CSJ. Decizia nr. 3298/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3298/2003
Dosar nr. 5900/2001
Şedinţa publică din 3 iulie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la 16 ianuarie 2001, reclamanta S.N.P. P. SA Bucureşti, sucursala Peco Iaşi, a chemat în judecată pârâtele: - S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA, sucursala Iaşi, S.N.P. P. SA Bucureşti, sucursala P.S. Ploieşti, S.N.P. P. SA Bucureşti, sucursala P.Z., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, pârâta ce va fi găsită în culpă, să fie obligată la plata sumei de 24.183.017 lei cu titlu de daune, reprezentând contravaloarea a 1.723 kg benzină şi cheltuieli de judecată în valoare de 2.009.641 lei, din care 1.979.641 lei taxă timbru şi 30.000 lei timbru judiciar.
Tribunalul Prahova, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 273 din 13 februarie 2001, a respins excepţia de necompetenţă materială, ca neîntemeiată, şi excepţia de necompetenţă teritorială invocate de pârâtă şi a admis în parte acţiunea reclamantei S.N.P. P. SA Bucureşti, sucursala Peco Iaşi, împotriva pârâtei S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA, sucursala Iaşi, şi, în consecinţă, a obligat pârâta la plata sumei de 24.183.017 lei, reprezentând contravaloare a 1.723 kg benzină lipsă şi 2.009.641 lei cheltuieli de judecată.
Prin aceeaşi sentinţă a respins acţiunea reclamantei, în contradictoriu cu pârâtele S.N.P. P. SA, sucursala P.S. Ploieşti şi S.N.P. P. SA, sucursala P.Z., ca inadmisibilă.
Tribunalul a hotărât astfel, reţinând că din procesul-verbal de constatare, rezultă că vagonul a ajuns la destinaţie cu o lipsă de produs petrolier de 1.723 kg şi cu un joc la capacul domei mai mare de 5 mm, deci, este evidentă culpa pârâtei, care răspunde de integritatea mărfii de la preluarea acesteia şi până la ajungerea mărfii în staţia de destinaţie.
Referitor la plata integrală a mărfii, s-a reţinut că, în preţ, sunt incluse şi accizele, T.V.A. şi taxa de drum şi că acestea se achită pentru cantitatea de produs petrolier produs de către S.N.P. P. SA Bucureşti.
Excepţia de necompetenţă materială invocată de pârâtă a fost respinsă de instanţa de fond, deoarece cele două pârâte, sucursale ale S.N.P. P. SA Bucureşti, au luat parte la derularea contractului de transport, transportul mărfii realizându-se prin intermediul acestora, iar excepţia de necompetenţă teritorială a fost respinsă, cu motivarea că, potrivit dispoziţiilor art. 10 pct. 5 C. proc. civ., în cererile ce au ca obiect obligarea pârâtei la plata unei sume de bani către reclamantă, ce derivă dintr-un contract de transport, este competentă instanţa locului de plecare sau instanţa locului de sosire, iar locul de plecare a fost la S.N.P. P. SA, sucursala P.Z., deci, din comuna Brazi, care se află în circumscripţia teritorială a Tribunalului Prahova.
Împotriva sentinţei pronunţată de tribunal, pârâta S.N.T.F.M C.F.R. M. SA, sucursala Iaşi, a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că greşit instanţa a soluţionat cele două excepţii de necompetenţă materială şi teritorială şi că se impunea declinarea competenţei în favoarea Tribunalului Iaşi, având în vedere ordinul pârâtei, locul unde a luat naştere obligaţia, locul plăţii şi locul de sosire al mărfii.
În ce priveşte fondul cauzei, apelanta-pârâtă a susţinut că intimata-reclamantă nu a fost prejudiciată cu cotele de T.V.A., accize şi taxa de drum, aferente cantităţii de marfă lipsă şi că nu datorează nici tariful de transport.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi comercial, prin Decizia nr. 660 din 16 mai 2001, a respins, ca nefondat, apelul pârâtei, reţinând că excepţiile au fost corect soluţionate de tribunal, cât şi fondul cauzei.
Cu petiţia înregistrată la data de 11 iunie 2002, pârâta S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA, sucursala marfă Iaşi, a declarat recurs împotriva deciziei nr. 660 din 16 mai 2001.
Prin motivele de recurs se arată că, dat fiind că singura pârâtă, care are calitate procesuală pasivă în cauză, este C.F.R. M., sucursala Iaşi, competenţa alternativă, instituită prin art. 10 C. proc. civ. şi art. 897 C. com., trebuia stabilită având în vedere raporturile juridice dintre reclamanta, sucursala Peco Iaşi, şi C.F.R. M., sucursala Iaşi.
Recurenta susţine că obligaţia de desdăunare în sarcina cărăuşului faţă de destinatară ia naştere în momentul în care s-a constatat existenţa unei daune produse pe timpul transportului şi din culpa cărăuşului, locul naşterii obligaţiei fiind, deci, situat pe raza instanţei căii ferate de destinaţie, iar locul plăţii este situat tot pe raza acesteia. Acţiunea fiind a destinatarei împotriva căii ferate de destinaţie, competenţa aparţine instanţei de pe raza căii ferate de sosire.
În concluzie, recurenta arată că, faţă de raporturile juridice dintre reclamantă şi singura pârâtă care are calitate procesuală pasivă, Tribunalul Prahova nu face parte dintre instanţele deopotrivă competente să soluţioneze cauza.
Printr-un un al doilea motiv de recurs, ce priveşte fondul cauzei, recurenta susţine că intimata-reclamantă nu prezintă corect situaţia de fapt, deoarece, din procesul-verbal de constatare, încheiat la 25 iulie 2000, semnat fără obiecţiuni de delegatul reclamantei şi delegatul Romcontrol, rezultă că vagonul a ajuns cu toate plombele predătorului intacte la toate sistemele de sigilare.
Această comisie de verificare a stabilit că, pe timpul transportului, nu a fost posibilă sustragerea din vagon, deci, recurenta solicită să se contate că, potrivit art. 82.5 din Regulamentul de transport C.F.R. din 1997, nu răspunde pentru diferenţa de 1.722 kg benzină.
Cu privire la preţul benzinei lipsă, recurenta arată că din nota de debitare-creditare, rezultă că furnizoarea nu a încasat de la reclamantă nici T.V.A., nici accize şi nici taxa de drumuri, ci numai preţul de 3.875.000 lei/taxă şi nu 4.460.000 lei/taxă, preţ la care a calculat reclamanta, astfel încât valoarea cantităţii de 1.722 kg benzină este de 6.676.625 lei.
În contextul acestui motiv, recurenta mai arată că reclamanta, care are sarcina probei, trebuia să facă dovada întinderii daunei şi, atâta timp cât aceasta nu face dovada virării acestor taxe la bugetul de stat, nu dovedeşte că a fost prejudiciată cu cotele de T.V.A., accize, taxă de drum, aferente cantităţii livrate.
Pentru motivele arătate, pârâta a solicitat admiterea recursului, desfiinţarea hotărârilor pronunţate în cauză, admiterea excepţiilor ridicate şi trimiterea dosarului spre rejudecare la Tribunalul Iaşi.
Recursul declarat de pârâtă nu este fondat.
Analizând motivele de recurs invocate, se constată că nu sunt întemeiate, instanţa de apel, ca de altfel, şi instanţa de fond au pronunţat hotărâri temeinice şi legale.
Astfel, primul motiv de recurs, privind excepţiile de necompetenţă teritorială şi materială a Tribunalului Prahova, ridicate de pârâtă, nu poate fi primit, instanţele corect făcând aplicarea dispoziţiilor art. 10 pct. 5 C. proc. civ., întrucât contractul de transport a luat naştere în staţia C.F.R. Brazi din circumscripţia teritorială a tribunalului menţionat.
De asemenea, invocarea lipsei calităţii procesuale pasive a sucursalelor P.Z. şi P.S. este neîntemeiată, deoarece acţiunea nu este îndreptată de o sucursală împotriva celeilalte, în accepţiunea strictă a art. 1154 C. civ., ci prezenţa sucursalelor în dosar fiind necesară pentru a se determina corect partea aflată în culpă.
Analizând motivul al doilea de recurs, se constată că nu este fondat, deoarece recurenta-pârâtă a preluat vagonul, spre transport, fără obiecţiuni şi cu un joc al capacului domei ce nu depăşeşte 5 mm., dar a ajuns la destinaţie cu un joc la capacul domei de 2,5 cm şi cu o lipsă cantitativă de 1.723 kg, astfel că, în mod corect, instanţele au apreciat că, în cauză, sunt aplicabile prevederile art. 83.1 din Regulamentul C.F.R. din 1997.
Referitor la preţul mărfii, se reţine că, în mod corect şi legal, s-a determinat contravaloarea mărfii lipsă, potrivit art. 85.2 din Regulamentul de transport, despăgubirile datorate de recurenta-pârâtă fiind calculate la preţul curent al mărfii.
Preţul curent al mărfii include, în afara preţului de producţie, şi T.V.A., reglementată prin OG nr. 3/1992, accize, potrivit OG nr, 27/2000 şi taxa de drumuri reglementată prin Legea nr, 118/1996, iar aceste taxe reprezintă obligaţii legale către bugetul de stat, care se plătesc la întreaga cantitate de marfă livrată.
În consecinţă, faţă de aceste considerente, recursul declarat de pârâtă se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA, sucursala Iaşi, împotriva deciziei nr. 660 din 16 mai 2001 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi comercial.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 3 iulie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3297/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 3299/2003. Comercial → |
|---|
