CSJ. Decizia nr. 2978/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2978/2003
Dosar nr. 71/2003
Şedinţa publică din 10 iunie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 9 august 1999, reclamanta, Consiliul General al municipiului Bucureşti, a chemat în judecată pe pârâta SC R. SA Bucureşti, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligată la plata sumei de 124.330.645 lei, cu titlu de rest indexare taxă concesionare, rest comision şi penalităţi de întârziere.
Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, prin sentinţa civilă nr. 6317 din 15 decembrie 1999, a admis, ca fondată, acţiunea reclamantei şi a obligat pe pârâtă la plata următoarelor sume: de 67.558.052 lei, cu titlu de indexare taxă concesionare, la suma de 675.581 lei cu titlu de rest comision, la 17.223 lei comision 1% şi la suma de 50.668.539 lei majorări de întârziere pentru neplata taxei de concesionare, în perioada 1 martie 1999 – 15 martie 1999, precum şi la 3.689.000 lei rest majorări întârziere.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că pârâta nu şi-a onorat obligaţiile contractuale asumate prin contractul de concesiune nr. 4 din 31 ianuarie 1997.
Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei hotărâri a fost anulat, ca netimbrat, de Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, prin Decizia nr. 805 din 13 martie 2000.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 2446 din 27 aprilie 2001, admite recursul declarat de pârâtă, casează Decizia nr. 805/2000 şi trimite cauza aceleiaşi instanţe, pentru rejudecarea apelului.
După casare, apelul declarat de pârâtă, împotriva acestei hotărâri, a fost admis, ca fondat, de Curtea de Apel Bucureşti, secţia VI comercială, care, prin Decizia nr. 155 A din 05 noiembrie 2002, schimbă în tot sentinţa apelată, în sensul că, pe fond, respinge acţiunea, ca nefondată.
Împotriva acestei ultime hotărâri, a declarat recurs, în termen legal şi motivat, reclamanta, Primăria municipiului Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând, în esenţă, că instanţa, interpretând greşit actul dedus judecăţii, a schimbat natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.), motivându-şi sumar soluţia pe concluziile raportului de expertiză, fără a lua în considerare prevederile contractuale, respectiv, art. 8 şi 9, şi că instanţa a omologat raportul de expertiză, care concluzionează că, la 28 februarie 2002, pârâta îi datora 528.570.712 lei, în mod inexplicabil, a respins acţiunea.
Referitor la cererea de majorare a cuantumului pretenţiilor, respinsă pe motiv că nu a formulat apel şi nici nu a achiesat la apelul pârâtei, susţine că nu a solicitat pretenţii noi, care să modifice acţiunea introductivă, ci, în temeiul art. 2942, raportat la art. 132 alin. (2) C. proc. civ., a solicitat numai majorările de întârziere, ce au curs de la 01 februarie 1999 până la 28 februarie 2002, pentru sumele solicitate prin acţiune şi neachitate încă, din care, prin achitarea în continuare a penalităţilor de întârziere, rezultă suma de 3.906.377.024 lei.
De asemenea, susţine recurenta că expertiza contabilă, efectuată în cauză, nu trebuia însuşită de instanţă, pentru că s-a interpretat eronat data scadenţei, la 28 februarie 1999, concluzionând că plăţile au fost făcute în termen şi că, pe anul 1998, pârâta nu ar datora penalităţi de întârziere, concluzii care nu pot fi acceptate.
Recurenta este nemulţumită şi de faptul că instanţa a apreciat că nu a făcut probe concludente pentru a-şi dovedi pretenţiile, conform art. 1169 C. civ., întrucât a depus la dosar calculul detaliat al pretenţiilor şi contractul nr. 4/1997, în baza căruia au fost calculate pretenţiile, mai mult, pârâta a recunoscut o parte din debit, fapt pe care instanţa nu l-a luat în considerare şi nici expertul în raportul de expertiză.
În consecinţă, în temeiul art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., solicită admiterea recursului, aşa cum a fost formulat şi motivat, casarea deciziei atacate, iar pe fond, admiterea acţiunii.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Din examinarea actelor de la dosar, prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente cauzei, rezultă că instanţa de apel, în mod corect, a apreciat actul dedus judecăţii şi probatoriile administrate în cauză, fără a schimba natura şi înţelesul neîndoielnic al acestuia, şi a respins acţiunea reclamantei, ca nefondată, pronunţând o hotărâre temeinic motivată.
În speţă, între părţi, s-a încheiat contractul de concesiune nr. 4 din 31 ianuarie 1997, prin care SC R. SA a preluat în concesiune terenul.
Potrivit art. 5 şi 6 din contract, preţul concesiunii a fost stabilit la suma de 62.000.000 lei, pe an, plus un comision de 1%, indexat cu indicele de inflaţie aferent fiecărui an.
Prin adresa nr. 166 din 18 ianuarie 1999, SC R. SA „renunţă expres" la concesiune, cu data de 01 februarie 1999, iar prin adresa nr. 1080 din 25 februarie 1999, comunică reclamantei plata sumei de 276.892.000 lei, taxă concesiune aferentă anului 1998, comisionul de 1%, respectiv, 2.768.920 lei şi suma de 22.745.320 lei majorări de întârziere, conform art. 2 alin. (2) din contract, cu O.P. nr. 143 şi 144 din 25 februarie 1999, apreciind că nu mai are nici o obligaţie de plată.
Reclamanta, prin acţiune introductivă, a solicitat suma de 124.330.645 lei, apreciind ca fiind rest de indexări taxă concesiune pentru anul 1998 şi majorări de întârziere pentru neplata acestora, pe perioada 1 martie 1999 – 15 martie 1999, iar, în cadrul apelului declarat de pârâtă, a făcut cerere de majorarea pretenţiilor, de la suma de 124.330.645 lei, la suma de 3.906.377.024 lei, în condiţiile în care nu a formulat apel.
Analizând, instanţa de apel, în mod corect, a făcut aplicaţiunea dispoziţiilor art. 292, 293, 294 C. proc. civ., în sensul că a respins cererea intimatei-reclamante, ca inadmisibilă, în condiţiile şi cu motivarea menţionată în aliniatul precedent.
De asemenea, şi în privinţa pretenţiilor iniţiale, deduse judecăţii, instanţa de apel a analizat în mod judicios cauza, constatând că reclamanta nu şi-a dovedit pretenţiile, în sensul dispoziţiilor art. 1169 C. civ., în condiţiile în care contractul de concesiune s-a reziliat cu data de 01 februarie 1999, expertiza reţinând şi instanţa şi-a însuşit acest punct de vedere, din care rezultă că, la data de 28 februarie 1999, intimata-pârâtă a achitat mai mult decât datora, adică 365.028.240 lei, în loc de 360.396.633 lei, astfel că, în această situaţie, nu mai datorează nici penalităţi de întârziere, conform art. 9 din contract, care a devenit inaplicabil.
Pentru aceste considerente, criticile formulate de recurenta-reclamantă fiind neîntemeiate, recursul urmează a fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D ECI D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta, Primăria municipiului Bucureşti, împotriva deciziei nr. 155 A din 05 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia V comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi, 10 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2976/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 2979/2003. Comercial → |
|---|
