CSJ. Decizia nr. 3300/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3300/2003
Dosar nr. 7365/2001
Şedinţa publică din 3 iulie 2003
Deliberând asupra recursului de faţă;
Prin cererea înregistrată sub nr. 5733 din 11 noiembrie 1998, reclamanta SC L. SA a solicitat obligarea pârâtului I.C.P.A. la plata sumei de 42.217 dolari S.U.A. în lei la data plăţii, cu titlu de daune materiale, cât şi plata cheltuielilor de judecată.
Motivându-şi acţiunea, reclamanta arată că a oferit preţul cel mai mic la licitaţia publică organizată de pârâtă la 15 decembrie 1994, pentru achiziţionarea de echipamente şi produse software în domeniul sistemelor informatice geografice. Cu toate acestea, pârâta a preferat un alt ofertant, însă, prin hotărâre irevocabilă, s-a dispus anularea adjudecării, constatându-se că reclamanta era ofertantul câştigător al licitaţiei, astfel că reclamanta se consideră îndreptăţită să obţină daune, calculate în raport cu profitul pe care reclamanta l-ar fi înregistrat, dacă se încheia contractul.
Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 339 din 19 ianuarie 2001, a admis acţiunea reclamantei, a obligat pe pârâtă la 277.294.109 lei daune materiale şi 33.687.583 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că licitaţia publică, din 15 decembrie 1994, a fost anulată prin sentinţa civilă nr. 8568/1996 a Judecătoriei sector 1 şi prin ea s-a constatat că reclamanta a fost ofertantul câştigător, astfel că aceasta este îndreptăţită la daune reprezentând profitul pe care reclamanta l-ar fi obţinut la nivelul calculat potrivit expertizei şi contraexpertizei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul, susţinând că, în mod greşit, s-a reţinut că oferta intimatei se încadra în preţul maxim de achiziţie permis unităţilor bugetare şi că expertizele nu s-au efectuat corect.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia civilă nr. 969 din 6 iunie 2001, a admis apelul pârâtei, a schimbat în tot sentinţa şi a respins acţiunea, obligând-o pe intimată la 7.418.382 lei cheltuieli de judecată.
S-a reţinut că, în cauză, prejudiciul nu este cert, instanţa de fond confundând prejudiciul viitor cert cu prejudiciul eventual, care nu este cert şi că nu se poate susţine că şi în viitor reclamanta ar fi obţinut acelaşi profit.
Această decizie a fost atacată cu recurs de către reclamantă, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susţine că, în cauză, sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale, că prejudiciul este cert, întrucât activitatea, pentru care s-a organizat licitaţia, era aducătoare de profit.
În ceea ce priveşte mecanismul de calcul al profitului de către experţi, acesta a fost acelaşi, respectiv, s-a avut în vedere profitul mediu al anului 1995, când se derula afacerea. Raportarea nu s-a făcut la o activitate viitoare, ci la o rată a profitului mediu de 16,25% şi dacă prejudiciul nu s-ar fi putut calcula, expertizele ar fi precizat aceasta.
Recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Elementul răspunderii civile delictuale, care a determinat soluţia instanţei de apel, este prejudiciul.
Conform dispoziţiilor art. 998 C. civ. doar existenţa unui prejudiciu îndreptăţeşte admiterea unei acţiuni în desdăunare.
Este necesar ca acest prejudiciu să fie cert, determinat sau determinabil.
Instanţa de apel apreciază că, în cauză, nu s-a dovedit existenţa unui prejudiciu cert, ci este vorba despre un prejudiciu eventual. Se reproşează instanţei de fond confuzia între prejudiciul viitor, care este cert, şi prejudiciul eventual, care nu poate fi temei pentru admiterea unei acţiuni în daune.
Se constată că instanţa de apel confundă prejudiciul eventual cu modalitatea de determinare a unui prejudiciu cert, cel de care a fost lipsită reclamanta prin neîncheierea contractului.
Paguba este în patrimoniul reclamantei şi de aceea referinţa de calcul a fost profitul mediu realizat de aceasta în anul 1995, când trebuia să se deruleze contractul.
De asemenea, modul de calcul a avut în vedere o rată a profitului mediu de 16,25% pentru activităţile deja desfăşurate de reclamantă şi nu la o activitate viitoare.
A accepta raţionamentul instanţei de apel ar însemna o încurajare a nerespectării nici unor norme în desfăşurarea licitaţiilor, a nerespectării hotărârilor irevocabile pronunţate de instanţe sub pretextul că, dacă nu s-a desfăşurat activitatea tocmai datorită ilegalităţilor produse cu ocazia licitaţiei şi a adjudecării către o altă ofertantă decât cea îndreptăţită, aceasta singură, cea care legal trebuia să obţină contractul, este vinovată că nu a încheiat acel contract şi nu a desfăşurat acea activitate ca să nu mai aibă prejudiciu.
Este o interpretare nu doar nelegală a dispoziţiilor art. 998 C. civ., dar care încalcă cea mai simplă logică.
Urmează a se admite recursul reclamantei şi se va modifica Decizia Curţii de Apel Bucureşti, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că va fi respins apelul pârâtului şi se va menţine sentinţa de fond.
Potrivit art. 274 C. proc. civ., va fi obligat intimatul-pârât şi la plata sumei de 10.000.000 lei cheltuieli de judecată către recurenta-reclamantă, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D EC I D E
Admite recursul declarat de reclamanta SC T.R. SA (fostă SC L. SA Bucureşti) împotriva deciziei nr. 969 din 6 iunie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V a comercială.
Modifică Decizia recurată, în sensul că respinge apelul declarat de pârâtul, I.C.P.A. Bucureşti, împotriva sentinţei nr. 339 din 19 ianuarie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială.
Obligă intimatul-pârât, I.C.P.A. Bucureşti, la cheltuieli de judecată, în cuantum de 10.000.000 lei, către recurenta-reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 3 iulie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 33/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 3302/2003. Comercial → |
|---|
