CSJ. Decizia nr. 2987/2003. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2987/2003
Dosar nr. 1037/2002
Şedinţa publică din 10 iunie 2003
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 2 octombrie 2000, reclamanta S.I.F. Oltenia SA Craiova a chemat în judecată pe pârâta SC R.O. SA Drobeta Turnu-Severin, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea hotărârii A.G.A. din 1 septembrie 2000.
Tribunalul Mehedinţi, prin sentinţa civilă nr. 752 C din 7 septembrie 2000, a respins, ca nefiind nefondată, acţiunea reclamantei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că anunţul convocării s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 31/1990, menţionându-se problemele ce formează obiectul dezbaterilor pentru majorarea capitalului social, neimpunându-se menţionarea explicită a problemelor, întrucât a făcut obiectul unei alte convocări din 14 iunie 2000 şi că acţionarul majoritar SC T.T. SA a fost reprezentat de B.E., acţionar, astfel că cerinţele art. 124 din Legea 3nr. 1/1990 au fost respectate. De asemenea, nici ultimul motiv nu-i întemeiat, conform Legii nr. 52/1994 şi Regulamentului C.N.V.M. nr. 6/1995.
Apelul declarat de reclamantă, împotriva acestei hotărâri, a fost admis de Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, care, prin Decizia nr. 406 din 3 mai 2001, schimbă în tot sentinţa apelată, admite acţiunea reclamantei S.I.F. Oltenia SA.
Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs, în termen legal, motivat şi timbrat pârâta SC R.O. SA, care, prin Decizia nr. 1514 din 01 martie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială, a fost respins, ca nefondat, instanţa supremă constatând că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 304 alin. (1) pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
La data de 21 martie 2002, SC R.O. SA formulează cerere de revizuire a deciziei nr. 1514 din 1 martie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială, în temeiul art. 322 alin. (1) pct. 7 şi alin. (2) C. proc. civ., precum şi a prevederilor 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., motivată de faptul că instanţa de apel şi de recurs nu au analizat excepţia puterii lucrului judecat, prevăzută de art. 166 C. proc. civ., şi nici nu a fost pusă în discuţia părţilor, deşi a figurat printre motivele de recurs.
În esenţă, revizuienta susţine că există identitate de obiect, părţi şi uzură între sentinţa civilă nr. 702/C din 10 octombrie 2000, care a rămas definitivă şi irevocabilă prin neapelare, şi sentinţa civilă nr. 752/C din 7 noiembrie 2000, ambele fiind pronunţate de Tribunalul Mehedinţi.
Cererea de revizuire este nefondată, pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 322 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere pentru una din situaţiile prevăzute limitativ de pct. 1 – 8 C. proc. civ.
În speţă, susţinerea revizuientei, conform căreia instanţa de recurs nu a analizat excepţia puterii de lucru judecat, deşi a figurat printre instanţele de recurs, este inexactă şi nefondată, întrucât, în cuprinsul deciziei supuse revizuii, suprema instanţă a dezbătut pe loc, în mod judicios şi motivat, că, în cauză, nu pot fi reţinute elementele caracteristice existenţei lucrului judecat, prevăzute de art. 1201 C. civ., respectiv, identitate de obiect, cauză şi părţi între cele două hotărâri menţionate în cerere.
În consecinţă, cererea de revizuire va fi respinsă, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de SC R.O. SA Drobeta Turnu-Severin împotriva deciziei nr. 1514 din 1 martie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 10 iunie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 2982/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 3066/2003. Comercial → |
---|