CSJ. Decizia nr. 328/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 328/2003
Dosar nr. 7143/2001
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC B.T. SA a chemat în judecată pe pârâta SC C. SA şi a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 44.186.053 lei, cu dobânda legală de 43.386.362 lei şi la cheltuieli de judecată.
Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 8685 din 20 decembrie 2000, a admis acţiunea, obligând pe pârâtă la plata sumelor solicitate şi la 3.239.370 lei cheltuieli de judecată.
Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamanta a furnizat pârâtei, pe bază de comandă, mărfuri în valoare de 177.664.479 lei pe care le-a facturat şi a primit în compensare sau cu ordin de plată o parte din datorie, rămânând diferenţa certă prin acţiune, astfel încât sunt aplicabile dispoziţiile art. 1361 şi 1362 C. civ., precum şi dispoziţiile art. 46 C. com.
Curtea de Apel Bucureşti, soluţionând apelul declarat împotriva sentinţei sus menţionate, prin Decizia civilă nr. 1112 din 29 iunie 2001, a admis cererea pârâtei şi, schimbând în parte hotărârea atacată, a respins acţiunea privind obligarea la plata contravalorii mărfii, ca rămasă fără obiect, şi a obligat la plata dobânzilor.
Instanţa de apel a considerat că, prin recunoaşterea, în întâmpinare, a plăţii datoriei, nu mai subzistă decât plata dobânzilor, ca obligaţie a pârâtei.
Împotriva deciziei astfel pronunţate, pârâta a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ.
Astfel, recurenta susţine că, instanţele de fond nu au avut în vedere rata de comandă din decembrie 1997, care prevedea că modalitatea de plată este pe măsura vânzării, după cum nu au avut în vedere nici adresele 14 din 27 ianuarie 1999 şi 10 din 13 august 1999, prin care încunoştinţa pe furnizor că marfa este greu vandabilă şi cere restituirea ei.
Recursul este fondat şi va fi admis pentru următoarele considerente.
În desfăşurarea raporturilor comerciale, părţile au convenit ca relaţiile lor să îmbrace forma comenzilor pentru produsele ce se vor livra, specificând modalitatea de plată. Notele de comandă, din 10 septembrie 1997 şi din 11 noiembrie 1997, au menţinut că plata se face pe măsura vânzării.
Prin adresele din 27 ianuarie 1991 şi din 13 iulie 1999, pârâta aducea la cunoştinţă reclamantei că produsele sunt grav vandabile şi propunea retragerea lor.
Condiţionând plata preţului produselor livrate de vânzarea lor, convenţia părţilor depăşeşte cadrul tipic al contractului de vânzare-cumpărare, pentru a da o natură imperfectă contractului, ale cărui efecte se vor interpreta potrivit intenţiei comune şi uzanţelor dintre comercianţi.
Astfel, din corespondenţa părţilor: actele de compensare, notele de comandă, celelalte adrese menţionate, rezultă că termenele de plată se stabilesc de părţi, de comun acord, sau pe măsura vânzării. Aceasta este o clauză în favoarea debitoarei, ştiut fiind că interpretarea clauzelor îndoielnice se face în favoarea celei ce se obligă.
Fără a stabili o dată certă privind scadenţa datoriei, creditorul se află în situaţia precară de a avea o creanţă care este exigibilă la un moment viitor: momentul vânzării bunurilor.
Dacă plata, ca modalitate de stingere a obligaţiei, este datorată în condiţiile unei creanţe exigibile, cât timp datoria nu este scadentă, debitorul obligaţiei nu poate fi constrâns la executare. Cu atât mai mult dobânzile, pentru o datorie neexigibilă, nu pot curge. De altfel, art. 43 C. com. prevede că datoriile comerciale lichide şi plătibile în bani produc dobânda de drept din ziua când devin exigibile. Obligarea la plata dobânzilor apare astfel lipsită de suport.
Constatând că instanţele de fond au interpretat greşit actele deduse judecăţii, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Curtea va admite recursul declarat împotriva deciziei nr. 1112 din 29 iunie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, va modifica Decizia, în sensul că va admite apelul, va schimba în tot sentinţa civilă 8685 din 20 decembrie 2000, pronunţată de Tribunalul Bucureşti şi, pe fond, va respinge acţiunea reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN N UMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC C. SA Bucureşti, împotriva deciziei nr. 1112 din 29 iunie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, modifică Decizia recurată, în sensul că admite apelul pârâtei împotriva sentinţei nr. 8685 din 20 decembrie 2000 a Tribunalului Bucureşti, pe care o schimbă în tot, în sensul că respinge acţiunea reclamantei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3277/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 3287/2003. Comercial → |
|---|
