CSJ. Decizia nr. 2973/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2973/2003
Dosar nr. 8838/2001
Şedinţa publică din 10 iunie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta S.N.P. P. SA, sucursala Peco Dolj, a chemat-o în judecată pe pârâta SC V.P. SRL Craiova, solicitând instanţei ca, prin sentinţa ce o va pronunţa, s-o oblige pe pârâtă la plata sumei de 1.450.926.618 lei, reprezentând contravaloare produse petroliere şi dobânzi sub forma ratei de scont, precum şi la 38.693.532 lei cheltuieli de judecată.
În acţiune, s-a arătat că, la data de 7 august 1999, reclamanta a livrat pârâtei produse petroliere în valoare de 1.390.973.144 lei, însă, pârâta nu şi-a onorat obligaţia de plată, deşi a fost notificată la data de 28 septembrie 1999.
Reclamanta a calculat şi dobânzi bancare în sumă de 59.953.474 lei.
Prin sentinţa nr. 911 din 17aprilie 2001, Tribunalul Dolj, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă şi a obligat-o pe pârâtă la plata către aceasta a sumei de 511.067.569 lei daune, la o dobândă egală cu rata de scont practicată de B.N.R. aplicată la suma datorată, începând cu data scadenţei şi până la plata efectivă, precum şi la 38.693.532 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că reclamanta a livrat pârâtei produse petroliere în sumă totală de 1.390.973.144 lei, însă pârâta, deşi a fost notificată, nu şi-a achitat întreaga datorie, rămânând o diferenţă de preţ de 511.067.569 lei, conform raportului de expertiză.
A reţinut că, în temeiul art. 43 C. com., pârâta datorează şi dobânda legală, sub forma ratei de scont a B.N.R. şi cheltuieli de judecată de 38.693.532 lei.
Prin Decizia nr. 930 din 27 septembrie 2001, Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, a admis apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei mai sus menţionate, pe care a schimbat-o în parte şi a admis în parte acţiunea.
A obligat-o pe pârâtă la 511.067.569 lei daune, la 22.416.351 lei cheltuieli de judecată şi la dobânda egală cu rata de scont practicată de B.N.R., aplicată la suma datorată începând cu data scadenţei şi până la 27 septembrie 1999.
În motivarea acestei soluţii, a reţinut că instanţa de fond a obligat-o pe pârâtă la 38.693.532 lei taxă judiciară de timbru, calculată pentru suma de 1.450.926.618 lei, deşi o parte din suma pretinsă prin acţiune a fost achitată de pârâtă înainte de introducerea acţiunii, aşa încât, refăcându-se calculul, s-a constatat că taxa de timbru datorată de pârâtă este de 22.416.351 lei.
Referitor la capătul de cerere privind dobânda, a reţinut că, prin acţiune, reclamanta a solicitat suma totală de 1.450.926.618 lei, din care 1.390.973.144 lei contravaloare produs şi 59.953.474 lei dobânzi sub forma ratei de scont, împrejurare în care nici critica formulată sub acest aspect nu poate fi primită.
Împotriva deciziei curţii de apel au declarat recurs ambele părţi.
În recursul său, reclamanta critică hotărârea, care a fost pronunţată de instanţa de apel, pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea recursului pe care l-a declarat, casarea hotărârii atacate şi reţinerea cauzei spre o corectă soluţionare.
Recurenta-reclamantă susţine astfel, că greşit a fost diminuată suma reprezentând cheltuieli de judecată la care a fost obligată pârâta, întrucât este adevărat că aceasta a mai achitat din debitul datorat, dar ulterior introducerii acţiunii.
Susţine, de asemenea, că în mod eronat aceeaşi instanţă a limitat şi data acordării dobânzilor, de la scadenţă şi până la 27 septembrie 1999, atâta timp cât aceste dobânzi trebuiau acordate până la plata efectivă a debitului.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea actelor dosarului rezultă că obligarea pârâtei în apel la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 22.416.351 lei, s-a făcut corect, cu respectarea dispoziţiilor art. 274 şi 275 C. proc. civ. şi proporţional cu cuantumul pretenţiilor admise, respectiv, de 511.067.569 lei, din suma totală solicitată iniţial prin acţiune, având în vedere că restul sumei, aşa cum a reieşit din raportul de expertiză efectuat în cauză a fost achitat înainte de promovarea acţiunii, contrar susţinerilor recurentei.
Referitor la cea de-a doua critică formulată de recurenta-reclamantă, în sensul că eronat nu i s-au acordat dobânzi până la plata efectivă a debitului, se reţine că nu este justificată, având în vedere că, potrivit principiului disponibilităţii, aceste dobânzi trebuiau solicitate prin acţiune în acest mod, respectiv, obiectul cererii trebuia să cuprindă, pe lângă suma reprezentând contravaloare neachitată, şi dobânzile aferente până la plata debitului, or, pretenţiile reclamantei nu au fost astfel formulate.
În consecinţă, cum recurenta-reclamantă nu a exprimat nici un motiv întemeiat de modificare a deciziei curţii de apel, în condiţiile art. 304 C. proc. civ., recursul acesteia va fi respins, ca nefondat.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs şi pârâta, recurs pe care, însă, nu l-a motivat şi nu l-a timbrat, iar în şedinţa de judecată de astăzi, prin reprezentant, a făcut cunoscut instanţei că renunţă la judecarea recursului, pe care l-a declarat în cauză.
În consecinţă, având în vedere că chestiunea timbrării cererii (recursului) prevalează faţă de orice altă discuţie privind fondul cauzei şi constatând că, deşi recurenta-pârâtă a fost legal citată, cu menţiunea de a achita 9.933.175 lei taxă judiciară de timbru şi 50.000 lei timbru judiciar (dosar recurs) ea nu a dat curs acestei obligaţii, aşa cum a fost dispusă de instanţă, urmează să se facă aplicarea dispoziţiilor art. 20 pct. 1 şi 3 din Legea nr. 146/1997 şi, respectiv, ale art. 30 pct. 1 şi 5 din Normele metodologice de aplicare a legii şi recursul pârâtei va fi anulat, ca netimbrat.
Astfel fiind, se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei curţii de apel şi se va anula, ca netimbrat, recursul declarat de pârâtă împotriva aceleiaşi decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de pârâta, SC V.P. SRL Craiova, împotriva deciziei nr. 930 din 17 aprilie 2001 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.N.P. P. SA Bucureşti, sucursala Peco Dolj, împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi, 10 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2972/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 2976/2003. Comercial → |
|---|
