CSJ. Decizia nr. 2962/2003. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2962/2003
Dosar nr. 7012/2001
Şedinţa publică din 10 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prin Decizia civilă nr. 947 din 12 iunie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, a fost anulat, ca insuficient timbrat, apelul declarat de pârâta SC V.I. Arad, întrucât aceasta, deşi citată legal să completeze taxa de timbru cu 1.375.310 lei şi cu 30.000 lei timbru judiciar, nu şi-a îndeplinit această obligaţie.
Contra deciziei, a declarat recurs pârâta, susţinând că „pentru judecarea cererii de apel a fost citată la o adresă eronată"
2. Recursul este nefondat.
În declaraţia de apel, pârâta a indicat adresa în Bucureşti, unde a fost citată legal, pentru primul termen din 12 iunie 2001, cu menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru de 1.373.310 lei şi timbru judiciar de 30.000 lei.
Motivul invocat de recurentă este inexact, cât timp în citaţie este clar înscrisă cifra 199 şi nu 189, cum se pretinde, iar agentul procedural a îndeplinit procedura legal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC V.I. SRL Bucureşti împotriva deciziei nr. 947 din 12 iunie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia VI comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 10 iunie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 2961/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 2963/2003. Comercial → |
---|