CSJ. Decizia nr. 3141/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3141/2003
Dosar nr. 7466/2001
Şedinţa publică din 24 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prin hotărârea nr. 5041 din 26 februarie 2001, Tribunalul Arbitral a obligat-o pe chemata în garanţie SC M.P. SA, la plata sumei de 4.396,80 dolari S.U.A., diferenţă de preţ, către pârâta SC V.P. SA, obligată, la rândul ei, către reclamantă.
Chemata în garanţie a introdus, la 10 aprilie 2001, acţiune în anulare, în baza art. 364 lit. b) C. proc. civ., contra hotărârii arbitrale, invocând:
- necompetenţa instanţei arbitrale asupra litigiului dintre pârâtă şi ea, clauza 24 din contractul dintre reclamantă şi pârâtă nefiindu-i opozabilă,
- în speţă, neoperând o prorogare legală de competenţă,
- instanţa arbitrală competentă fiind Curtea de Arbitraj Bucureşti, fiind încălcat art. 34 din Regulamentul Curţii de Arbitraj, cu privire la locul arbitrajului şi compunerea instanţei arbitrale;
- nu s-a pronunţat asupra unor excepţii (de inadmisibilitate a chemării în garanţie, de nulitate a cererii de chemare în garanţie) ori s-a pronunţat asupra a ceea ce nu i s-a cerut (contractul de comision nr. 8/1999).
2. Curtea de Apel Suceava, prin sentinţa civilă nr. 133 din 4 iulie 2001, a respins acţiunea în anulare ca nefondată, reţinând „interdependenţa obligaţiilor reciproce derivând din cele două contracte aflate succesiv în lanţul cauzal al intermedierii livrării mărfurilor", precum şi existenţa unei „legături indisolubile între pretenţiile comitentului şi cele din cererea de chemare în garanţie", operând prorogarea prevăzută de art. 17 C. proc. civ.
Împotriva sentinţei, chemata în garanţie a declarat recurs, fără a indica temeiurile din art. 304 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, că nu s-a examinat necompetenţa teritorială a Tribunalului Arbitral Suceava, constituirea sa necorespunzătoare, rezoluţionarea unor excepţii, acordarea a ceea ce nu s-a cerut, majorarea compensării unor datorii reciproce şi nemotivarea hotărârii arbitrale.
Prin completare, recurenta a invocat:
- nulitatea sentinţei, datorate formării completului dintr-un singur judecător, deşi este o cale de atac şi trebuia, conform art. 17 din Legea nr. 92/1992, să fie format, ca în apel, din doi judecători;
- sentinţa nu a fost motivată sau cuprinde motive contradictorii, ia.
- cererea de chemare în garanţie nu îndeplineşte cerinţele din art. 60 C. proc. civ.
3. Recursul este nefondat.
3.1. Acţiunea în anulare este, într-adevăr, o cale de atac împotriva hotărârii unui organ jurisdicţional. Ea nu este, deci, o cale de atac din cele prevăzute de art. 128 din Constituţie („contra deciziilor judiciare") sau de art. 282 şi 3000 C. proc. civ. (apelul şi recursul), ci constituie o cale de atac atipică, specifică procedurii controlului judecătoresc asupra actelor jurisdicţionale.
Aşadar, Decizia nr. V/2000 a Curţii Supreme de Justiţie, secţiile unite, în interesul legii, declară în mod corect că „acţiunea în anulare, împotriva hotărârii arbitrale, constituie cale de atac", dar, considerentul asupra compunerii instanţei, nu se mai regăseşte în dispozitivul acestei decizii, (care, de la 3 mai 2001, nu mai are caracter obligatoriu pentru instanţele judecătoreşti).
Faptul că, potrivit art. 366 C. proc. civ., „hotărârile instanţei judecătoreşti, cu privire la acţiunea în anulare, pot fi atacate numai cu recurs", nu implică, deci, calificarea acesteia drept cale de atac a apelului, cu consecinţa compunerii instanţei de anulare din doi judecători.
În materie comercială, în care intră şi acest litigiul, judecata în primă instanţă este atribuită completului de judecător unic; acţiunea în anulare este o cale de atac contra unui act jurisdicţional şi nu împotriva unei hotărâri judecătoreşti, spre a determina compunerea instanţei de anulare ca o instanţă de apel. O asemenea analogie în materie de procedură nu poate fi permisă.
Aşadar, instanţa de anulare, compusă dintr-un singur judecător, soluţionează acţiunea în anulare într-o cale de atac jurisdicţională şi nu judiciară, astfel că excepţia invocată nu va fi primită.
3.2. Într-adevăr, prin clauza 23 a contractului de comision s-a atribuit competenţa Comisiei de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Bucureşti, dar părţile au acceptat jurisdicţia instanţei arbitrale similare de la Suceava, astfel că excepţia chematei în garanţie este ineficientă.
3.3. Toate celelalte excepţii şi susţineri au fost examinate de către instanţa de anulare, în limitele contractului judiciar permis de dispoziţiile art. 364 lit. b) C. proc. civ., pe care recurenta şi-a întemeiat acţiunea în anulare.
Prin urmare, instanţa arbitrală a primit, în condiţiile art. 60 C. proc. civ., cererea de chemare în garanţie, ca o cerere accesorie, conform art. 17 C. proc. civ., urmând regimul juridic al cererii principale, astfel că operează o prorogare de competenţă, cum corect a reţinut instanţa de anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamanta, SC M.P. SA S.R.L. Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 133 din 4 iulie 2001 a Curţii de Apel Suceava.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 24 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3140/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 3143/2003. Comercial → |
|---|
