CSJ. Decizia nr. 3022/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3022/2003
Dosar nr.7557/2001
Şedinţa publică din 12 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 647/C din 16 iulie 1999 a Tribunalului Sibiu, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC E. SA Bucureşti, sucursala de distribuţie Târgu-Mureş, împotriva pârâtei SC E.G. SA Mediaş, care a fost obligată să plătească reclamantei suma de 237.665.447 lei cu titlu de majorări de tarif, plus 8.018.709 lei cheltuieli de judecată.
Apelul declarat împotriva acestei sentinţe de reclamanta SC E. SA Bucureşti, sucursala de distribuţie Târgu-Mureş, a fost respins, ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 295/A din 24 martie 2000, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Pentru a hotărî astfel, ambele instanţe au reţinut, în esenţă că, faţă de data introducerii acţiunii, respectiv, 19 iunie 1999, pretenţiile referitoare la majorările de tarif, anterioare datei de 19 iunie 1996, în sumă de 713.474.243 lei, s-au stins ca efect al prescripţiei extinctive, conform art. 3 raportat la art. 12 din Decretul nr. 167/1958.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs reclamanta, SC E. SA Bucureşti, sucursala de distribuţie Târgu-Mureş, susţinând, în esenţă, că, în mod greşit, instanţele au apreciat că pretenţiile, anterioare datei de 19 iunie 1996, ar fi stinse în totalitate prin prescripţie, deoarece, în cel mai rău caz, chiar dacă se reţine această excepţie, aceasta ar opera în raport cu data introducerii acţiunii, 19 mai 1999, numai pentru majorările anterioare datei de 19 mai 1996 (şi nu 19 iunie 1996, aşa cum s-a reţinut din eroare) aşa încât, dacă se reexaminează factura privind majorările de întârziere din factura nr. 683652 din 30 septembrie 1996, emisă pentru suma de 713.474.243,30 lei, se constată, că în raport cu zilele prescrise reclamantei, i se cuvenea cu acest titlu, peste suma deja acordată prin sentinţă (237.685.447 lei) şi diferenţa de 548.547.652 lei, pentru care prescripţia dreptului la acţiune nu a operat şi, ca atare, pârâta trebuia obligată cel puţin la suma de 786.223.079 lei şi nu numai la suma de 237.685.447 lei.
Mai arată recurenta, că majorarea de tarif reprezintă o clauză de indexare convenţională a preţului energiei electrice furnizate, şi că în cazul executării cu întârziere a obligaţiilor asumate, creditorul este îndreptăţit să solicite majorările de tarif de la data emiterii facturilor pentru preţul energiei electrice, context avut în vedere la promovarea acţiunii, care, în mod criticabil, a fost admisă numai în parte, în condiţiile în care, în cauză, erau incidente dispoziţiile art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, care prevăd că prescripţia se întrerupe prin recunoaşterea dreptului a cărei acţiune se prescrie, făcută de cel în favoarea căruia curge prescripţia.
În dezvoltarea celor arătate, recurenta mai susţine că, din moment ce pârâta nu a manifestat, conform art. 15 din OG nr. 3/1998, un refuz expres cu privire la suma datorată şi nici nu s-a conformat prevederilor art. 17 din O.M.F. nr. 2388/1995, în sensul confirmării soldurilor privind creanţele cu o vechime mai mare de 6 luni, înseamnă că aceasta a recunoscut tacit existenţa debitului, situaţie care atrage incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, cu consecinţa întreruperii cursului prescripţiei (la data emiterii facturii nr. 683652 din 1 octombrie 1996) şi curgerii unui nou termen de prescripţie, astfel că, faţă de cele expuse, greşit instanţele au reţinut prescripţia dreptului la acţiune pentru majorările de tarif în sumă de 713.474.243,30 lei, din care i se cuvenea totuşi, în subsidiar, suma de 548.537.652 lei.
În consecinţă, reclamanta solicită admiterea recursului, aşa cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată.
Recursul reclamantei nu este fondat.
Din examinarea actelor de la dosar, rezultă că, în temeiul contractelor depuse la dosar (filele 29, 31 şi 39 fond) reclamanta a furnizat pârâtei energie electrică, al cărui preţ, a fost achitat parţial cu întârziere.
Prin art. 12 din contracte, s-a prevăzut că, pentru neachitarea facturii în termen de 10 zile, conform prevederilor Regulamentului pentru furnizarea şi utilizarea energiei electrice, se percepe o majorare de tarif, de 0,2% pe fiecare zi de întârziere, cu începere din prima zi a înregistrării facturii şi până la achitarea ei.
Faţă de această clauză contractuală, raportat la data înregistrării acţiunii, respectiv, 19 mai 1999, instanţele au acordat, respectiv, au obligat pârâta numai la plata majorărilor de tarif, care au fost cuprinse în facturile nr. 683719 din 31 octombrie 1996, în valoare de 101.168.261,60 lei, precum şi nr. 684002 din 30 aprilie 1997, în valoare de 136.517.186,20 lei, deci, în total 237.685.447 lei, respingând, ca fiind prescris, în raport cu dispoziţiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, dreptul material la acţiune pentru majorările de tarif, care au făcut obiectul facturii nr. 683659 din 30 septembrie 1996, în valoare de 713.474.243,30 lei.
Hotărârile instanţelor de respingere şi, respectiv, de menţinere a acestei soluţii, în ceea ce priveşte majorările de tarif în sumă de 713.474.243,30 lei, care fac obiectul criticilor formulate în recurs, sunt corecte, în raport cu dispoziţiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958, care prevăd că „în cazul în care un debitor este obligat la prestaţii succesive, aşa cum e cazul în speţă, dreptul la acţiune, cu privire la fiecare dintre aceste prestaţiuni, se stinge printr-o prescripţie separată, cu alte cuvinte, pretenţiile din fiecare factură, trebuiesc valorificate în termenul legal de prescripţie.
Or, din tabelul depus de reclamantă ca act nou în recurs, rezultă că, în marea majoritate a lor, facturile, cuprinzând preţul energiei electrice furnizată, au fost emise anterior datei de 19 mai 1996, aşa încât pretenţiile privind majorările de tarif, rezultate din plata cu întârziere a acestor facturi, au fost stinse prin prescripţie, conform art. 3 din Decretul nr. 167/1958, întrucât, instanţa a fost sesizată cu acţiunea de faţă, cu depăşirea termenului de 3 ani prevăzut de textul legal menţionat.
Pe de altă parte, dacă s-ar trece peste cele arătate, referitor la prescripţia dreptului la acţiune, se constată că pretenţiile reclamantei sunt şi nefondate, deoarece, din tabelul de calcul la care s-a făcut referire anterior, (pct. 8, 9 şi 10) rezultă că majorările de tarif au fost pretinse începând cu data de 20 mai 1996, deşi facturile, privind preţul energiei electrice, şi care se pretinde că au fost întârziate la plată (context care dădea dreptul furnizorului să calculeze şi să pretindă majorări de tarif) au fost emise ulterior, respectiv, la data de 31 mai, 3 iunie şi 30 iunie 1996, ceea ce demonstrează că majorările de întârziere au fost calculate în legătură cu nişte debite inexistente la data de 20 mai 1996.
În ceea ce priveşte susţinerile reclamantei, fundamentate pe dispoziţiile art. 15 din OG nr. 3/1992 şi art. 17 din O.M.F. nr. 2388/1995, în sensul că, din moment ce pârâta nu a practicat un refuz de plată expres, referitor la sumele facturate cu titlu de majorări de tarif, înseamnă că aceasta a recunoscut tacit pretenţiile solicitate cu acest titlu, cu consecinţa prevăzută la art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, adică a întreruperii cursului prescripţiei şi curgerii unui nou termen de prescripţie, începând cu data emiterii facturii nr. 683652 din 1 octombrie 1996, în valoare de 713.474.243,30 lei, se constată că nici acestea nu sunt întemeiate, deoarece, printre cazurile expres şi limitativ enumerate la articolul menţionat, nu se regăsesc şi cele la care face referire reclamanta (art. 15 din OG nr. 3/1992 sau art. 17 din O.M.F. nr. 2388/1995) şi, ca atare, cum recunoaşterea tacită nu este de natură să conducă la întreruperea cursului prescripţiei, aceasta trebuind să fie expresă pentru a produce efecte în sensul urmărit de reclamantă, înseamnă că, în acest context, bine instanţele au considerat că majorările de întârziere, calculate şi pretinse pe perioada anterioară datei de 19 mai 1996, au fost stinse ca efect al prescripţiei extinctive.
Referitor la susţinerile subsidiare ale reclamantei, în sensul că majorările din factura nr. 683652 din 1 octombrie 1996, în valoare de 713.474.243,30 lei, nu ar fi fost stinse integral prin prescripţie şi, deci, că acesteia trebuia să i se acorde, în raport cu zilele prescrise, cel puţin majorări de întârziere în cuantum de 548.537.652 lei, care totalizează, împreună cu majorările deja acordate, suma de 786.223.099 lei, se constată că nici acestea nu pot fi primite, în condiţiile în care noul calcul al majorărilor a fost depus direct în recurs şi, ca atare, nu a putut fi pus în discuţia contradictorie a părţilor, nici la fond şi nici în apel, pentru ca pârâta să-şi poată formula apărările corespunzătoare, în raport cu reducerea (în subsidiar) a majorărilor de tarif de la 713.474.243,30 lei la 548.537.652 lei situaţie, care, oricum, nu are nici o relevanţă, faţă de cele arătate anterior şi din care rezultă că pretenţiile referitoare la majorările de tarif, în sumă de 713.474.243,30 lei, au fost stinse integral prin prescripţie, aşa cum, în mod justificat, au reţinut ambele instanţe.
Faptul că, în considerentele hotărârilor, s-a menţionat că acţiunea a fost introdusă la 19 iunie 1999 şi nu la 19 mai 1999, aşa cum rezultă din actele dosarului, nu poate constitui temei de casare a deciziei atacate, în condiţiile în care, din probele administrate, nu rezultă că reclamanta ar fi fost prejudiciată sub aspectul cuantumului majorărilor de tarif, care i se cuvenea în mod legal.
Aşa fiind, recursul reclamantei urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC E. SA, sucursala de distribuţie Târgu-Mureş, împotriva deciziei nr. 295/A din 24 martie 2000 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 12 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3021/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 3024/2003. Comercial → |
|---|
