CSJ. Decizia nr. 3021/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3021/2003
Dosar nr.5896/2001
Şedinţa publică din 12 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Olt, sub nr.48 din 10 februarie 1997, reclamanta SC O. SRL a solicitat excluderea din societate a pârâtului S.A., motivat de faptul că acesta nu desfăşoară activitate la societate, astfel cum s-a obligat prin contractul de societate, fiind şi administrator şi aceasta aduce prejudicii societăţii.
În primul ciclu procesual, acţiunea a fost admisă şi s-a dispus excluderea din societate a pârâtului, admiţându-se în parte şi cererea reconvenţională prin care pârâtul solicita dizolvarea societăţii, lichidarea sau restituirea dividendelor şi a cotei de patrimoniu. A fost admis doar capătul de cerere privind despăgubirile şi a fost obligată societatea la plata sumei de 328.500 lei despăgubiri şi 300.000 lei cheltuieli de judecată, fiind respinsă cererea de dizolvare.
Apelul pârâtului a fost respins de Curtea de Apel Craiova prin Decizia nr.508 din 14 mai 1998, dar această decizie a fost desfiinţată de Curtea Supremă de Justiţie şi cauza trimisă spre rejudecare la acelaşi tribunal, întrucât modul de împărţire a patrimoniului, omologat de instanţe, a fost unul neprevăzut de lege.
Rejudecând, Tribunalul Olt a respins acţiunea reclamantei, a admis în parte cererea reconvenţională a pârâtului, obligând societatea la 328.500 lei despăgubiri către pârât şi respingând capătul de cerere privind dizolvarea societăţii şi numirea unui lichidator.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că lipsa de activitate a unui asociat nu face parte din situaţiile limitativ prevăzute de art. 217 din Legea nr. 31/1990, republicată, neputându-se dispune excluderea sa din societate.
În ceea ce priveşte cererea reconvenţională, instanţa a apreciat că dizolvarea nu se poate dispune, întrucât nu s-a dovedit că societatea nu mai are activitate.
În schimb, a fost considerat ca întemeiat capătul de cerere, referitor la plata dividendelor şi restituirea cotei de patrimoniu.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul, susţinând că hotărârea nu face decât să repete soluţia casată, neadministrându-se nici o altă probă şi respingând, neîntemeiat, cererile sale.
Curtea de Apel Craiova, a administrat noi probe cu martori şi expertiză tehnică şi contabilă, în urma cărora a pronunţat Decizia nr. 370 din 24 aprilie 2001, prin care a admis apelul pârâtului, a schimbat sentinţa în parte, a admis, în parte, cererea reconvenţională şi a obligat pe reclamantă la plata sumei de 3.880.000 lei dividende restante şi la 360.400 lei cheltuieli de judecată la fond.
Au fost menţinute restul dispoziţiilor hotărârii şi s-a acordat cheltuieli de judecată pârâtului în apel, în sumă de 2.500.000 lei.
Instanţa de apel a apreciat că societatea a avut activitate neîntreruptă, întocmind bilanţurile contabile anuale şi realizând profit, astfel încât nu se poate dispune dizolvarea acesteia. Continuarea activităţii este considerată ca o dovadă a revenirii asociaţilor la hotărârea de dizolvare şi partajare voluntară a patrimoniului şi ca o infirmare a existenţei unor neînţelegeri care ar afecta însăşi existenţa societăţii.
Nici ipoteza dizolvării de drept nu este acceptată de instanţa de apel, întrucât aceasta trebuie să urmeze aceeaşi procedură ca şi constituirea societăţii.
Referitor la despăgubiri, s-a considerat că, în lipsa unei cereri de retragere, nu există temei pentru acordarea unei cote din patrimoniu, iar cuantumul despăgubirilor a inclus actualizarea dividendelor în raport de indicele de inflaţie.
Decizia a fost atacată cu recurs de către pârât, care susţine că, în mod greşit, a fost ignorat procesul verbal din 30 ianuarie 1997, care reprezintă voinţa părţilor şi care consacră împărţirea patrimoniului între ceilalţi trei asociaţi excluzându-l pe pârât.
Se susţine că acest act a produs, în fapt, efecte, chiar dacă nu a fost înregistrat la Registrul Comerţului, iar societatea a figurat de la acea dată doar cu pierderi.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Critica recurentului se referă doar la respingerea cererii de acordare a cotei din patrimoniu.
Recurentul pârât pretinde a se lua în considerare partajul de fapt al acestui patrimoniu, care susţine că ar fi şi operat între ceilalţi trei asociaţi.
Instanţa de apel a soluţionat corect acest capăt de cerere, întrucât este necesar un temei de drept pentru a solicita restituirea cotei de patrimoniu.
Cum cererea de excludere a fost respinsă, iar societatea continuă să existe ca persoană juridică, într-adevăr, nu există un astfel de temei pentru că pârâtul nu a cerut a se constata că s-ar fi retras din societate.
Acesta nu şi-a pierdut dreptul de a pretinde cota sa din patrimoniu, cum pare a crede, însă, o va obţine la data la care se va retrage sau va opera legal, prin înregistrare la registrul comerţului pretinsa dizolvare despre care s-a făcut vorbire şi care, de asemenea, a fost corect apreciată ca neputând opera de drept.
Negăsindu-se întemeiate motivele de recurs, acesta urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul S.A., împotriva deciziei nr.370 din 24 aprilie 2001 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, ca nefondat.
IREVOCABILĂ.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 12 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3019/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 3022/2003. Comercial → |
|---|
