CSJ. Decizia nr. 3051/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3051/2003
Dosar nr. 7181/2001
Şedinţa publică din 13 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 8281 din 12 decembrie 2000, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a respins acţiunea reclamantei A.P.A.P.S., fost F.P.S., în contradictoriu cu pârâta SC A.J. SA, având ca obiect plata sumei de 135.354.095 lei, reprezentând daune-interese moratorii pentru plata cu întârziere a dividendelor aferente anului financiar 1996.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că dividendele se virează la bugetul statului, iar pentru plata acestora nu s-a prevăzut un termen, nici prin lege, nici prin A.G.A. şi că, în speţă, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 43 C. com.
Împotriva acestei sentinţe a promovat apel reclamanta, criticile vizând modul eronat în care s-au interpretat dispoziţiile Legii nr. 31/1990, dividendele reprezentând o datorie comercială, fiind aplicabile dispoziţiile art. 43 C. com., iar faţă de dispoziţiile art. 111, nu se impune stabilirea vreunui termen de plată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, prin Decizia civilă nr. 775 din 18 mai 2001, a respins apelul ca nefondat.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că, în speţă, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 43 C. com., întrucât, potrivit art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, dividendele se plătesc acţionarilor proporţional cu cota de participare la capitalul social vărsat, iar capitalul social nu este purtător de dobânzi.
Cu petiţia înregistrată la data de 9 iulie 2001, reclamanta a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, criticile vizând aspecte de nelegalitate şi netemeinicie, prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susţine că, în mod greşit, s-a reţinut că, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile art. 68 din Legea nr. 31/1990, modificată, întrucât dividendele nu reprezintă un aport al asociaţilor, ci cota-parte din beneficiu ce se va plăti acţionarilor, proporţional cu cota de participare la capitalul social vărsat.
În cazul în care dividendele nu sunt plătite la scadenţă, conform art. 43 C. com., se datorează dobânda comercială, calculate de la data scadenţei, respectiv, data aprobării de către A.G.A. a bilanţului contabil şi a contului de profit şi pierderi pe anul respectiv.
Intimata a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, motivând, în principal, că dividendele nu reprezintă o datorie exigibilă pentru care dobânzile curg de drept.
De asemenea, a depus o cerere de suspendare a cauzei, precizând că societatea se află în regim de administrare specială, conform Ordinului A.P.AP.S. nr. 124 din 26 noiembrie 2002, situaţie ce atrage aplicarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 137/2002, astfel cum a fost modificată şi completată prin OUG nr. 208 din 28 decembrie 2002.
La solicitarea instanţei, recurenta a depus un calcul al daunelor moratorii, iar în raport cu rata de scont a B.N.R., în cuantum de 140.067.901 lei.
Cu privire la cererea de suspendare a cauzei, Curtea reţine că, în adevăr, potrivit art. 16 alin. (2) din Legea nr. 137/2002, modificată prin OG nr. 208/2002, toate acţiunile judiciare sau extrajudiciare se suspendă pe perioada cuprinsă între data instituirii supravegherii financiare şi data încheierii contractului de vânzare – cumpărare a pachetului de acţiuni, dar nu mai mult de 6 luni de la data instituirii supravegherii financiare.
Este adevărat că dispoziţiile finale ale textului precitat prevede că această măsură se aplică şi societăţilor aflate în procedura de administrare specială, dar aceasta nu înseamnă că termenul de 6 luni curge de la data apariţiei OG nr. 208/2002.
La data soluţionării recursului, când s-a avut în vedere şi cererea de suspendare, termenul de 6 luni, prevăzut imperativ, era depăşit, iar intimata nu a făcut dovada privatizării societăţii, astfel că această cerere nu poate fi primită.
Recursul este fondat.
În adevăr, dividendele nu reprezintă un aport al societăţilor, ci cota – parte din beneficiu, ce se va plăti acţionarilor proporţional cu cota de participare la capitalul social vărsat, conform definiţiei date de art. 67 din Legea nr. 31/1990.
Instanţele au interpretat eronat dispoziţiile art. 68 din acest act normativ, care se referă strict la faptul că, pentru aportul în numerar sau natură a asociaţilor la capitalul social, în schimbul căruia aceştia primesc acţiuni, nu se poate plăti dobânzi.
Dreptul la dividende reprezintă principalul drept patrimonial al acţionarului, datoria comercială a societăţii, iar data scadenţei acesteia este data aprobării de către A.G.A. a bilanţului contabil şi a contului de profit şi pierderi pe anul respectiv, conform art. 111 din Legea nr. 31/1990, astfel că nu este necesar să se stabilească un termen de la care dividendele trebuiesc plătite, cum eronat s-a considerat de către instanţele inferioare.
Este de necontestat că, în cauză, obligaţia, care nu a fost îndeplinită, este comercială, aşa încât se aplică dispoziţiile Codului comercial, care, la art. 43, stipulează că datoriile comerciale, lichide şi plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile.
Astfel, cuantumul dobânzii comerciale se stabileşte de lege, în afară de cazul când părţile au stipulat o sumă mai mare, dar în limitele legilor speciale.
Dobânzile în materie comercială reprezintă, aşa cum susţine şi recurenta, echivalentul daunelor provocate creditorilor prin executare, şi, în consecinţă, ele corespund folosirii sumei de bani aparţinând altuia de către debitor.
După cum rezultă din susţinerile recurentei, sumele încasate cu titlu de dividende se varsă la bugetul statului şi, prin urmare, nu sunt menite să ducă la constituirea de depozite, sub acest aspect dând o interpretare proprie art. 43 C. com.
Faţă de cele arătate, s-a pus în vedere recurentei să depună un calcul al dobânzilor la nivelul taxei de scont a B.N.R., chiar dacă OG nr. 9/2000 este ulterioară momentului naşterii obligaţiei de plată a dividendelor, având în vedere că şi în lipsa acestui act normativ s-a acordat constant dobânda, la nivelul taxei de scont a B.N.R., care s-a considerat cea mai stabilă şi echitabilă, într-un moment în care nu se mai putea pune în discuţie dobânda legală, stabilită prin Decretul nr. 311/1956.
Cum din calculul depus a rezultat o sumă mai mare decât cea solicitată iniţial, prin acţiune, Curtea, prin admiterea recursului, conform art. 312 C. proc. civ., va modifica Decizia criticată, în sensul admiterii apelului, schimbării în tot a sentinţei criticate, în sensul admiterii acţiunii şi obligării pârâtei-intimate la plata daunelor moratorii, în sumă de 135.354.095 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.P.A.P.S. Bucureşti, împotriva deciziei nr. 775 din 18 mai 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială.
Modifică Decizia, în sensul admiterii apelului declarat de aceeaşi reclamantă împotriva sentinţei nr. 8281 din 12 decembrie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, pe care o schimbă în tot şi obligă intimata-pârâtă SC A.J. SA Bucureşti la plata daunelor moratorii, în sumă de 135.354.095 lei.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 13 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3050/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 3052/2003. Comercial → |
|---|
