CSJ. Decizia nr. 2884/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2884/2003
Dosar nr. 2531/2002
Şedinţa publică din 3 iunie 2003
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 872 din 2 martie 1998, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a admis acţiunea promovată de reclamanta SC P.H. SA Bucureşti, în contradictoriu cu pârâţii, Consiliul Local al sectorului 3 Bucureşti, Consiliul Local al municipiului Bucureşti şi SC L. SA Bucureşti, şi a constatat că reclamanta deţine, în patrimoniu, un magazinul alimentar în sectorul 3, cu titlu de drept de proprietate, obligând pe pârâta SC L. SA la plata sumei de 1.453.305 lei, reprezentând chirie nedatorată, precum şi la 1.193.030 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
În motivarea sentinţei, se reţine că înfiinţarea Întreprinderii de magazine s-a dispus prin HG 649 din 31 mai 1990, ca şi preluarea prin protocol, de la Direcţia Generală Comercială a municipiului Bucureşti, a spaţiilor şi mobilierului comercial.
Prin protocolul de predare-primire încheiat, la 11 februarie 1991, între I.P.C.C. Bucureşti şi I.P., s-a procedat la predarea şi, respectiv, preluarea spaţiului situat în Bucureşti, iar prin efectul art. 20 din Legea nr. 15/1990, I.P., transformându-se în societate comercială, a dobândit dreptul de proprietate asupra acestui spaţiu.
S-a mai reţinut că din anexa la HG nr. 765/1995 rezultă că Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei a preluat de la Direcţia Generală Comercială a capitalei şi magazinul alimentar situat în sectorul 3.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, prin Decizia nr. 2408 din 20 octombrie 1999, a respins, ca nemotivat, apelul formulat de pârâta, Primăria municipiului Bucureşti, şi ca tardiv formulat apelul formulat de pârâta SC L. SA Bucureşti împotriva sentinţei tribunalului, decizie ce a fost casată de Curtea Supremă de Justiţie, ca urmare a admiterii recursurilor declarate de pârâtele apelante prin Decizia nr. 2485 din 2 mai 2001, cauza fiind trimisă pentru rejudecare.
În fond, după casare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, prin Decizia nr. 134 din 17 septembrie 2002, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâtele SC L. SA Bucureşti şi Primăria municipiului Bucureşti, confirmând soluţia şi motivarea instanţei de fond.
Astfel, s-a reţinut că, urmare a unor acte normative succesive, spaţiul în litigiu a fost preluat de Ministerul Agriculturii de la Direcţia Comercială a municipiului Bucureşti, iar acesta, aflându-se în patrimoniul SC P. SA, prin efectul Legii nr. 15/1990, a devenit proprietatea acesteia.
Împotriva deciziei au declarat recurs pârâtele SC L. SA Bucureşti şi Primăria municipiului Bucureşti.
I. Recurenta SC L. SA critică Decizia atacată pentru următoarele motive:
Conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Decizia pronunţată este în dezacord cu prevederile art. 18 - 20 din Legea nr. 15/1990, precum şi cu probele administrate:
- la data semnării protocolului, spaţiul în litigiu se afla deja inclus în patrimoniul recurentei;
- recurenta este deţinătoarea actelor de proprietate asupra imobilului, constând în: dispoziţia Primarului General nr. 830/1994, procesul-verbal din 23 mai 1996 al M.A.I., procesul-verbal nr. 605/34/a din 1994, dovada înregistrării activului la Administraţia financiară, documente în baza cărora s-a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria B nr. 0043 din 18 mai 1999, pentru terenul aferent activului din Bucureşti, sector;
- la data apariţiei celor două hotărâri de guvern (respectiv, HG nr. 765/1990 şi HG nr. 643/1990) imobilul se află în administrarea directă a I.C.J.T.1 - a cărei succesoare este recurenta;
- reclamanta şi-a recunoscut calitatea sa de chiriaş al spaţiului în litigiu prin plata chiriei către recurenta-pârâtă în luna martie 1992;
- caracterul obiectului acţiunii este al unei acţiuni în realizare, iar nu în constatare, cum greşit a reţinut instanţa.
Conform art. 304 pct. 10 C. proc. civ., instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra dovezilor administrate de recurentă.
Recurenta, Primăria municipiului Bucureşti, critică Decizia pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că:
- la data apariţiei celor două hotărâri de guvern, antecesoarea reclamantei avea numai un drept de folosinţă asupra spaţiului şi, deci, nu putea transmite mai mult decât avea;
- reclamanta nu a făcut dovada existenţei unui drept de administrare în baza căruia spaţiul putea trece în patrimoniul societăţii comerciale, conform Legii nr. 15/1990.
Intimata-reclamantă a depus întâmpinare la recursurile declarate, prin care solicita respingerea acestora, arătând, în esenţă, că dreptul de administrare directă a trecut de la Direcţia Generală Comercială a Primăriei municipiului Bucureşti, la nou-înfiinţata I.M.P. Bucureşti, din subordinea Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei, o dată cu apariţia HG nr. 643/1990, urmată de HG nr. 765/1990, dispoziţii puse în practică prin semnarea protocolului de predare-primire.
Recursurile nu sunt fondate.
Întrucât critica formulată de recurenta, Primăria municipiului Bucureşti, prin motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., exprimă acelaşi conţinut cu critica formulată de recurenta SC L. SA, se va face o singură analiză a acestora.
Cu privire la critica vizând caracterul acţiunii formulată numai de recurenta SC L. SA, se constată că aceasta este neîntemeiată, deoarece interesul reclamantei, în promovarea unei astfel de acţiuni, este de necontestat, iar condiţiile pentru o eventuală acţiune în realizarea dreptului, respectiv, a unei acţiuni în revendicare, nu sunt îndeplinite, reclamanta având posesia bunului.
Criticile cu privire la aprecierea probelor şi aplicarea actelor normative incidente nu sunt nici ele întemeiate, instanţele reţinând corect că, prin Hotărârile de Guvern nr. 643/1990 şi 765/1990, s-a înfiinţat întreprinderea de stat P., aflată în subordinea Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei, prin preluarea, respectiv, predarea spaţiilor pe bază de protocol de către Direcţia Generală Comercială a municipiului Bucureşti, prin transfer, cu derogare de la art. 14 din HG nr. 740/1990.
Obiectul transferului l-a format, practic, dreptul de administrare, care se afla la acel moment în patrimoniul Direcţiei Generale Comerciale a municipiului Bucureşti, aşa încât corect instanţele au apreciat asupra incidenţei art. 20 din Legea nr. 15/1990, sens în care Curtea Supremă s-a pronunţat şi prin Decizia nr. 230 din 8 iunie 1993.
Atestarea dreptului de proprietate asupra terenului aferent spaţiului în litigiu a recurentei-pârâte, SC L. SA, nu este o împrejurare de natură să modifice natura juridică a spaţiului în sine, şi, deci, în contextul dat, probele în acest sens, prezentate de pârâtă, sunt irelevante în cauza de faţă.
Aşa fiind, Curtea, pentru considerentele expuse, va respinge recursurile declarate de pârâte, menţinând Decizia atacată ca legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâtele, municipiul Bucureşti, prin Primarul General, şi SC L. SA Bucureşti, împotriva deciziei nr. 134 A din 17 septembrie 2002, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 3 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2882/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 2885/2003. Comercial → |
|---|
