CSJ. Decizia nr. 2650/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2650/2003
Dosar nr. 881/2002
Şedinţa publică din 16 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC D. SA Cugir a chemat în judecată pe pârâtul H.T.V. şi a solicitat obligarea acestuia la plata contravalorii investiţiilor efectuate la imobilul atribuit de fostul Consiliu Popular al judeţului Alba în anul 1986, dar restituit pârâtului.
Printr-o cerere reconvenţională, pârâtul solicită obligarea reclamantei la plata sumei de 200 milioane lei, reprezentând contravaloarea fructelor civile datorate, pagubele cauzate de transformarea imobilului şi cheltuieli de judecată.
Judecătoria Alba Iulia, prin sentinţa civilă nr. 2695 din 3 iulie 1998, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba. Acesta, prin sentinţa civilă 97 din 3 februarie 1999, a admis în parte acţiunea, a obligat pe pârât la 55.354.172 lei despăgubiri şi la 3.566.250 lei cheltuieli de judecată şi a respins cererea reconvenţională.
Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamanta a efectuat investiţii la imobilul atribuit în baza unui act administrativ, care-l protejează, iar acestea au profitat şi actualului proprietar.
În privinţa cererii reconvenţionale, tribunalul a apreciat că inexistenţa unui contract de închiriere şi lipsa dovezilor legate de un prejudiciu suferit nu îndreptăţesc pe pârât la despăgubiri.
Curtea de Apel Alba, sesizată cu apelul declarat împotriva sentinţei sus menţionate, prin Decizia civilă 93/ A din 27 septembrie 1999, a respins, ca nefondată, cererea, considerând respectarea drepturilor şi principiilor procesuale şi inexistenţa unor contradicţii între dispozitivul sentinţei şi considerentele hotărârii judecătoreşti.
Curtea Supremă de Justiţie, prin Decizia nr. 5833 din 24 noiembrie 2000, a casat hotărârea curţii de apel, trimiţând cauza spre rejudecare, întrucât au fost încălcate drepturile prevăzute de art. 156 C. proc. civ., în sensul că nu s-a amânat pronunţarea în vederea depunerii notelor scrise în condiţiile în care cererea, pentru lipsă de apărare, a fost respinsă, iar, pe de altă parte, instanţa nu a analizat criticile referitoare la respingerea cererii reconvenţionale.
În rejudecare, instanţa de apel, prin Decizia civilă 168/ A din 17 septembrie 2001, a admis apelul pârâtului, a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul obligării pârâtului la plata sumei de 50.326.172 lei, a dat în debit pe reclamantă cu suma de 9.298.963 lei şi a obligat-o la 16.983.542 lei cheltuieli de judecată către pârât. Totodată, a menţinut celelalte dispoziţii ale instanţei de fond.
Curtea de apel a reţinut, ca justificate, pretenţiile reclamantei în raport cu evaluările expertizei, iar cererea reconvenţională neîntemeiată, cât timp reclamanta a evacuat imobilul îndată ce pârâtul a redobândit dreptul de proprietate al acestuia, pretinsele distrugeri fiind nedovedite.
Prin încheierea de îndreptare a erorii materiale din 18 ianuarie 2002, curtea de apel a dispus rectificarea obligaţiei reclamantei de a plăti suma de 9.298.963 lei, cu darea în debit pentru suma de 5.636.249 lei.
Împotriva deciziei, astfel pronunţate, pârâtul reclamant a declarat recurs, la data de 13 noiembrie 2002, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 9 şi 10 C. proc. civ.
Astfel, recurentul susţine că instanţele au reţinut greşit situaţia de fapt, considerându-l pe posesor ca fiind de bună credinţă, cât timp el cunoştea viciile posesiei şi a fost evacuată pe calea executării silite. De aceea, acţiunea reconvenţională trebuia admisă, iar despăgubirile acordate pentru lipsa de folosinţă pe ultimii 3 ani.
Greşit instanţele au stabilit că a fost înregistrat în cartea funciară transferul de proprietate, făcând confuzie între actul administrativ (Decizia nr. 363/1986 a fostului Comitet Executiv al Consiliului Popular Judeţean Alba) şi înscrierea în registrul de carte funciară; după cum greşit au considerat nedovedită cererea reconvenţională, deşi s-a depus contractul de închiriere încheiat cu o altă societate comercială.
O ultimă critică se referă la înlăturarea nejustificată a probei testimoniale, cu care s-a făcut dovada că, la data preluării abuzive a imobilului, acesta avea instalaţie electrică, apă, iar camerele erau parchetate.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru considerentele ce se vor expune:
Buna credinţă, reprezintă convingerea posesorului că are, asupra lucrului aflat în posesia sa, un drept în baza unui titlu a cărui nevalabilitate o ignoră.
Printr-un act administrativ al puterii de stat, în anul 1986, imobilul a fost atribuit în administrare directă autoarei reclamantei, acest act conferind posesorului fundamentul convingerii sale.
Restituirea imobilului, prin hotărâre judecătorească, creează premisele unei alte caracterizări ale posesiei, dar numai de la data la care aceasta a intrat în puterea lucrului judecat.
De altfel, procesul verbal, încheiat de executorul judecătoresc la data de 23 iunie 1998, a constatat că imobilul a fost evacuat, fiind exclusă, aşadar, precaritatea posesiei bunului. Iar consecinţa firească a caracterizării posesiei – în funcţie de dovezile administrate – a fost neacordarea despăgubirilor pentru eventuale prejudicii invocate.
Lipsa unui raport juridic între părţi, nu poate da naştere la desdăunări în favoarea uneia; iar pârâtul-reclamant nu a făcut dovada unui fapt licit sau ilicit, care să-i afecteze patrimoniul.
Contractul încheiat ulterior (la 21 septembrie 1998) prin care pârâtul închiriază spaţiul nu are nici o relevanţă faţă de raportul dedus judecăţii. Naşterea unui raport obligaţional este legată de acte sau fapte proprii sau pentru alte persoane, în condiţiile răspunderii pentru altul, argumentul de analogie negăsind o explicaţie pertinentă.
Nici ultima critică, adresată deciziei curţii de apel, nu este întemeiată, instalaţia electrică fiind înlăturată de la despăgubiri, iar celelalte îmbunătăţiri dovedite cu devizele de lucrări şi expertiza tehnică, ce contrazic proba testimonială.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat împotriva deciziei 168/ A din 17 septembrie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul H.T.V. împotriva deciziei nr. 168 din 17 septembrie 2001 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă, ca nefondat.
IREVOCABILĂ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 265/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 2652/2003. Comercial → |
|---|
