CSJ. Decizia nr. 321/2003. Comercial

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 321/2003

Dosar nr. 4359/2001

Şedinţa publică din 24 ianuarie 2003

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 923 din 13 octombrie 2000, Tribunalul Bistriţa-Năsăud a admis acţiunea reclamantului, Corpul Gardienilor Publici Bistriţa-Năsăud, în contradictoriu cu pârâta SC E. SRL, pe care a obligat-o la plata sumei de 4.130.432 lei contravaloare prestări servicii, 6.505.485 lei penalităţi de întârziere, precum şi cheltuieli de judecată, în sumă de 925.873 lei.

Împotriva acestei sentinţe a promovat apel pârâta, anulat de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca netimbrat.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că petenta nu şi-a respectat obligaţia de a achita taxa de timbru şi a aplicat sancţiunea prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.

La data de 2 mai 2001, pârâta a declarat recurs, în termen şi legal timbrat, criticile vizând modul eronat în care s-a reţinut neîndeplinirea obligaţiei de timbrare, atâta timp cât s-a depus, la dosarul cauzei, dovada achitării taxei de timbru, însă, din eroare, pe documentul de plată s-a făcut referire la alt număr de dosar.

Recursul este nefondat.

Aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, ori de câte ori sumele devin litigioase, acţiunea sau calea de atac are soarta cererilor evaluabile în bani, trebuind timbrate în condiţiile Legii nr. 146/1997 şi OG nr. 32/1995, privind timbrul judiciar.

Dovada achitării taxei de timbru se face cu originalul documentului de plată şi cu referire la numărul dosarului sau felul plăţii.

În speţă înscrisul la care face referire recurenta, în mod justificat nu a fost avut în vedere de către instanţa de apel, atâta timp cât face referire la alt număr de dosar priveşte alt cuantum şi este depus în copie xerox.

Faţă de cele arătate, Curtea apreciază că, în speţă, soluţia pronunţată este legală şi temeinică, situaţie în care, având în vedere dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta SC E.E. SRL Bistriţa-Năsăud, împotriva deciziei nr. 327 din 29 martie 2001 a Curţii de Apel Cluj , secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 ianuarie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 321/2003. Comercial