreptul reclamantei la acţiune s-a născut din momentul încetării contractului de locaţie a gestiunii – 1 februarie 1999 – acţiunea fiind înregistrată la data de 8 februarie 2001, în termenul general de prescripţie.
În contra celei din urmă hotărâri, pârâtul a declarat recurs, criticând soluţia pronunţată în apel pentru nelegalitate şi netemeinicie şi susţinând, în esenţă:
- hotărârea este vădit netemeinică şi esenţial nelegală, întrucât instanţa de apel a acordat mai mult decât s-a cerut. În motivarea acestei critici, recurenta a arătat că reclamanta, prin acţiunea introductivă, a solicitat obligarea sa numai la plata sumei de 457.496.000 lei, cu toate că reclamanta nu şi-a precizat acţiunea cu privire la cuantumul pretenţiilor, totuşi, instanţa de apel o obligă la plata sumei de 726.859.125 lei, reprezentând dublul sumei pretinse de reclamantă;
- instanţa de apel a încuviinţat efectuarea unei expertize tehnice judiciară, probă nesolicitată de nici una din părţi. Mai mult decât atât, instanţa de apel a stabilit obiectivele expertizei tehnice, iar din cele două obiective stabilite de instanţă, nici unul nu a fost de natură să lămurească pe deplin pricina, în sensul de a se stabili dacă reclamanta a executat pe cheltuiala sa lucrările autorizate, mai ales că autorizarea acestor lucrări a fost făcută pentru o altă societate;
- Decizia atacată cuprinde motive străine de natura pricinii deoarece autorizaţia de construire, nr. 83/3776 din 11 martie 1993, a fost solicitată de SC M. SA Deva, care este şi titulara lucrărilor executate, şi instanţa de apel nu a avut în vedere că actul administrativ, autorizaţia de construire nr. 83/3776 din 11 martie 1993, s-a eliberat în condiţiile Legii nr. 50/1991, respectiv, proprietarului terenului pe care urmează a se realiza construcţiile autorizate;
- motivarea înlăturării excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei este în contradicţie cu probele administrate în cauză şi anume: contractul de locaţie de gestiune, nr. 330/1990, încheiat cu reclamanta, pârâtul nu a fost parte, adresa din 20 iunie 1995 poate fi apreciată ca o notificare, căreia i-a dat curs reclamanta după 6 ani, cu mult peste termenul general de prescripţie;
- instanţa de apel, eronat şi străin pricinii, motivează că lucrările de construcţie autorizate din litigiu îi incumbă chiar pârâtului, întrucât, din procesul verbal de recepţie, blocurile respective au fost date în folosinţă încă din anul 1989 şi nu în anul 1993, când reclamanta pretinde că a executat lucrările;
- instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii. În susţinerea aceste critici, recurentul arată că nu a existat un raport juridic cu reclamanta, împrejurarea că între reclamantă şi SC M. SA Deva a existat un contract de locaţie de gestiune, nu are nici o relevanţă juridică faţă de pârât, iar expertiza efectuată, în cauză, nu a precizat cine este executantul lucrărilor şi cine a suportat, financiar, executarea lucrărilor;
- hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, astfel că, instanţa de apel greşit a apreciat că proprietarul public, de interes local, este pârâtul, deoarece această apreciere contravine prevederilor constituţionale, potrivit cărora bunurile publice de interes local sunt proprietatea unităţii administrativ teritoriale, respectiv, a Municipiului Deva, care este persoană juridică cu patrimoniu propriu şi cu capacitate juridică, iar Consiliul local al Municipiului Deva este o autoritate publică locală, care are ca atribuţie principală administrarea domeniului public şi privat, aşa încât se face o încălcare a prevederilor art. 125 din Constituţia României, prin aplicarea prevederilor art. 494 C. civ. coroborat cu prevederile art. III din anexa 1 a Legii nr. 213/1998, privind regimul juridic al proprietăţii publice.
În consecinţă, recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii apelului reclamantei formulat împotriva sentinţei tribunalului.
Din examinarea actelor şi lucrărilor de la dosar, în raport cu criticile formulate de pârât, Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Reclamanta a încheiat un contract de locaţie de gestiune nr. 330/1992 cu SC M. SA Deva şi, potrivit căruia, a folosit un spaţiu comercial situat în Deva.
Reclamanta, în calitate de locatară, a folosit spaţiul comercial proprietatea SC M., în calitate de locator, la care a adus îmbunătăţiri interioare şi exterioare, îmbunătăţiri constatate şi prin sentinţa, nr. 831/ CA /1999, dată de Tribunalul Hunedoara, dosar nr. 427/1999, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 158/ A /2000, pronunţată în dosarul nr. 196/2000. Prin hotărârile menţionate s-a constatat că, contravaloarea lucrărilor de amenajare exterioară au fost efectuate pe domeniul public, SC M. neavând calitate procesuală, Consiliul Local Deva trebuie să plătească aceste investiţii, lucrări ce au fost autorizate prin autorizaţia de construire nr. 83/3776 din 11 martie 1993 şi certificatul de urbanism eliberate în baza documentaţiei înaintată de SC M.
Şi, de altfel, obiectul litigiului din cauză, cu numărul de mai sus, viza lucrările efectuate de reclamantă în spaţiile comerciale proprietatea SC M. SA Deva, pe care reclamanta le-a deţinut în baza unor contracte încheiate cu acest proprietar, contracte în care Consiliul Local al Municipiului Deva nu era parte.
Împrejurarea că autorizaţia de construcţie şi certificatul de urbanism au fost întocmite şi eliberate nu pot să ateste decât atributul exclusiv al primarului, prevăzut expres de legea administraţiei publice locale, emise la cererea SC M. SA Deva, privind „amenajările şi sistematizarea pe verticală a firmei din faţa blocului" în scopul sporirii gradului de atractivitate, ce îl impunea activitatea firmei în spaţiul comercial respectiv.
Potrivit art. 294 alin. (2) C. proc. civ., se vor putea cere dobânzi, rate, venituri, ajunse la termen şi orice alte despăgubiri ivite după darea hotărârii primei instanţe.
Or, din examinarea actelor, după pronunţarea hotărârii tribunalului, Curtea constată că reclamanta a solicitat suma
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Deva, împotriva deciziei nr. 780/ A din 31 octombrie 2001 a Curţii de Apel Alba Iulia, pe care o modifică şi respinge apelul reclamantei SC E.P.C SRL Deva, împotriva sentinţei nr. 581 din 4 aprilie 2001 a Tribunalului Hunedoara.
IREVOCABILĂ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2416/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 2419/2003. Comercial → |
|---|
