CSJ. Decizia nr. 3129/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3129/2003
Dosar nr. 561/2003
Şedinţa publică din 20 iunie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 7260 din 13 noiembrie 2000, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a fost respinsă, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamantul, Fondul Proprietăţii de Stat, cu sediul în Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta SC L.F.R. SA cu sediul în Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că acordarea de daune moratorii sub forma dobânzilor comerciale, conform art. 43 C. com., nu este posibilă, întrucât, pe de o parte, nu este prevăzută de lege, iar pe de altă parte, nu s-a hotărât în acest sens de acţionari în A.G.A. şi nici în actul constitutiv al societăţii comerciale. De asemenea, s-a apreciat că F.P.S. este o instituţie de interes public cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, care acţionează pentru diminuarea implicării în economie a statului şi a autorităţilor administraţiei publice locale, prin vânzarea acţiunii acestora, iar veniturile reclamantei, încasate din dividende, se varsă la bugetul de stat.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia civilă nr. 312 din 9 martie 2001, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul F.P.S. cu sediul în Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 7260 din 13 noiembrie 2000, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, în contradictoriu cu intimata SC L.F.R. SA cu sediul în Bucureşti.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a stabilit că, în speţă, reclamantul F.P.S. nu a făcut dovada că are cont deschis la B.R.D. şi nici nu a făcut dovada modului de calcul al dobânzii pe perioada în litigiu, situaţie în care nu este îndreptăţită a solicita şi a i se acorda daune, acestea nefiind dovedite.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, prin Decizia civilă nr. 5483 din 1 octombrie 2002, a admis recursul declarat de A.P.A.P.S. Bucureşti, a casat Decizia nr. 312 din 8 martie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, şi a trimis cauza la Curtea de Apel Bucureşti, pentru judecarea pe fond a apelului.
Instanţa de recurs a motivat Decizia, în sensul că daunele moratorii, calculate prin incidenţa art. 43 C. com., se datorează de societatea comercială care nu a acordat dividendele la scadenţă, iar în speţă, instanţa de apel nu a acordat apelul în fond, cât şi faptul că reclamanta nu a prezentat baza de calcul pentru depozitele B.R.D. la vedere.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia comercială nr. 3 din 10 ianuarie 2003, rejudecând apelul, a admis apelul declarat de apelanta A.P.A.P.S. Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 7260 din 13 noiembrie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, în contradictoriu cu SC L.F.R. SA Bucureşti, a schimbat în tot sentinţa civilă atacată şi a admis în parte acţiunea reclamantei, în sensul că a obligat pârâta la plată către reclamantă a sumei de 382.502.744 lei daune-interese moratorii pentru plata cu întârziere a dividendelor datorate pentru exerciţiul financiar al anului 1995, calculate la nivelul dobânzii la vedere practicate de B.R.D.
Pentru a pronunţa această hotărâre, în rejudecarea apelului, după casare, instanţa a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 43 C. com., datoriile comerciale, lichide şi plătibile în bani, produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile.
În acest context, reclamanta-apelantă este în drept să solicite, pentru dividendele aferente anului 1995 şi achitate cu întârziere, numai dobânzile acordate de B.C.R. pentru sumele existente în contul curent, şi anume, dobânda la vedere, practicată de banca ce o deserveşte, în sumă de 382.502.744 lei, pentru perioada 1 octombrie 1996 – 24 noiembrie 1997, în conformitate cu calculul depus.
Împotriva deciziei comerciale nr. 3 din 10 ianuarie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, au promovat recurs reclamanta, Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, cu sediul în Bucureşti şi pârâta SC L.F.R. SA Bucureşti, care au criticat această decizie pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta-reclamantă A.P.A.P.S. Bucureşti a criticat hotărârea instanţei de apel sub un singur aspect, cel referitor la obligarea intimatei-pârâte la plata sumei de 1.386.255.984 lei, reprezentând daune-interese moratorii datorate pentru plata cu întârziere a dividendelor cuvenite pentru exerciţiul financiar al anului 1995, calculate la nivelul dobânzilor bonificate de B.R.D. la depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de un an, invocând, ca temei de drept, dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta-pârâtă, SC L.F.R. SA Bucureşti, a criticat aceeaşi hotărâre sub un singur aspect, cel referitor la tardivitatea dreptului la acţiune al reclamantei, operând prescripţia dreptului de a solicita daune, conform termenului general de prescripţie de 3 ani, prevăzut de Decretul nr. 167/1958, invocând, ca temei de drept al recursului, dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Curtea, analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu criticile aduse în cererile de recurs, constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente.
Printr-o corectă şi integrală apreciere a probelor, instanţa de apel, rejudecând cauza pe fondul apelului, a stabilit cu exactitate raporturile juridice dintre părţi, întinderea drepturilor şi obligaţiilor asumate reciproc, răspunderea care se instituie în situaţia nerespectării clauzelor contractuale, precum şi relevanţa juridică maximă a dispoziţiilor art. 43 C. com., aplicabile în speţă.
Cuantumul sumei de 382.502.744 lei, reprezentând daune-interese moratorii pentru plata cu întârziere a dividendelor, care erau datorate către reclamantă pentru exerciţiul financiar al anului 1995, este pe deplin justificat, iar el corespunde cu certitudine notei de calcul depuse chiar de recurenta-reclamantă A.P.A.P.S., în sensul că din baza de calcul al dobânzii de referinţă a B.N.R., pentru plata cu întârziere a dividendelor cuvenite A.P.A.P.S. pe anul 1995, rezultă indubitabil această sumă (a se vedea dosarul nr. 3043/2001 al Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială).
Critica formulată de recurenta-pârâtă SC L.F.R. SA Bucureşti, conform căreia cererea reclamantei se întemeiază pe un drept la acţiune, care a început să curgă la data de 10 aprilie 1996, conform Hotărârii nr. 20 din 10 aprilie 1996, luată de A.G.A., iar la data de 10 aprilie 1999 a intervenit prescripţia dreptului de a solicita daune, raportat la data de 24 octombrie 2000, când a fost înregistrată, sub nr. 8830 din 2000, la Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, cererea de chemare în judecată nu poate fi primită, deoarece dividendele datorate cu întârziere au fost plătite în mai multe etape, ultima plată fiind efectuată la data de 24 noiembrie 1997, cu O.P. nr. 1167.
În acest context, este necesar a se da eficienţă juridică maximă dispoziţiilor art. 16 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958, care reglementează că prescripţia extinctivă, ce desemnează intervalul de timp înăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul la acţiune, sub sancţiunea pierderii acestor drepturi de titularii lor, se întrerupe printr-un act începător de executare.
Ultima plată efectuată de pârâtă cu O.P. nr. 1167 din 24 noiembrie 1997 (a se vedea dosarul nr. 8830 din 2000 al Tribunalul Bucureşti, secţia comercială) în conturile reclamantei, reprezintă o întrerupere a prescripţiei, prin recunoaşterea dreptului a cărei acţiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia aceasta curge. În acest mod, titularul dreptului a căpătat credinţa legitimă că debitorul îşi va executa obligaţia de bună voie, fără a mai fi nevoit să-şi execute dreptul său la acţiune, iar, la data de 24 octombrie 2000, reclamantul F.P.S. a formulat acţiune în justiţie. Apare evident că, prin aplicarea dispoziţiilor art. 17 din Decretul nr. 167/1958, în cazul când prescripţia a fost întreruptă printr-un act începător de executare, întreruperea şterge prescripţia începută înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o, astfel încât, ulterior întreruperii prescripţiei, începe să curgă o nouă prescripţie întreagă.
Aceste argumente juridice fac ca toate criticile formulate de recurente să fie nejustificate, urmând a se respinge, ca nefondate, recursurile promovate de reclamanta A.P.A.P.S. Bucureşti şi pârâta SC L.F.R. SA Bucureşti, nefiind îndeplinite nici una din dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., menţinând ca legală şi temeinică Decizia nr. 3 din 10 ianuarie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanta, A.P.A.P.S. Bucureşti, şi de pârâta SC L.F.R. SA Bucureşti, împotriva deciziei nr. 3 din 10 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 20 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3127/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 3135/2003. Comercial → |
|---|
