CSJ. Decizia nr. 3211/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3211/2003
Dosar nr. 8982/2001
Şedinţa publică din 27 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 17 noiembrie 2000, reclamanta, Direcţia Generală a Vămilor Bucureşti, prin Direcţia Vamală Oradea, a chemat în judecată pârâta SC P.C. SA Oradea, solicitând ca, în baza sentinţei civile ce se va pronunţa, să fie obligată la plata sumei de 5.175.580.766 lei daune.
În susţinerea pretenţiilor, reclamanta a arătat că în urma organizării licitaţiei câştigate de pârâtă s-a încheiat contractul nr. 3352 din 13 februarie 1996, privind execuţia la investiţia „terminal mărfuri" Borş.
La terminarea lucrărilor, s-a constatat că antreprenorul nu şi-a respectat obligaţia din ofertă, caiet de sarcini şi contract şi a încărcat costurile lucrării, în mod nejustificat, cu suma de 2.978.161.957 lei, la care se adaugă şi foloasele nerealizate.
Pârâta a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea acţiunii, învederând că a executat lucrările, respectând întocmai clauzele contractului încheiat.
De asemenea, a precizat că dreptul la acţiune al reclamantei este prescris, întrucât, potrivit art. 14 pct. 3 din convenţia încheiată, s-a prevăzut un termen de 15 zile de la recepţia investiţiei, părţile contractante vor efectua desocotirea finală, iar diferenţele constatate urmând a fi achitate de partea debitoare pe baza facturii emise de partea creditoare şi a procesului-verbal încheiat de părţi cu privire la desocotire, plata diferenţei urmând a se efectua în termen de 15 zile de la primirea facturii.
S-a specificat că procesul-verbal de recepţie a lucrărilor cu nr. 387, la terminalul mărfuri Borş, s-a redactat la data de 29 ianuarie 1999, iar procesul-verbal nr. 3769, de recepţie a lucrărilor la obiectivul racord terminal, s-a încheiat tot fără obiecţii, la 1 noiembrie 1999, acţiunea reclamantei fiind înregistrată la 17 februarie 2000.
Prin sentinţa civilă nr. 631 din 6 iulie 2000, Tribunalul Bihor a respins acţiunea.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că pârâta a făcut dovada îndeplinirii întocmai a obligaţiilor asumate prin contractul încheiat, fapt confirmat la data de 29 ianuarie şi, respectiv, 1 noiembrie 1999, reclamanta având dreptul să refuze facturile emise la plată anterior recepţiei, situaţie în care se consideră că beneficiara a acceptat întru-totul lucrările executate, fără a exista obiecţiuni, iar, faţă de clauzele convenţiei, acţiunea este tardiv formulată.
Împotriva acestei sentinţe a promovat apel reclamanta, criticile privind modul eronat în care instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt.
Astfel, se susţine că procesul-verbal de recepţie nr. 837, încheiat cu ocazia terminării lucrărilor, a fost semnat cu obiecţiuni, conform pct. 4.2; şi cum lucrările nu au fost finalizate, eronat s-a reţinut existenţa unui proces-verbal de stingere a obiecţiunilor şi nu s-a luat în consideraţie adresa intimatei nr. 1556 din 22 februarie 2000, prin care confirmă că lucrările nu au fost finalizate.
S-a încasat, în perioada ianuarie – iulie 1999, în plus suma de 2.978.161.957 lei şi nu a justificat, prin acte fiscale, sumele decontate.
În soluţionarea apelului, instanţa a dispus efectuarea unei expertize tehnice, conform obiectivelor formulate de părţi, lucrare omologată şi confirmată de părţi.
Curtea de Apel Oradea, prin Decizia civilă nr. 412 din 18 septembrie 2001, a respins apelul ca nefondat.
În motivarea soluţiei, această instanţă a reţinut că investiţia „terminal mărfuri Borş" nu are recepţia finală efectuată, fiind făcută doar recepţia preliminară cu ocazia punerii în funcţiune a obiectivului, astfel că invocarea adresei nr. 1556 din 22 februarie 2000 nu poate fi luată în consideraţie, deficienţele semnalate fiind recunoscute de intimata-pârâtă prin adresa nr. 721 din 8 martie 2000, urmând ca, până la recepţia finală, să fie remediate.
De asemenea, s-a reţinut, ca fiind nefondată, şi susţinerea apelantei privind pretinderea unor bunuri în plus, care ar proveni din lucrări de refacere, remediere, finisare a lucrărilor înscrise în anexa 2, deoarece au fost efectuate pe cheltuiala antreprenorului, astfel cum a reţinut raportul de expertiză.
Critica privind achitarea unor sume de bani peste preţul materialelor şi a lucrărilor, s-a reţinut a fi justificată doar pentru suma de 3.283.804 lei, ce urmează a fi dedusă cu ocazia compensărilor ce vor avea loc anterior recepţiei finale.
Nu s-au reţinut nici criticile referitoare la lipsa dovezilor fiscale în legătură cu procurarea materialelor şi a lucrărilor de transport, întrucât nu au fost dovedite.
În ce priveşte lucrările la investiţia „terminal Borş" au fost recepţionate cu proces-verbal nr. 387 din 29 ianuarie 1999, instanţa a reţinut că, faţă de menţiunea comisiei de recepţie, „lucrările sunt de bună calitate şi nu pun în pericol buna funcţionare a obiectivului", criticile fiind nejustificate.
Concluzia finală a lucrării de expertiză a fost în sensul că, raportat la întreaga lucrare, nu s-au făcut decontări şi încasări în plus, ci chiar în minus.
Cu petiţia înregistrată la data de 26 octombrie 2001, reclamanta a declarat recurs, criticile vizând aspecte de nelegalitate şi netemeinicie prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se cere în calea de atac constatarea nelegalităţii prevederilor art. 14 pct. 3 din contractul nr. 3352 din 13 februarie 1996, apreciind că termenul de 15 zile convenit de la recepţia investiţiei, pentru a face o desocotire finală a diferenţelor constatate ulterior, vine în contradicţie cu dispoziţiile art. 1483 C. civ.
De asemenea, consideră că instanţele inferioare au reţinut eronat că procesul-verbal de recepţie a lucrărilor nr. 387 din 29 ianuarie 1999 a fost semnat fără obiecţiuni, în realitate, fiind semnat cu obiecţiuni, care sunt de natură a suspenda cursul prescripţiei extinctive până la soluţionarea deficienţelor constatate.
Se susţine, de asemenea, că au fost încălcate dispoziţiile art. 969 C. civ., respectiv, unul din elementele esenţiale ale contractului, respectiv, preţul.
Intimata antreprenoare avea obligaţia legală şi contractuală de a prezenta în scris noile tarife practicate pe parcursul derulării contractului de antrepriză.
Recursul este nefondat.
Criticile formulate reiterează motivele de apel, făcând referire la soluţia instanţei de fond, fără a lua în consideraţie că, în baza art. 295 C. proc. civ., instanţa de apel a încuviinţat completarea probelor administrate la prima instanţă, respectiv, expertiză tehnică, pronunţându-se pe fondul pricinii şi pe excepţia tardivităţii ridicată de pârâta-intimată.
S-a reţinut, pe baza lucrării efectuate, la care recurenta nu a formulat obiecţiuni, că, aşa cum rezultă din evidenţele beneficiarului de investiţie, antreprenorul a încasat, până la recepţia preliminară – 29 ianuarie 1999 - numai suma de 84,750 miliarde lei, astfel că per total lucrare nu s-au făcut decontări şi încasări în plus, ci mai degrabă în minus.
În aceste condiţii, nu poate fi vorba de vreo încărcare a costurilor lucrărilor, ci mai repede de o neîncasare a contravalorii lucrărilor efectuate în integralitatea lor.
Astfel, justificat instanţa de apel a reţinut împrejurarea că investiţia „terminal mărfuri Borş" nu are recepţia finală efectuată, fiind doar recepţia preliminară, cu ocazia punerii în funcţiune a obiectivului, cuprinsul adresei nr. 1556 din 22 februarie 2000, fiind, în realitate, constatări ale comisiei de recepţie, recunoscute de către intimată prin adresa nr. 721 din 6 martie 2000, ce urmează a fi remediate de aceasta până la recepţia finală.
Atât procesul-verbal de recepţie preliminară nr. 387 din 29 ianuarie 1999, cât şi procesul-verbal de recepţie finală nr. 17183 din 23 noiembrie 2001, au stabilit că lucrările sunt de bună calitate şi nu pun în pericol buna funcţionare a obiectivului.
Invocarea unor sume de bani, care ar proveni din lucrări de refacere, remediere, finisare, nu este justificată, întrucât, aşa cum rezultă din raportul de expertiză, acestea au fost făcute pe cheltuiala antreprenorului, conform contractului nr. 70/1996.
Cu privire la nerespectarea preţului contractat, Curtea apreciază că nu poate fi reţinută, beneficiara-recurentă achitând facturile emise fără obiecţiuni, iar raportul de expertiză a reţinut chiar plăţi neefectuate.
Excepţia nulităţii clauzei prevăzute la art. 14 pct. 2 din contract, ridicată în recurs, nu poate fi primită, pe de o parte, pentru că art. 1902 C. civ., instituie răspunderea de 10 ani a antreprenorului pentru viciile de construcţie, iar pe de altă parte, potrivit art. 969 C. civ., contractul este legea părţilor, şi, dat fiind caracterul comercial al convenţiei, nici o dispoziţie nu interzice stipularea, de comun acord, a unor termene de prescripţie mai scurte, conform principiului libertăţii contractuale ce caracterizează economia de piaţă.
Faţă de cele arătate, având în vedere obiectul cauzei dedus judecăţii, respectiv, plăţi nelegale efectuate în perioada ianuarie - iulie 1999, Curtea va confirma soluţia instanţei de apel, criticile făcute neputând forma convingerea instanţei supreme de temeinicia acestora.
Văzând dispoziţiile art. 312 şi 274 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta, Ministerul Finanţelor – Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Oradea, împotriva deciziei nr. 412 A/C din 18 septembrie 2001 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Obligă recurenta, Ministerul Finanţelor – Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Oradea, să plătească intimatei, SC P.C. SA Oradea, suma de 30.000.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 27 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 321/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 3213/2003. Comercial → |
|---|
