CSJ. Decizia nr. 251/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.251/2003
DOSAR Nr.7382/2001
Şedinţa publică din 22 ianuarie 200.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta APAPS Bucureşti împotriva deciziei nr.772 din 27 iunie 2001 a Curţii de Apel Cluj-Secţia Comercială şi de contencios Administrativ.
La apelul nominal nu s-au prezentat părţile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a referit de către magistratul asistent că recursul este timbrat şi că recurenta a solicitat judecarea în lipsă, după care, Curtea, a reţinut cauza în pronunţare pentru soluţionare.
CURTEA
Asupra recursului de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Tribunalul Cluj prin sentinţa civilă 446/6 martie 2001 a admis în parte acţiunea introdusă de Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului împotriva pârâtei S.C. „I.C.P.M." SA Cluj Napoca, pe care a obligat-o la plata sumei de 16.269.404 lei cu titlu de daune interese moratorii.
S-a reţinut că prin hotărârea AGA din 7 aprilie 1998 a fost aprobat bilanţul contabil şi contul de profit şi pierderi al societăţii pârâte stabilindu-se dreptul reclamantei la dividende în sumă de 61.696.963 lei acordându-sepârâtei un termen de graţie pentru plata sumei până la 15 aprilie 1998.
Cum acest termen a fost depăşit iar dividendele au fost plătite abia la 15 ianuarie 1999 cu OP 22/1999, s-a solicitat de către reclamantă daune interese moratorii în sumă de 22.567.940 lei, calculate la nivelul dobânzilor bonificate de BRD la depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de un an.
În aceste condiţii, instanţa a considerat că operează dispoziţiile art.43 Cod comercial, respectiv curgerea de drept a dobânzilor la suma reprezentând dividende.
Cu privire la calculul acestora, instanţa nu a împărtăşit teza susţinută de reclamantă şi în lipsa unor dovezi a raporturilor juridice cu BRD, daunele au fost stabilite la nivelul taxei de scont BNR, conform art.3 din OUG 9/2000.
Apelul declarat de reclamantă a fost respins de Curtea de Apel Cluj care prin Decizia 772 din 27 iunie 2001 a considerat că aplicarea de către instanţa de fond a OUG 9/2000 este legală, deoarece reclamanta nu capitalizează dividendele încasate pentru a se pune problema dobânzii acordate de băncile comerciale pe termen de l an.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, care ,invocând motivul de casare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, susţine în esenţă că în raportcu dispoziţiile art.1088 cod civil şi art.43 Cod comercial, pe cale de excepţie, în raporturile de drept comercial, daunele nu se calculează la nivelul dobânzilor legale ci potrivit regulilor de drept comercial.
În temeiul dispoziţiilor legale invocate, inclusiv art.1088 (2) Cod civil se consideră că recurenta nu trebuia să facă dovada prejudiciului suferit şi a legăturii de cauzalitate, astfel că numai prin încălcarea legii a fost respins apelul.
Recursul este nefondat.
Problema care se discută în recurs constă în stabilirea naturii daunelor interese moratorii şi modul de calcul al acestora.
Aşa cum rezultă din acţiune cât şi din motivarea recursului, ceea ce se solicită de reclamantă este beneficiul nerealizat constând în dobânda bancară.
Dispoziţiile art.43 Cod comercial, invocate şi analizate de recurentă în cadrul motivelor de casare, nu se referă însă la natura dobânzii sau la modul de calcul al acesteia, ci stabileşte numai dreptul la dobândă din ziua când sumele devin exigibile.
Pentru ca instanţa de apel să fi admis daunele interese moratorii în suma pretinsă prin acţiune, trebuia să se dovedească de reclamantă ca pe perioada de la data când obligaţia de plată a devenit scadentă şi până la plata efectivă, avea deschis cont curent la BRD pentru constituirea de depozite.
Prezumţia existenţei prejudiciului (art.1088 Cod civil) invocată de recurentă pentru lipsa de folosinţă a dividendelor, nu poate fi absolutizată pentru că prin acte normative intervenite în perioada de la scadenţa plăţii, se impunea instituţiilor de genul recurentei să verse dividendele la bugetul statului sau să deruleze fondurile rezultate din operaţiunile de privatizare prin conturi deschise la trezoreria statului şi nu la bănci comerciale.
În afară de cele arătate, pretenţiile reclamantei nu puteau fi admise în cuantumul menţionat, şi pentru motivul că până la 31 ianuarie 1998, data abrogării Decretului 311/1951, dobânda legală era de 6% pe an, iar până la intrarea în vigoare a OG 9/2000, în materia dobânzii legale nu au fost emise acte normative care să reglementeze această materie.
De aceea, în acest interval de vid legislativ (abrogarea Decretului 311/1995- intrată în vigoare a OUG 9/2000) în lipsa dovezii existenţei conturilor la bănci comerciale, dobânda s-a acordat la nivelul ratei de scont practicată de Bnr. Faţă de cele arătate, nu este evident în cauză motivul de casare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, Decizia recurată este temeinică şi legală şi recursul urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului Bucureşti împotriva deciziei nr.772 din 27 iunie 2001 a Curţii de Apel Cluj-Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2508/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 2511/2003. Comercial → |
|---|
