CSJ. Decizia nr. 3270/2003. Comercial

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 3270/2003

Dosar nr. 2206/2002

Şedinţa publică din 2 iulie 2003

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 6 octombrie 2000, reclamantul S.C. a chemat în judecată pe pârâta SC E. SRL Suceava pentru a fi obligată la plata sumei de 24.279.978 lei chirie neîncasată pentru apartamentul închiriat, plus 1.358.978 lei cheltuieli comune, 3.000.000 lei cheltuieli plătite la C.E.T. Suceava şi 1.000.000 lei taxa pentru reinstalarea postului telefonic, precum şi cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că a închiriat pârâtei un apartament în Suceava, pentru care nu s-a achitat chiria datorată, conform contractului, şi nici sumele, reprezentând cheltuieli de întreţinere, termoficare sau instalarea telefonului.

Prin sentinţa nr. 1065 din 13 decembrie 2001, Tribunalul Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea restrânsă, formulată de reclamantul S.C., iar pârâta SC E. SRL Suceava a fost obligată să-i achite suma de 23.850.000 lei, reprezentând echivalentul chiriei de 795 $, cu titlu de chirie, plus 1.000.000 lei daune şi 2.002.398 lei cheltuieli de judecată.

Hotărârea tribunalului a rămas irevocabilă în baza deciziei nr. 230 din 11 aprilie 2002 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin care s-a respins, ca nefondat, recursul societăţii comerciale pârâte.

Cu actul înregistrat la 10 mai 2002, pârâta SC E. SRL Suceava, prin reprezentant, a formulat recurs împotriva acestei decizii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Recursul pârâtei este inadmisibil.

În conformitate cu prevederile art. 299 C. proc. civ. sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională.

Pe de altă parte, potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4, sunt hotărâri irevocabile, hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii, iar sub acest aspect, Curtea de Apel Suceava a pronunţat o hotărâre irevocabilă, fiind făcută cuvenita menţiune în dispozitivul deciziei nr. 230 din 11 aprilie 2002.

Aşadar, Decizia atacată, fiind irevocabilă, ea nu mai este supusă căii de atac a recursului, iar recursul declarat de SC E. SRL Suceava va fi respins ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 274 C. proc. civ., recurenta pârâtă va fi obligată să plătească intimatului S.C. suma de 2.500.000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, dovedit cu chitanţa depusă la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de SC E. SRL Suceava, împotriva deciziei nr. 230 din 11 aprilie 2002 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială şi contencios administrativ, ca inadmisibil.

Obligă recurenta la 2.500.000 lei cheltuieli de judecată către intimată.

IREOCABILĂ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 iulie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 3270/2003. Comercial