CSJ. Decizia nr. 2963/2003. Comercial

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 2963/2003

Dosar nr. 7469/2001

Şedinţa publică din 10 iunie 2003

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 24 februarie 2000, reclamanta C.M.C. Bucureşti a chemat în judecată pe pârâta U.C.E.C.O.M. Bucureşti, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligată aceasta să îi lase, în deplină proprietate şi posesie, spaţiul comercial, în suprafaţă de 190 mp, situat la parterul unui bloc din Bucureşti, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, prin sentinţa civilă nr. 6581 din 20 octombrie 2000, a respins, ca nefondată, acţiunea reclamantei.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, în speţă, faţă de acţiunea în revendicare, formulată de reclamantă, cu privire la spaţiul comercial menţionat, pârâta a arătat, în apărare, că este adevărata proprietară, conform înscrisurilor administrate, astfel că este necesară compararea titlurilor invocate de fiecare parte – din care rezultă că reclamanta a renunţat în anul 1989 la spaţiul comercial în litigiu, după care D.G.D.AL. a încheiat cu U.C.E.C.O.M. – I.P.R.E.C. – la 22 martie 1990 - o convenţie de cooperare în vederea finalizării lucrărilor de investiţii la spaţiul în litigiu.

Apelul declarat de reclamantă, împotriva acestei hotărâri, a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 560 din 11 aprilie 2001.

Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs, în termen legal, motivat şi timbrat reclamanta C.M.M.– C. Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând, în esenţă, că, atâta timp cât Convenţia din 1986 este încheiată cu D.G.D.A.L., nu poate fi încheiată altă convenţie, respectiv, cea din 22 martie 1990 – dintre pârâtă şi D.G.D.A.L., iar Protocolul din 24 iunie 1992, încheiat între U.C.E.C.O.M şi I.P.R.E.C., nu poate constitui un titlu de proprietate pentru intimată, deoarece I.P.R.E.C. nu avea calitatea de a transmite dreptul de proprietate asupra spaţiului în discuţie, nefiind titularul investiţiei, astfel că aceste convenţii nu-i sunt opozabile şi nu pot anula titlul nostru de proprietate.

În consecinţă, în temeiul art. 304 pct. 8 şi 10 C. proc. civ., solicită admiterea recursului, aşa cum a fost formulat şi motivat, casarea deciziei atacate şi admiterea apelului.

La termenul de judecată din 10 iunie 2003, părţile au solicitat în scris şi oral să se ia act de contractul de tranzacţie încheiat la 05 mai 2003, în temeiul art. 272 C. proc. civ.

Verificând tranzacţia şi constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1704 C. civ., Curtea va admite recursul şi va lua act de tranzacţia încheiată între părţi, şi, în consecinţă:

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta C.M.M. – C. Bucureşti.

Casează Decizia nr. 560 din 11 aprilie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, precum şi sentinţa civilă nr. 6581 din 20 octombrie 2000 a Tribunalului Bucureşti şi ia act de tranzacţia părţilor, care face parte integrantă din prezenta decizie.

Contract de Tranzacţie:

„Încheiat astăzi, 5 mai 2003

Subscrisele:

I. U.C.E.C.O.M., cu sediul în Bucureşti, sector 1, prin reprezentantul său legal, Preşedinte Conf. dr. ing. D.D., în calitate de intimată,

II. C.M.M. – C., cu sediul în Bucureşti, sector 1, prin reprezentantul său legal, Preşedinte ing. P.A., în calitate de recurentă, fiind părţi în dosarul nr. 7469/2001, aflat pe rolul Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială, având ca obiect recursul promovat de C.M.M. - C. în cadrul acţiunii în revendicare formulată de aceasta, cu privire la spaţiul comercial, în suprafaţă de 190 mp, situat în Bucureşti, sector 3, în vederea terminării acestui proces, în temeiul art. 1704 – 1717 C. civ., art. 271 – 273 C. proc. civ., a intervenit prezenta tranzacţie.

Având în vedere că, în conformitate cu prevederile Decretului-lege nr. 66/1990, privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei meşteşugăreşti, C.M.M. – C. este organizaţie din sistemul cooperaţiei meşteşugăreşti, iar U.C.E.C.O.M. îndrumă şi sprijină întreaga activitate a cooperaţiei meşteşugăreşti, procedând la analizarea litigiului, a constatat că edificarea blocului G.2 din ansamblul U., implicit a spaţiului comercial, s-a realizat prin contractarea cu D.G.D.A.L. de către cooperaţia meşteşugărească a construirii spaţiilor comerciale de la parter de blocuri.

Astfel, spaţiul comercial al blocului G.2, sector 2, în suprafaţă de 1561 mp, dispus pe două tronsoane, cu parter şi mezanin, s-a edificat, aşa cum rezultă şi din situaţiile economico-financiare prezentate de ambele părţi, ca urmare a contractării construcţiei tronsonului I de către U.C.E.C.O.M. cu U.M. 02372‚ iar tronsonul II de către C.M.M. – C. cu R.E.

Având în vedere că lucrările de construcţii s-au realizat la un imobil comun, părţile stabilesc următoarele:

- U.C.E.C.O.M. cedează şi recunoaşte dreptul de proprietate al C.M.M. – C. asupra spaţiului comercial, în suprafaţă de 1371 mp, situat în Bucureşti, Tronson I – mezanin şi Tronson II - parter şi mezanin, sector 3.

- C.M.M. – C. cedează şi recunoaşte dreptul de proprietate al U.C.E.C.O.M. asupra spaţiului comercial, în suprafaţă de 190 mp, situat în Bucureşti, Tronson I – parter, sector 3.

Ambele părţi declară în mod expres că, prin această tranzacţie, au lichidat irevocabil orice pretenţii izvorâte din litigiul ce face obiectul dosarului nr. 7469/2001, cu privire la spaţiul comercial din Bucureşti, sector 3.

Această înţelegere scrisă reprezintă voinţa noastră liberă, neviciată, act pe care îl vom depune la instanţa judecătorească, cu rugămintea de a fi consfinţit printr-o hotărâre judecătorească definitivă, în temeiul art. 271 - 273 C. proc. civ.

Întocmit astăzi, 5 mai 2003, în 3 exemplare, câte unul pentru fiecare parte şi unul pentru instanţă.’’

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 10 iunie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 2963/2003. Comercial