CSJ. Decizia nr. 2843/2003. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2843/2003
Dosar nr. 7976/2001
Şedinţa publică din 30 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 158, pronunţată în şedinţa publică din 14 martie 2001 de Tribunalul Brăila, secţia comercială, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului Bucureşti, cu sediul în Bucureşti, împotriva pârâtei SC C. SA Brăila judeţul Brăila.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că Adunarea Generală a Acţionarilor, din data de 10 aprilie 1998, a aprobat bilanţul contabil şi a stabilit cuantumul dividendelor ce li se cuvin acţionarilor, deci, la această dată, s-a născut dreptul reclamantei de a pretinde plata acestora. Adunarea Generală a stabilit un termen în care să se facă plata dividendelor, iar stabilirea unui termen de 5 zile de către reclamantă, este unilateral şi abuziv.
Deoarece pârâta a plătit fără a fi pusă în întârziere sau peste limita unui termen scadent, legal sau contractual, aceasta nu poate fi obligată la plata daunelor moratorii (dobânzi comerciale).
Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia civilă nr. 392/ A din 9 mai 2001, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 158 din 14 martie 2001, pronunţată de Tribunalul Brăila, secţia comercială.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a apreciat că, în speţă, Adunarea Generală a Acţionarilor a stabilit, în şedinţa din 10 aprilie 1998, cuantumul dividendelor cuvenite acţionarilor, fără a stabili, însă, o dată certă pentru plata acestora.
Deoarece părţile nu au convenit, de comun acord, un termen de plată şi nici legea nu prevede un astfel de termen, apare excesivă, unilaterală şi abuzivă, din partea reclamantei, stabilirea unui termen de 5 zile, interval în care, în mod vădit, este imposibilă executarea obligaţiei.
Dimpotrivă, pârâta şi-a adus la îndeplinire obligaţia de plată a dividendelor într-un termen rezonabil, ceea ce nu justifică penalizarea sa.
Împotriva deciziei civile nr. 392/ A din 9 mai 2001, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, a declarat recurs reclamanta A.P.A.P.S., cu sediul în Bucureşti, care a criticat, în esenţă, hotărârea instanţei de apel, sub aspectul că în mod greşit nu a fost obligată pârâta la plata sumei de 41.600.149 lei cu titlu de daune moratorii datorate pentru întârzierea la plata dividendelor aferente anului 1997, invocând, ca temei de drept, dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Intimata pârâtă SC C. SA, cu sediul în Brăila, a depus întâmpinare, motivată în fapt şi în drept, prin care a solicitat respingerea recursului.
Curtea, analizând probele administrate în cauză, în raport cu critica formulată în cererea de recurs, urmează a constata că recursul, promovat de reclamanta A.P.A.P.S. Bucureşti, este fondat, pentru următoarele considerente:
Instanţele judecătoreşti anterioare, în mod greşit au apreciat probele administrate de părţi, fără a da o corectă şi integrală interpretare a adevăratelor raporturi juridice care decurg din calitatea de acţionar al A.P.A.P.S., referitor la momentul plăţii dividendelor, fiind neglijată întinderea drepturilor şi obligaţiilor asumate reciproc, răspunderea şi regimul sancţionator, în situaţia îndeplinirii necorespunzătoare a clauzelor contractuale, precum şi a cadrului juridic aplicabil în speţă, respectiv, guvernarea raporturilor juridice comerciale de dispoziţiilor art. 43 C. com.
De necontestat este aspectul că, în calitatea de acţionar, reclamanta are dreptul la plata dividendelor, care se plătesc proporţional cu cota de participare la capitalul social vărsat, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 31/1990, republicată, şi O.G: nr. 88/1997, aşa cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 99/1999.
De remarcat că art. 111 din Legea nr. 31/1990, republicată, stipulează că, cuantumul şi distribuirea dividendelor către acţionari, se stabilesc de A.G.A., odată cu aprobarea bilanţului contabil. Din acest moment sunt îndeplinite şi cerinţele impuse de art. 43 C. com., în sensul că datoriile comerciale, lichide şi plătibile în bani, produc dobânda de drept din ziua când devin exigibile, fără obligaţia creditorului de a face dovada vreunui prejudiciu.
Reclamanta s-a conformat încheierii de şedinţă din 4 octombrie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială, prin care s-a dispus depunerea unei note de calcul a daunelor interese moratorii datorate de intimata pârâtă, potrivit dobânzii de referinţă a B.N.R. pe perioada în care s-a solicitat plata daunelor respective, iar prin nota de calcul s-a stabilit suma de 28.917.437 lei.
În acest context, urmează a admite recursul declarat de reclamanta A.P.A.P.S. Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 392/ A din 9 mai 2001, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, în sensul că modifică Decizia atacată, schimbă în tot sentinţa civilă criticată şi, pe fond, admite în parte acţiunea şi obligă pârâta la plata daunelor moratorii, în sumă de 28.917.437 lei, pentru achitarea cu întârziere a dividendelor aferente exerciţiului financiar al anului 1997.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului Bucureşti, împotriva deciziei nr. 392 din 9 mai 2001 a Curţii de Apel Galaţi.
Modifică Decizia atacată, schimbă în tot sentinţa civilă criticată şi, pe fond, admite, în parte, acţiunea şi obligă pârâta la plata daunelor moratorii, în sumă de 28.917.437 lei, pentru achitarea cu întârziere a dividendelor aferente exerciţiului financiar al anului 1997.
IREVOCABILĂ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 mai 2003.
← CSJ. Decizia nr. 2842/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 2845/2003. Comercial → |
---|