CSJ. Decizia nr. 2586/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2586/2003
Dosar nr. 665/2002
Şedinţa publică din 14 mai 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC P. SA Timişoara a chemat în judecată pe SC R. SA Timişoara pentru a fi obligată la plata echivalentului în lei a sumei de 36.344 de mărci germane, la cursul B.N.R. din ziua plăţii, suma reprezentând servicii prestate pârâtei în baza relaţiilor contractuale dintre părţi şi refuzată la plată.
Tribunalul Timiş, prin sentinţa civilă nr. 594 din 16 aprilie 1999, a respins acţiunea, ca neîntemeiată, cu motivarea că executarea lucrărilor de asistenţă tehnică a fost contestată de pârâtă şi nedovedită de reclamantă, iar înţelegerea încheiată de părţi are caracterul unui proiect de contract ce urma să intre în vigoare la data semnării şi parafării lui de ambele părţi, dar care nu s-a mai realizat.
Într-o primă fază procesuală, apelul declarat de reclamantă a fost admis (Curtea de Apel Timişoara – Decizia nr. 739/1999), fiind schimbată în tot sentinţa şi obligată pârâta la plata în lei a echivalentului sumei de 36.344 de mărci germane, la cursul din ziua plăţii.
Curtea Supremă de Justiţie, prin Decizia civilă nr. 3809 din 6 iulie 2000, a admis recursul declarat de pârâtă, a casat Decizia din apel şi a trimis cauza pentru rejudecarea apelului, în vederea completării probelor, pentru a se stabili cu certitudine existenţa raporturilor contractuale dintre părţi, ţinându-se seama de prevederile art. 12 pct. 4 din contract, administrarea unei expertize tehnice de specialitate pentru a se stabili cu certitudine dacă lucrările refuzate la plată de pârâtă au fost realizate efectiv şi dacă deplasările, facturate ca ore de asistenţă tehnică, s-au efectuat în baza convenţiei părţilor şi dacă au fost întocmite şi alte documente decât ordinele de deplasare şi foile colective de prezenţă, neconfirmate de pârâtă.
În fond, după casarea de la Curtea Supremă de Justiţie, Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia civilă nr. 847 din 15 noiembrie 2001, a respins apelul declarat de reclamantă ca nefondat.
La baza acestei hotărâri a stat raportul de expertiză tehnică, cu obiectivele menţionate de Decizia de casare, precum şi probele deja existente, care atestă raporturile dintre părţi.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC P. SA Timişoara, care, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 8, 9, 10 C. proc. civ., întrucât la pct. 7 s-a renunţat cu ocazia judecării recursului, a susţinut următoarele:
- instanţa, cu ocazia rejudecării, a schimbat obiectul acţiunii din care rezultă, fără dubii, că pretenţia formulată reprezintă contravaloarea prestaţiilor executate în baza contractului T.G. 5861/1997, fără să existe nici o menţiune cu privire la echivalentul asistenţei tehnice.
În aceste condiţii, instanţa era obligată să se pronunţe exclusiv pe obiectul cererii.
Deşi contestă asistenţa tehnică, totuşi, recurenta discută şi această problemă în cadrul motivului de recurs, arătând că executarea ei a fost recunoscută chiar de pârâtă (adresa nr. 217/1998), iar perfectarea contractului a operat, făcându-se o cronologie a conduitei pârâtei, concretizată în acte, prin care a confirmat existenţa acestuia, acte de care instanţa nu a ţinut seama şi la care se adaugă dispoziţiile art. 12 pct. 4 din contract, care duc la concluzia că acesta era perfectat.
- greşit a fost înlăturat raportul de expertiză contabilă, motivarea instanţei de apel fiind neconvingătoare, ambele rapoarte coroborate cu restul probelor, evidenţiind obligaţia pârâtei de a plăti prestaţiile de inspecţie şi expertizare la excavatorul E.R.C. 1400-01 Tismana, iar pentru excavatorul (E.R.C. 1400-01 Rovinari Est) executarea prestaţiilor nu a fost finalizată într-un raport din culpa pârâtei, care nu a achitat avansul de 15% din valoarea contractului.
- nu s-a ţinut seama de îndrumările din Decizia de casare a Curţii Supreme de Justiţie.
Recursul este nefondat.
1 Deşi nu respectă ordinea cronologică din recurs, se va analiza cu prioritate ultimul motiv din recurs, făcându-se precizarea că instanţa de rejudecare a apelului a ţinut seama de toate îndrumările deciziei de casare, şi asta s-a materializat în administrarea probei cu expertiză tehnică, care a avut ca obiective şi a analizat exact ceea ce s-a avut în vedere de Curtea Supremă de Justiţie, când a trimis cauza spre rejudecare.
Deci, instanţa de apel s-a conformat dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ.
Prioritatea acestui motiv este justificată de faptul că instanţa de rejudecare s-a încadrat întocmai celor stabilite de Curtea Supremă de Justiţie, urmând ca celelalte motive să se analizeze raportat la ceea ce a dispus instanţa supremă.
2. Susţinerea că instanţa de rejudecare a schimbat obiectul acţiunii, încălcând dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. nu este confirmată de probele dosarului.
Prin acţiunea formulată, reclamanta a precizat că suma solicitată reprezintă factura cu nr. 8750588 din 18 mai 1998, pe care pârâta a refuzat să o primească.
Din această factură, care constituie obiectul litigiului (dosar fond) la rubrica „Denumirea produselor sau a serviciilor" rezultă clar, scris chiar de reclamantă, că, printre altele, factura se referă şi la „ore de asistenţă tehnică-deplasare".
Iată deci, că reclamanta a inclus în suma pretinsă orele de asistentă tehnică, iar instanţa de rejudecare, având în vedere şi considerentele deciziei Curţii Supreme de Justiţie, referitoare tot la asistenţa tehnică, dispoziţiile art. 112 pct. 3 C. proc. civ. şi principiul disponibilităţii părţilor, a analizat temeinicia acestei solicitări şi nu a încălcat dispoziţiile art. 129 alin. ultim C. proc. civ., pronunţându-se exact pe ce s-a cerut de reclamantă.
Susţinerile pe care reclamanta le face, referitor la factura din 18 mai 1998, în loc să confirme apărarea acesteia, o contrazic, pentru că detalierea devizului primei facturi din 31 martie 1998, menţionat în cea de a doua factură din 18 mai 1998, cuprinde numai ore de asistenţă tehnică, iar între factură şi obiectul contractului T.G. nr. 5861/1997, care a stat la baza lucrărilor şi serviciilor, nu există nici o contradicţie, la cap. 2 pct. 2.6 prevăzându-se ca reclamanta să asigure şi asistenţă tehnică.
Dar şi faptul că în recurs, reclamanta analizează şi asistenţa tehnică, care, în opinia acesteia a fost executată, duce la concluzia că a format obiectul acţiunii şi nu cum se pretinde.
Mai mult, din raportul de expertiză tehnică întocmit cu ocazia rejudecării apelului, se arată şi se motivează clar, deci nu poate exista identitate şi nici confuzie între noţiunile de „asistenţă tehnică", respectiv, de „inspecţie - expertizare". Acest raport de expertiză nu a fost contestat de reclamantă.
În legătură cu perfectarea contractului, se apreciază că soluţia instanţei de apel este corectă, avându-se tocmai în vedere dispoziţiile art. 12.4 din contract, deoarece, în toate discuţiile pe care reclamanta le face pe acest aspect, omite un element de esenţă, şi anume, că acest contract a fost semnat cu obiecţiuni din partea pârâtei, obiecţiuni menţionate în procesul-verbal din 23 ianuarie 1998, care face parte integrantă din contract, asta neînsemnând că s-a parafat contractul şi s-a recunoscut încheierea valabilă a acestuia, cum pretinde recurenta, ci că modificările propuse de pârâtă şi clauzele stipulate fac parte din contract, iar când ambele părţi vor fi de acord cu aceste modificări din procesul-verbal (a se vedea art. 12.4 din contract) ele vor completa contractul. De menţionat că procesul-verbal în care se includ obiecţiunile pârâtei la contract nu a fost semnat de reclamantă, deci, nu ne aflăm în situaţia prevăzută de art. 12.4 din contract.
O altă observaţie de esenţă, privind parafarea contractului, o constituie dispoziţia art. 12.7 din contract, prin care se arată că acesta intră în vigoare nu numai pe data semnării, ci cumulativ şi a parafării de ambele părţi.
Or, cum parafarea nu a avut loc, chiar dacă, prin corespondenţa dintre părţi, pârâta ar fi folosit noţiunea juridică de reziliere a contractului, aceasta nu constituie o recunoaştere a parafării împotriva voinţei părţilor contractante, contractul rămânând în stadiul de proiect.
3 În legătură cu executarea lucrărilor ce reveneau reclamantei, care, dacă ar fi fost dovedită, ar fi dat naştere răspunderii pârâtei, chiar în condiţiile neparafării contractului, se constată că expertiza tehnică, administrată în urma casării cu trimitere de la Curtea Supremă de Justiţie, arată că nu sunt efectuate şi că reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţiile pe care şi le asumase prin contract. Acest raport de expertiză nu a fost contestat de reclamantă, deşi a fost prezentă la judecarea apelului.
Expertiza contabilă nu a fost înlăturată fără o motivare convingătoare (poate din punctul de vedere al reclamantei) pentru că în considerentele deciziei se arată că aceasta s-a întemeiat pe acte care au fost considerate insuficiente de Curtea Supremă de Justiţie şi neavând valoare probatorie, iar expertul nu a identificat şi alte documente întocmite pentru operaţiunile de asistenţă, altele decât ordinele de deplasare şi foile colective de prezenţă întocmite de reclamantă şi neconfirmate de pârâtă.
În aceste condiţii, s-a reţinut numai raportul de expertiză tehnică din care a rezultat că nici în apel reclamanta nu a dovedit executarea lucrărilor a căror contravaloare a pretins-o, motiv pentru care urmează a se respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC P. SA Timişoara împotriva deciziei nr. 847/A din 15 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 14 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2584/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 2588/2003. Comercial → |
|---|
