CSJ. Decizia nr. 2640/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2640/2003
Dosar nr. 9450/2001
Şedinţa publică din 16 mai 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2070, pronunţată, în Şedinţa publică din 16 martie 2001, de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a fost respinsă excepţia calităţii procesuale active, invocată de către reclamanta-pârâtă, ca neîntemeiată. A fost admisă în parte acţiunea precizată, formulată de reclamanta SC I.T.C. SRL, cu sediul în Bucureşti, împotriva pârâtei SC S.M. SA, cu sediul în Bucureşti, şi a fost admisă în parte cererea reconvenţională.
A fost obligată pârâta-reclamanta la plata sumei de 173.018.000 lei, reprezentând contravaloarea îmbunătăţirilor aduse imobilului-depozit (magazie cereale), având o capacitate de 5.000 tone, situat în localitatea Fundulea; judeţul Călăraşi, şi a respins cererea, privind cheltuielile efectuate cu întreţinerea şi conservarea magaziei, ca neîntemeiată. De asemenea, a fost obligată reclamanta pârâtă la plata sumei de 64.122.975 lei, reprezentând contravaloare chirie pentru perioada 15.09 – 31.12.1999, precum şi la plata sumei de 59.250.975 lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului pentru perioada 1.01.2000 – 30.03.2000. A fost respinsă cererea de obligare a reclamantei-pârâte la plata penalităţilor de întârziere, ca neîntemeiată. S-a dispus compensarea sumelor datorate şi obligată pârâta-reclamantă la plata sumei de 49.645.050 lei. A fost instituit, în favoarea reclamantei-pârâte, un drept de retenţie asupra depozitului (magazie cereale) situat în localitatea Fundulea, judeţul Călăraşi, până la achitarea sumei de 49.645.050 lei şi a fost respinsă cererea de evacuare ca neîntemeiată. Au fost obligate părţile la cheltuieli de judecată, care au fost compensate, obligând pârâta-reclamantă la plata sumei de 8.518.083 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că între părţi a fost încheiat contractul de închiriere nr. 1813, din 9 noiembrie 1998, prin care pârâta-reclamantă, în calitatea de proprietar, punea la dispoziţia reclamantei-pârâte, în calitate de chiriaş, un spaţiu de depozitare seminţe la depozitul Fundulea, în suprafaţă de 1.000 mp, cu o capacitate de 700 tone, pe o perioadă de 6 luni, ulterior, prelungită prin acte adiţionale până la data de 31 decembrie 1999.
Pe parcursul derulării contractului de închiriere, reclamanta a efectuat o serie de reparaţii imobilului închiriat, iar conform constatărilor expertizei tehnice imobiliare, efectuate în cauză, s-a apreciat că toate lucrările de reparaţii şi îmbunătăţiri erau necesare, utile, fiind impuse de păstrarea în bune condiţii a unor mărfuri ce necesitau condiţii speciale de depozitare. Deşi clauzele contractului de închiriere, încheiat între părţi, nu interziceau şi nici nu condiţionau efectuarea acestor lucrări, de orice fel, de acordul proprietarului, caracterul de urgenţă şi necesitatea au fost evidenţiate şi argumentate pe deplin de expertul numit în cauză. Este adevărat, conform susţinerilor pârâtei-reclamante din întâmpinare, că reclamanta-pârâtă a preluat spaţiul în stare de funcţionare, însă, efectuarea lucrărilor de reparaţii au apărut pe parcursul derulării contractului, determinant fiind caracterul de urgenţă al acestor lucrări.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia civilă nr. 1369 din 16 octombrie 2001, a respins, ca nefondat, apelul formulat de SC S.M. SA împotriva sentinţei civile nr. 2070, din 16 martie 2001, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, în litigiul dintre reclamanta SC I.T.C. SRL Bucureşti şi pârâta SC S.M. SA Bucureşti, obligarea apelantei la 12.000.000 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a stabilit că între apelantă şi intimată au existat raporturi contractuale de locaţie, având ca obiect magazia Fundulea, iar apelanta, cu această clădire, a girat o serie de împrumuturi la B.A. SA Călăraşi şi pe care nu le-a onorat, situaţie în care, creditoarea a formulat comandament asupra clădirii şi terenului în suprafaţă de 7.500 mp. .Intimata a participat la licitaţie şi şi-a adjudecat imobilul, teren şi clădire, iar atunci când a încercat să facă transcrierea provizorie a ordonanţei de adjudecare, nu a putut realiza acest obiectiv deoarece apelanta nu avea titlu de proprietate pentru terenul scos la licitaţie.
S-a apreciat că, prin raportul de expertiză, efectuat în cauză, s-au stabilit îmbunătăţirile făcute, contravaloarea lor şi, potrivit prevederilor art. 494 C. civ., art. 1899 C. civ. şi art. 1420 C. civ., reclamanta datorează contravaloarea acestora şi justifică dreptul de retenţie acordat de instanţa fondului.
Penalităţile pretinse nu au fost acordate deoarece nu a existat clauză penală, iar referitor la contravaloarea lipsei de folosinţă, apelanta nu a făcut dovada că intimata a folosit întreg spaţiul în perioada ianuarie - septembrie 2000.
De asemenea, s-a motivat că şi celelalte cereri ale apelantei nu au putut fi reţinute, întrucât, prin raportul de expertiză, aflat la dosarul cauzei, s-au analizat în mod detaliat relaţiile dintre părţi şi obligaţiile reciproce ale acestora.
Împotriva deciziei civile nr. 1369 din 16 octombrie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a declarat recurs pârâta SC S.M. SA Bucureşti, care a criticat hotărârea instanţei de apel pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub multiple aspecte, referitoare la motivarea contradictorie a hotărârii, privind actele adiţionale nr. 1 şi nr. 2, precum şi la o motivare străină naturii pricinii, privind plata echivalentului lipsei de folosinţă pentru ocuparea întregului depozit, precum şi nepronunţarea asupra unor probe administrate, ceea ce a condus la greşita apreciere a probelor deja administrate. De asemenea, în motivele de recurs, s-a apreciat că hotărârea apelului este pronunţată cu greşita aplicare a legii, încălcându-se dispoziţiile art. 1421 C. civ., a articolelor 969 şi 970 C. civ., în final, precizându-se că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se fundamentează, toate aceste critici fiind raportate la art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Curtea, analizând materialul probator, administrat în cauză, în raport cu criticile aduse în cererea de recurs, constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente.
Instanţele judecătoreşti anterioare, printr-o corectă şi integrală apreciere a probelor, au stabilit adevăratele raporturi juridice dintre părţi, întinderea drepturilor şi obligaţiilor asumate reciproc, prin contractul de închiriere nr. 1813 din 9 noiembrie 1998, ulterior prelungit, răspunderea care se instituie în cazul nerespectării clauzelor contractuale, precum şi cadrul legal, aplicabil în speţă.
Motivat şi amplu argumentat, instanţele s-au pronunţat asupra tuturor cererilor părţilor, cu trimitere la probele administrate în cauză.
Relevanţă juridică maximă în corecta stabilire a situaţiei de fapt şi de drept o au actele depuse de pârâţi şi raportul de expertiză tehnică, întocmit de expert M.I., raport care, conform încheierii de şedinţă de la 19 ianuarie 2001, nu a fost contestat de pârâţi, nefiind formulate obiecţiuni (a se vedea dosar fond).
Conform raportului de expertiză tehnică, reclamanta a executat lucrări de reparaţii şi îmbunătăţiri la magazia Fundulea, care avea ca destinaţie depozitarea produselor şi seminţelor agricole, în scopul asigurării integrităţii şi etanşeităţii acoperişului şi învelitorii, lucrări care se încadrează în cerinţe tehnice necesare şi obligatorii pentru asigurarea funcţionalităţii şi siguranţei în exploatare. Valoarea actualizată a reparaţiilor şi îmbunătăţirilor efectuate, conform devizelor întocmite, corespunzătoare situaţiilor de lucrări şi corectate cu valorile reale este de 173.018.000 lei, care a constituit şi sporul de valoare creat magaziei (a se vedea dosar fond).
În speţă, este pe deplin justificat şi probat caracterul de urgenţă şi necesitate stringentă a efectuării lucrărilor, fără acordul locatorului, deşi, la momentul predării, bunul era în stare de funcţionare şi normalitate, deoarece vechimea imobilului era relativ mare, de peste 45 de ani, în zonă acţionau agenţi naturali, fizici şi chimici specifici mediului, bunurile depozitate erau perisabile cu o valoare mare, argumente suficiente, în acest sens, ca reparaţiile să fie efectuate fără autorizarea justiţiei. Conservarea imobilului şi sporul de valoare creat, urmare a acestor lucrări, necontestate nici valoric de părţi, a determinat, conform art. 1444 C. civ., instituirea, în favoarea reclamantei a unui drept de retenţie până la achitarea integrală a valorii de 173.018.000 lei.
Aceste argumentări juridice fac ca toate criticile formulate de recurentă să fie nejustificate, atât cele referitoare la valabilitatea actului adiţional nr. 2 de la contractul de închiriere, la greşita apreciere a respingerii cererii de obligare la plată pentru lipsa de folosinţă, a neacordării penalităţilor de întârziere, precum şi a respingerii cererii de evacuare.
Astfel fiind, urmează a respinge, ca nefondat, recursul promovat de pârâta SC S.M. SA Bucureşti, nefiind îndeplinite nici una din depoziţiile art. 304 C. proc. civ., menţinând, ca legală şi temeinică, Decizia civilă nr. 1369 din 16 octombrie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., Curtea urmează a obliga recurenta la plata sumei de 10.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, în recurs, către intimata-reclamantă SC I.T.C. SRL, cu sediul în Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC S.M. SA, Bucureşti, împotriva deciziei nr. 1369 din 16 octombrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata sumei de 10.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă SC I.T.C. SRL, Bucureşti.
IREVOCABILĂ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 264/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 2649/2003. Comercial → |
|---|
