CSJ. Decizia nr. 3209/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3209/2003
Dosar nr. 8077/2001
Şedinţa publică din 27 iunie 2003
Deliberând asupra recursurilor de faţă,
Prin cererea înregistrată sub nr. 56 din 9 ianuarie 2001, reclamanta SC R.V.A. SA Bucureşti, ca lichidator al B.SA, a solicitat obligarea în solidar a pârâţilor SC S. SRL, SC E.E. SRL, N.O.I. şi N.O.E., la plata sumei de 50.000.000 lei, credit scadent şi nerestituit, 219.242.310 lei dobânzi bancare calculate până la 30 septembrie 2000 şi, în continuare, dobânda bancară până la achitarea creditului.
Motivându-şi acţiunea, reclamanta arată că a încheiat cu pârâta SC S. SRL contractul de credit înregistrat sub nr. 165 din 1 martie 1995, acordându-i un împrumut de 50.000.000 lei, cu scadenţa la 20 noiembrie 1995.
Creditul a fost garantat de către giranţii SC E. E. SRL, N.O.I. şi N.O.E.
Tribunalul Neamţ, prin sentinţa civilă nr. 199 din 20 martie 2001, a admis acţiunea reclamantei, a obligat pe pârâta SC S. SRL să plătească suma de 50.000.000 lei, credit scadent nerestituit, 219.242.310 lei dobânzi bancare calculate până la 30 septembrie 2000 şi în continuare până la achitarea creditului.
Au fost obligaţi giranţii SC E.E. SRL, N.O.I. şi N.O.E. în solidar la 50.000.000 lei credit garantat şi a fost respins capătul de cerere privind obligarea giranţilor în solidar şi la plata dobânzilor, ca nefondat.
S-a reţinut că reclamanta şi pârâta SC S. SRL au încheiat contractul de credit nr. 165/1995, pentru suma de 50.000.000 lei, cu scadenţa la 20 noiembrie 1995.
Pârâta nu a restituit nici o sumă din credit, iar încercarea reclamantei de a executa garanţia imobiliară a fost respinsă.
În contractele de garanţie, încheiate cu ceilalţi pârâţi, aceştia nu s-au obligat să suporte şi dobânzile, motiv pentru care au fost obligaţi solidar, numai la plata creditului.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel giranţii, persoane fizice, N.O,I, şi N.O.E., susţinând că, în mod greşit, au fost obligaţi în solidar la plata creditului, întrucât acţiunea era prescrisă, iar sentinţa civilă nr. 1055/1997 nu a întrerupt cursul prescripţiei.
Curtea de Apel Bacău, prin sentinţa civilă nr. 473 din 5 iulie 2001, a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa şi a respins acţiunea, ca prescrisă, cu privire la giranţi. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
S-a apreciat că termenul de prescripţie se calculează de la data de 20 noiembrie 1995, or reclamanta a formulat acţiunea abia la 9 ianuarie 2001, cu mult după împlinirea termenului de prescripţie de 3 ani, prevăzut de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 şi nici nu s-a dovedit întreruperea cursului prescripţiei.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta, cât şi pârâta SC S. SRL.
Reclamanta susţine că soluţia este greşită, întrucât, notificarea debitorului prin executorul judecătoresc este un act începător de executare, care întrerupe prescripţia şi o nouă prescripţie a început abia de la 28 aprilie 1999.
Pârâta susţine că trebuiau extinse efectele hotărârii şi asupra sa, deoarece, actele, îndeplinite numai de unii dintre reclamanţi sau pârâţi, folosesc şi celorlalţi or, în speţă, este vorba de decăderea din dreptul la acţiune al reclamantei.
Recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte recursul reclamantei, acesta vizează aplicarea dispoziţiilor referitoare la prescripţie şi, în special, întreruperea cursului prescripţiei.
Instanţa de apel a apreciat că reclamanta nu a dovedit întreruperea cursului prescripţiei, deoarece sentinţa civilă nr. 1055 din 21 mai 1997 a Judecătoriei Târgu Neamţ nu se încadrează în prevederile art. 16 din Decretul nr. 167/1958.
Prin această sentinţă a fost respinsă contestaţia la executare, reţinându-se că aceasta nu îndeplineşte condiţiile art. 399 şi următorii C. proc. civ.
Conform art. 16 din Decretul nr. 167/1958, prescripţia nu este întreruptă dacă cererea de chemare în judecată a fost respinsă, astfel că urmează a fi menţinută soluţia instanţei de apel şi se va respinge recursul reclamantei.
Referitor la recursul pârâtei, se constată că acesta este neîntemeiat, întrucât dispoziţiile art. 48 alin. (2) C. proc. civ. se referă la actele de procedură, în sensul strict, iar ipoteza legii este diferită decât cea în care se află pârâta.
Astfel, dacă, prin natura raportului juridic sau în temeiul unei dispoziţii legale, efectele hotărârii se întind asupra tuturor reclamanţilor sau pârâţilor, actele de procedură, îndeplinite numai de unul din ei, sau termenele încuviinţate numai unora din ei pentru îndeplinirea actelor de procedură, folosesc şi celorlalţi.
Se observă clar că sfera actelor la care se referă dispoziţiile art. 48 alin. (2) C. proc. civ. este cea a actelor de procedură din cadrul unei cereri sau a unei căi de atac, dar nu, însăşi, cererea de apel, pe care pârâta nu a depus-o.
Urmează a fi respins, ca nefondat, şi recursul pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursul declarat de pârâta SC S.V.N. împotriva deciziei nr. 473 din 5 iulie 2001 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, şi recursul declarat de reclamanta SC R.V.A. SA şi SC P.W.M.C. – lichidatori ai B.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 27 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3207/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 321/2003. Comercial → |
|---|
