CSJ. Decizia nr. 3261/2003. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3261/2003
Dosar nr. 6303/2001
Şedinţa publică din 2 iulie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Bacău i-a chemat în judecată pe asociaţii SC T. SA şi a solicitat ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să se dispună dizolvarea, lichidarea şi radierea societăţii pentru nerespectarea obligaţiei de majorare a capitalului social prevăzută de art. 11 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare.
Prin sentinţa nr. 13 din 12 ianuarie 2001, s-a admis, în parte, acţiunea, şi s-a dispus dizolvarea şi lichidarea societăţii. A fost respins capătul de cerere privind radierea şi aplicarea amenzilor civile în sarcina fiecărui asociat şi a fost numit lichidator B.T.
Tribunalul a reţinut că, până la termenul de judecată, asociaţii nu au reuşit, pe cale amiabilă, să majoreze capitalul social şi că, astfel, au încălcat prevederile din Legea nr. 31/1990, care atrag sancţiunea dispusă de instanţă la cererea Camerei de Comerţ şi Industrie Bacău.
Apelul societăţii SC T. SA, în contradictoriu cu intimaţii Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Bacău şi cu asociaţii persoane fizice numiţi în preambulul deciziei, a fost admis de Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, care, prin Decizia nr. 325 pronunţată la 17 mai 2001, a schimbat în tot sentinţa nr. 13/2001 a Tribunalului Bacău şi a luat act de renunţarea reclamantei la judecată.
Curtea, pentru pronunţarea deciziei, a avut în vedere adresa nr. 9745 din 15 noiembrie 2000 prin care Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură a renunţat la judecată, cât şi prevederile art. 296 şi art. 246 C. proc. civ.
Împotriva deciziei nr. 325 din 17 mai 2001 au declarat recurs asociaţii C.I., G.I., M.V., B.M., P.M., E.M., P.N., şi alţii, care au declarat că nu sunt de acord cu majorarea capitalului social, întrucât un număr de 28 de acţionari ai societăţii optează pentru dizolvarea societăţii pe calea falimentului.
Au mai susţinut recurenţii că aceasta este voinţa lor, care nu poate fi nesocotită.
Motivele de recurs, depuse în termenul prevăzut de art. 301, au fost completate cu alte susţineri privind alte aspecte care ţin de autentificarea actului adiţional ce a stat la baza majorării capitalului social, susţineri care nu pot fi examinate, întrucât nu sunt motive de ordine publică, care să intre sub incidenţa art. 306 alin. (2) C. proc. civ. şi să poată fi examinate chiar dacă au fost depuse peste termenul legal.
Curtea, din examinarea motivului de recurs neîncadrat în prevederile art. 304 alin. (1) până alin. (10) C. proc. civ., reţine următoarele:
Potrivit art. 246 alin. (1) C. proc. civ., reclamantul poate să renunţe oricând la judecată fie verbal, în şedinţă, fie prin cerere scrisă.
În speţă, reclamanta Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Bacău, a constatat că motivul de dizolvare al SC T. SA invocat în primă instanţă nu mai subzistă şi, ca urmare, a renunţat la judecata cererii.
Recurenţii din acest dosar, în calitate de asociaţi, nu s-au opus la aplicarea art. 246 C. proc. civ. şi nici nu au invocat motive care ar fi pus instanţa în situaţia de a examina şi alte susţineri legate de actul de renunţare, care reprezintă voinţa reclamantei căreia legea îi îngăduie să renunţe oricând la judecată.
Faptul că o parte din asociaţi sunt pentru dizolvarea societăţii pe calea falimentului nu are legătură cu cererea formulată în acest dosar, în care dizolvarea se cerea drept sancţiune pentru nerespecarea unor obligaţii prevăzute de lege, acţiunea fiind declanşată de persoana juridică pe care legea o desemnează pentru introducerea cererii.
În consecinţă, nu sunt motive de netemeinicie şi nelegalitate dintre cele prevăzute de art. 304 alin. (1) - alin. (10) C. proc. civ., care să ducă la casarea sau modificarea deciziei pronunţată în apel, astfel că, potrivit art. 312 alin. (2) C. proc. civ., recursul se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâţii C.I., G.I., M.V., B.M., P.M., E.M., P.N., şi alţii, împotriva deciziei nr. 325 din 17 mai 2001 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi contencios administrativ, ca nefondat.
IREVOCABILĂ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 iulie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 3260/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 3265/2003. Comercial → |
---|