CSJ. Decizia nr. 3151/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3151/2003
Dosar nr. 9284/2001
Şedinţa publică din 24 iunie 2003
Deliberând asupra recursului de faţă;
Prin cererea înregistrată la nr. 1003 din 15 februarie 1999, reclamantul, Ministerul de Interne, a chemat în judecată pe pârâta SC M.E. SA Voluntari, pentru a fi obligată la plata sumei de 277.851.062 lei contravaloare prestări – servicii în perioada martie 1996 - octombrie 1997, la 277.851.062 lei penalităţi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, în temeiul art. 7 alin. (2) din Decretul nr. 377/1983, s-a încheiat, între părţi, contractul nr. 6 din 21 mai 1991, având ca obiect asigurarea pazei militare la obiectivul pârâtei, reclamantul, în calitate de executant, şi pârâta, în calitate de beneficiar.
Pârâta nu şi-a respectat obligaţiile contractuale asumate şi nu a achitat contravaloarea pazei militare de care a beneficiat, în cuantum de 277.851.062 lei, pentru perioada martie 1996 – octombrie 1997, nerespectarea acestei obligaţii au condus la calcularea penalităţilor de întârziere, în sumă de 277.851.062 lei.
La termenul din 14 februarie 2001, reclamanta a formulat o cerere precizatoare, prin care îşi majorează câtimea pretenţiilor sale, la suma de 610.380.103 lei.
Prin sentinţa civilă nr. 1327 din 21 februarie 2001, dată de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a admis acţiunea reclamantului, astfel cum a fost precizată şi a fost obligată pârâta la plata următoarelor sume: 277.851.062 lei contravaloarea serviciilor prestate în perioada martie 1996 – octombrie 1997 şi neachitate, precum şi la 332.529.041 lei penalităţi de întârziere, calculate până la data de 31 decembrie 1998, fără cheltuieli de judecată.
Tribunalul a reţinut că respectivul contract şi-a încetat valabilitatea prin efectul HG nr. 523/1997, situaţie în care instituirea şi ridicarea pazei militare nu este lăsată la latitudinea părţilor care încheie contractul de prestări servicii, ci este reglementată şi impusă de acte normative, decrete, legi, hotărâri de guvern.
În acest context, s-a încheiat şi contractul nr. 6/1991, în baza Decretului nr. 477/1983, încetarea valabilităţii lui s-a produs prin efectul HG nr. 523/1999.
Deşi reclamanta, pe toată durata existenţei valabile a contractului nr. 6/1991, şi-a îndeplinit în mod corespunzător obligaţiile contractuale asumate, fapt necontestat de pârâtă, totuşi, pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, în sensul că nu a achitat contravaloarea pazei militare de care a beneficiat pe perioada martie 1996 – octombrie 1997, în cuantum de 277.851.062 lei.
Pentru neplata la termen, pârâta, în baza Cap. IV din contract şi a hotărârilor de guvern emise în baza OG nr. 11/1996, privind executarea creanţelor bugetare, va fi obligată la plata penalităţilor de întârziere, în cuantum de 332.529.041 lei, calculate în funcţie de procentul stabilit de ordonanţa de guvern menţionată.
Nemulţumită de această soluţie, pârâta a declarat apel, criticând hotărârea pronunţată în apel pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că încheierea contractului a fost impusă de legiuitor, că reclamanta nu şi-a îndeplinit corespunzător obligaţiile contractuale, semnalându-se în repetate rânduri sustrageri de bunuri şi că penalităţile nu pot depăşi cuantumul sumelor datorate, aşa încât cererea de majorare a pretenţiilor a fost greşit admisă de instanţă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia VI comercială, prin Decizia nr. 1287 din 04 octombrie 2001, a respins, ca nefondat, apelul pârâtei.
Pentru a pronunţa această decizie, curtea de apel a reţinut:
- Cu ocazia încheierii contractului nr. 6/1991 nu a fost încălcat principiul libertăţii actelor juridice, întrucât până la data de 17 decembrie 1998, când pârâta s-a privatizat, a beneficiat de un regim juridic special, fiind în subordinea Ministerului Industriilor şi având o capacitate de exerciţiu restrânsă, executând obligaţiile asumate de autoritatea în subordinea căreia se afla;
- prin Decretul nr. 477/1998, s-a instituit obligativitatea asigurării pazei militare a obiectivului SC M.E. SA, cu respectarea acestor dispoziţii imperative, Ministerul de Interne şi Ministerul Industriilor au încheiat protocolul nr. 02384/0191197 din 1985, iar, după abrogarea acestui act normativ, raporturile juridice dintre părţi au fost guvernate de dispoziţiile Legii nr. 18/1996, şi, în sfârşit, prin HG nr. 523 din 23 septembrie 1997, s-a aprobat ridicarea pazei militare cu efective de jandarmi, aşa încât, în baza acestor acte normative, la 10 octombrie 1997, contractul încheiat de părţi, nr. 6/1991 a încetat;
- tarifele determinate de Ministerul de Interne şi Ministerul Finanţelor au fost acceptate de Ministerul Industriilor – autoritate în subordinea căreia se afla apelanta-pârâtă, contravaloarea prestaţiilor nu era supusă negocierii.
- excepţia de neexecutare, care a fost invocată de apelantă, este abuzivă atâta timp cât aceasta nu a formulat obiecţiuni pe parcursul derulării contractului;
- afirmaţiile apelantei, referitoare la sustragerile de bunuri, au fost înlăturate, ca nedovedite, şi a fost respinsă, ca nefondată, critica privind cererea de modificare a câtimii obiectului acţiunii, având în vedere instanţa de apel că reclamanta a solicitat aceasta, conform dispoziţiilor art. 132 pct. 2 C. proc. civ., în temeiul prevederilor contractuale raportate la dispoziţiile Legii nr. 11/1996, dispoziţiile OG nr. 34/1996 fiind abrogate.
În contra celei din urmă hotărâri a declarat recurs pârâta, criticând soluţia dată în apel pentru nelegalitate şi netemeinicie şi susţinând, în esenţă, că:
1. – Instanţa nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, invocând, ca temei de drept, art. 304 pct. 10 C. proc. civ.
Recurenta arată că Ministerul de Interne, prin unitatea prestatoare a serviciului de pază, nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale sau acestea au fost executate în mod defectuos, în cauză fiind îndeplinite condiţiile de invocare a excepţiei de neexecutare a contractului, instanţa de apel omiţând să se pronunţe asupra acesteia.
În continuare, recurenta invocă adresa nr. 17/665 din 15 iunie 1993, prin care a sesizat dispariţia unui ventilator, furtul a 10 panouri de gard din faţa postului în lipsa militarilor din posturi, invocând, totodată, alte abateri şi nereguli, ce stau la baza excepţiei de neexecutare a contractului încheiat de părţi şi, în consecinţă, executarea uneia din obligaţiile reciproce este cauza neexecutării celeilalte obligaţii.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Paza militară s-a executat de Ministerul de Interne în conformitate cu prevederile Decretului nr. 477/1983, privind paza bunurilor, a protocolului nr. 02384/0191297 din 11 decembrie 1985 şi a contractului nr. 6 din 21 mai 1991, încheiat pe o perioadă nedeterminată.
Art. 6 alin. (2) şi art. 8 din Decretul nr. 477/1983, prevăd că paza militară se asigură cu efective ale Ministerului de Interne, beneficiarul de pază fiind obligat să plătească contravaloarea serviciilor efectuate conform tarifelor stabilite de Ministerul de Interne şi avizate de Ministerul Finanţelor.
Iar, potrivit art. 7 din Legea nr. 18/1996, privind paza obiectivelor, bunurilor şi valorilor, serviciul de pază cu efective de jandarmi se efectuează contra cost, conform tarifelor stabilite de Ministerul de Interne avizate de Oficiul Concurenţei.
Prin contractul încheiat, pârâta s-a obligat, conform Cap. IV alin. (3), să plătească unităţii prestatoare contravaloarea prestaţiei de pază până la data de 10 a fiecărei luni, pentru luna precedentă.
În conformitate cu prevederile art. 3 din HG nr. 523/1997, pârâta a fost obligată ca, în termen de 90 de zile de la data ridicării pazei (normalizarea obiectivelor de la care se ridică paza militară) să achite Ministerului de Interne contravaloarea prestaţiei de pază.
În cauză, contractul de pază a fost încheiat pe o perioadă nedeterminată, încetarea valabilităţii lui producându-se prin efectul HG nr. 523/1997, ceea ce înseamnă că instituirea sau lichidarea pazei militare nu este lăsată arbitral la îndemâna părţilor, ci este reglementată expres, prin acte normative.
În acest cadru juridic a fost încheiat contractul părţilor nr. 6/1991, şi anume, Decretul nr. 477/1983, iar încetarea valabilităţii lui s-a produs prin efectul HG nr. 523/1997.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea constată că reclamanta şi-a îndeplinit, pe toată perioada existenţei contractului, în mod corespunzător obligaţiile contractuale, fapt necontestat de pârâtă, aceasta din urmă nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale corelative, în sensul că nu a achitat contravaloarea pazei militare de care a beneficiat pe perioada martie 1996 – octombrie 1997.
De asemenea, prin minuta încheiată de părţi, la 13 mai 1997, recurenta recunoaşte că reclamanta şi-a îndeplinit obligaţiile, şi este de acord cu plata prestaţiei de bază, prilej cu care a solicitat reînnoirea contractului de pază. Prin această atitudine a pârâtei confirmă executarea contractului de pază.
În ce priveşte excepţia neexecutării contractului, corect a stabilit instanţa de apel că a fost abuziv invocată, deoarece pârâta, însăşi, nu şi-a executat contractul.
Cu privire la adresa nr. 17/665 din 15 iunie 1993, prin care pârâta a sesizat furtul unui ventilator, a 10 panouri de gard, precum şi la celelalte nereguli şi abateri, instanţa de apel, în raport cu actele aflate la dosar, corect a reţinut că pârâta nu a făcut dovada în sensul celor afirmate.
În consecinţă, rezultă că instanţa de apel, în raport cu actele aflate la dosar, a dat o hotărâre legală şi temeinică, având în vedere toate probele existente la dosar, situaţie în care, criticile formulate de recurentă sunt nefondate, motiv faţă de care Curtea va respinge recursul acesteia.
Aşa fiind,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâta, SC M.E. SA Voluntari, împotriva deciziei nr. 1287 din 4 octombrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia VI comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 24 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3150/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 3153/2003. Comercial → |
|---|
