CSJ. Decizia nr. 3143/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3143/2003
Dosar nr. 8344/2001
Şedinţa publică din 24 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate SA Bucureşti – Regionala C.F.R. Cluj a chemat-o în judecată pe pârâta SC T.N. SRL Giuleşti, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 23.656.314 lei pentru nerespectarea clauzelor din contractul de închiriere nr. 118 din 9 aprilie 1999, care a fost reziliat cu începere din 1 mai 2000 – suma pretinsă reprezentând chirie restantă, penalităţi şi despăgubiri calculate până la 27 septembrie 2000. S-a mai solicitat eliberarea terenului închiriat şi constatarea rezilierii contractului.
Prin sentinţa civilă nr. 303 din 11 aprilie 2001, Tribunalul Maramureş – Secţia comercială a respins acţiunea reclamantei şi a obligat-o pe aceasta să-i plătească pârâtei suma de 1.000.000 lei cu cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că rezilierea de drept a contractului a intervenit la 15 aprilie 2000 şi nu la 1 mai 2000, cum a susţinut reclamanta; pârâta nu a mai folosit terenul din 30 martie 2000 şi nu a refuzat predarea lui, pentru ca reclamanta să fie îndreptăţită la despăgubiri şi a achitat inclusiv chiria pentru luna martie 2000, cu întârziere, dar nu datorează penalităţi de întârziere, pentru că a intervenit rezilierea de drept a contractului.
Prin Decizia civilă nr. 833 din 12 iulie 2001, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei mai sus menţionate, pe care a schimbat-o în întregime, în sensul că:
A admis în parte acţiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtei şi, în consecinţă:
A constatat rezilierea contractului de închiriere nr. 118 din 9 aprilie 1999 şi a obligat-o pe pârâtă la plata echivalentului în lei din ziua plăţii a sumei de 962,81 dolari S.U.A. A respins capătul din acţiune privind evacuarea. A obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 2.027.505 lei cheltuieli de judecată parţiale la fond.
A obligat-o pe intimată să-i plătească apelantei 1.028.753 lei cheltuieli de judecată parţiale în apel.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut că pârâta, ca parte a contractului care nu şi-a respectat obligaţiile, nu poate cere rezilierea contractului, în schimb, reclamanta, partea care şi-a respectat obligaţiile, este în drept să ceară rezilierea sau exonerarea contractului. A mai arătat, în considerentele deciziei pronunţate, că, faţă de cele reţinute, pretenţiile reclamantei sunt justificate, astfel încât pârâta datorează chiria pe luna martie 2000, penalităţile de întârziere, precum şi despăgubiri, totalul acestor sume fiind de 23.656.314 lei, care, la data pronunţării acţiunii, reprezentau 962,81 dolari S.U.A.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinice, în temeiul dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ. şi solicitând casarea deciziei atacate, menţinerea în totalitate a sentinţei civile nr. 303/2001 pronunţate de Tribunalul Maramureş şi obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată;
- în subsidiar, a cerut trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
Recurenta-pârâtă susţine că rezilierea de drept a contractului s-a produs la data de 15 aprilie 2001, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond în hotărârea pronunţată, iar ea nu a mai folosit terenul ce a făcut obiectul contractului de închiriere începând cu luna februarie 2000, nici pentru depozitare.
Mai arată că, în contract, s-a stipulat un pact comisoriu de gradul trei privind rezilierea de drept, astfel că instanţa nu putea decât să o constate, dar trebuia să existe şi o punere a sa în întârziere, ceea ce, în cauză, nu s-a întâmplat.
În fine, susţine că, întrucât şi-a îndeplinit ulterior obligaţiile de plată, nu putea fi obligată în continuare la plata penalităţilor şi a chiriei sancţionatoare.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea actelor dosarului, se constată următoarele:
Contractul de închiriere, încheiat între părţile în litigiu, a avut ca obiect folosirea unei suprafeţe de 150 mp, pe care reclamanta a pus-o la dispoziţie pârâtei în vederea efectuării unor operaţiuni de încărcare-descărcare şi de depozitare (art. 1 din contract).
Chiria a fost stabilită de comun acord (art. 4) scadenţa fiind prevăzută în ziua a 15-a a lunii în curs [art. 5 alin. (2)] neplata chiriei la scadenţă atrăgând penalităţi de întârziere de 0,5% pe zi, iar când întârzierea plăţii chiriei depăşeşte 30 de zile, s-a stipulat că se consideră contractul reziliat de drept [art. 7 alin. (3)].
Pârâta a susţinut constant, iar depoziţiile martorilor audiaţi în cauză, precum şi adresa nr. 52/2001 au confirmat, împrejurarea că aceasta nu a mai folosit rampa de descărcare începând cu data de 30 martie 2000, dar obiectul contractului nu l-au constituit numai operaţiunile de descărcare, ci şi cele de depozitare a materialelor pârâtei, or, sub acest aspect, conform adresei nr. 64/276/2000, pârâta a eliberat efectiv terenul la data de 1 septembrie 2000 şi, de altfel, cum chiar ea a susţinut, a continuat să achite chiria până în luna august 2000.
Astfel fiind, având în vedere că pârâta este partea contractantă care nu şi-a respectat obligaţia de plată a contravalorii chiriei la scadenţă, se reţine că ea nu poate invoca rezilierea contractului începând cu data de 15 aprilie 2000, ci reclamanta este îndreptăţită să solicite rezilierea, ceea ce, în cauză, s-a şi întâmplat, reclamanta notificând-o pe pârâtă în legătură cu această intenţie, începând cu data de 1 mai 2000, prin adresa nr. 319/2983/2000 (dosar fond).
În consecinţă, pretenţiile reclamantei se constată a fi întemeiate şi, în mod corect, instanţa de apel a reţinut că pârâta datorează chiria pe luna martie 2000, penalităţi contractuale pentru neachitarea acesteia la scadenţă, precum şi penalităţile contractuale, calculate pentru achitarea cu întârziere a chiriei pe lunile noiembrie, decembrie 1999, ianuarie, februarie şi aprilie 2000, şi despăgubiri, conform art. 19 lit. e) din contract, reprezentând trei chirii lunare, despăgubiri calculate la valoarea chiriei lunare, datorate de la data rezilierii contractului şi până la eliberarea efectivă a terenului.
Astfel fiind, cum nu există nici un motiv de desfiinţare a hotărârii pronunţate de instanţa de apel, în condiţiile art. 304 C. proc. civ., Decizia curţii de apel va fi menţinută ca fiind legală şi temeinică şi se va respinge recursul declarat în cauză de pârâtă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC T.N. SRL Giuleşti, împotriva deciziei nr. 833 din 12 iulie 2001 a Curţii de Apel Cluj Napoca.
IREVOCABILĂ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3141/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 3146/2003. Comercial → |
|---|
