CSJ. Decizia nr. 3302/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3302/2003
Dosar nr. 2011/2002
Şedinţa publică din 3 iulie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 15 aprilie 2002, reclamanta SC D. SA Galaţi a chemat în judecată pârâta A.V.A.B. Bucureşti, solicitând ca, prin sentinţa ce se va pronunţa:
- să constate nulitatea absolută parţială a procesului verbal nr. 516/2 din 22 ianuarie 2002, încheiat de comisia de licitaţie din cadrul A.V.A.B. Bucureşti pentru cauza ilicită;
- să constate că nu există dreptul A.V.A.B. Bucureşti de a reţine garanţia de participare la licitaţie (reprezentată de scrisoarea de garanţie bancară nr. 96 din 20 decembrie 2001, emisă de BCR, sucursala judeţeană Galaţi) în temeiul dispoziţiilor art. 1948 din Legea nr. 409/2001 pentru aprobarea OUG nr. 51/1998, întrucât nu există refuz de plată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta arată, în esenţă, că a participat la licitaţia organizată de pârâtă, la data de 20 decembrie 2001, pentru complexul hotelier Ş. din Poiana Braşov, emiţând scrisoarea de garanţie bancară pentru participarea la licitaţia nr. 96 din 20 decembrie 2001.
Potrivit procesului verbal de adjudecare, reclamanta a fost declarată câştigătoare şi, ca urmare, trebuia să achite diferenţa de avans şi să prezinte o altă scrisoare de garanţie bancară până la termenul stabilit pentru 21 ianuarie 2002.
În acest sens, reclamanta a solicitat la BCR, sucursala Judeţeană Galaţi, un credit bancar şi emiterea unei noi scrisori de garanţie, comunicându-i, încă din 22 decembrie 2001, procesul-verbal de licitaţie nr. 516 din 21 decembrie 2001şi banca a comunicat A.V.A.B. –ului, numai la 22 ianuarie 2002, că va plăti din credit şi surse proprii ale reclamantei şi va emite scrisoarea de garanţie bancară, potrivit procesului verbal de licitaţie nr. 516/2001.
Pârâta A.V.A.B. (prin comisia de licitaţie) comunică băncii şi reclamantei procesul-verbal nr. 516/2 din 22 ianuarie 2002, prin care se constată că SC D. SA nu şi-a achitat obligaţiile de plată până la data de 21 ianuarie 2002 şi o declară decăzută din dreptul de adjudecatar şi, invocând dispoziţiile art. 1948 alin. (3) din OUG nr. 51/1998, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 409/2001, şi constată dreptul său de a reţine garanţia de participare la licitaţie (scrisoarea de garanţie bancară nr. 96 din 20 decembrie 2001).
În drept, se invocă art. 111 C. proc. civ., cu referire la art. 1948 din Legea nr. 409/2001, prin care s-a aprobat OUG nr. 51/1998 şi art. 948 şi 966 C. civ.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa civilă nr. 65, pronunţată la data de 28 mai 2002, a respins cererea formulată de reclamanta SC D. SA Galaţi, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că reclamanta nu a respectat obligaţiile de plată asumate prin procesul-verbal de licitaţie nr. 516 din 21 decembrie 2001, la scadenţa stabilită la 21 ianuarie 2001, ceea ce echivalează cu refuzul de plată şi, potrivit art. 1948 din Legea nr. 409/2001, garanţia de participare la licitaţie trebuie reţinută de pârâtă, ca o obligaţie legală, reclamanta fiind decăzută din dreptul de adjudecatar.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta SC D. SA Galaţi, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În drept, recurenta îşi motivează recursul în temeiul art. 304 pct. 7, 9 şi 10 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs formulate, recurenta arată:
1. hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.) astfel, instanţa de fond a fost preocupată de decăderea reclamantei din dreptul de adjudecatar, ca efect al neplăţii în termen a diferenţei de avans şi în mică măsură de ceea ce reprezintă obiectul acţiunii, respectiv constatarea faptului că, legal, intimata-pârâtă nu este îndreptăţită la reţinerea garanţiei de participare la licitaţie.
Din punct de vedere al art. 1948 din OUG nr. 51/1998, nu decăderea din dreptul de adjudecatar este cauza reţinerii garanţiei, ci refuzul de plată.
Instanţa de fond, arată recurenta, nu a făcut această distincţie, impusă de OUG nr. 51/1998 şi, în consecinţă, a pronunţat o hotărâre greşită, asimilând neplata în termen cu refuzul de plată şi a considerat, prin urmare, născut dreptul A.V.A.B. de reţinere a garanţiei, deşi condiţia legală pentru producerea acestui efect, refuzul de plată, nu s-a împlinit şi nu a existat niciodată.
Recurenta arată că instanţa, pornind de la un fapt dovedit în speţă, acela că plata nu s-a făcut până la 21 ianuarie 2002, a prezumat un refuz de plată, deşi prezumţia poate fi folosită ca mijloc de probă, doar dacă nu exista proba directă şi dacă ar fi permisă proba cu martori (art. 1203 C. civ.). În speţă, existau probe directe ale unor acte şi fapte, ce exclud un refuz de plată, probe cărora instanţa le-a dat semnificaţie doar pentru aprecierea decăderii din dreptul de adjudecatar, decădere ce nu a fost contestată prin acţiune şi, deci, nu forma obiect al judecăţii.
- 2. „când hotărârea pronunţată (...) a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii" – art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În contextul acestui motiv de recurs, recurenta arată că, însăşi părţile au stabilit sancţiunea decăderii din dreptul de adjudecatar, prin procesul-verbal de licitaţie, pentru nerespectarea obligaţiei asumate, cu termen scadent la 21 ianuarie 2002, şi sancţiunea nu poate fi invocată împotriva celui ce se obligă, având în vedere dispoziţiile art. 1024 C. civ. şi art. 970 C. civ., Legea nr. 409/2001 şi art. 512, şi 513 C. proc. civ. pe care le invocă intimata în susţinerile sale, nu prevăd sancţiunea decăderii adjudecatarului.
Recurenta susţine că instanţa a încălcat dispoziţiile exprese şi imperative ale art. 101 alin. (1) C. proc. civ., deoarece termenul de plată, prevăzut de părţi în procesul-verbal de licitaţie, este la 21 ianuarie 2002, ceea ce înseamnă că nu se socoteşte această zi data de împlinire a termenului şi că plata se putea face şi în ziua de 22 ianuarie 2002 în mod valabil.
- 3. hotărârea criticată prevede că: „răspunsul tardiv al băncii către pârâtă nu este convingător (...) adresa nr. 355 din 22 ianuarie 2002 echivalând cu o promisiune de „a face" pentru viitor incertă".
Recurenta consideră că s-au încălcat dispoziţiile art. 1115 C. civ., care reglementează oferta reală de plată. Condiţiile puse în cuprinsul art. 1115 sunt întrunite şi de adresa nr. 355 din 22 ianuarie 2002 a B.C.R. şi de adresa nr. 301 din 22 ianuarie 2002 a SC D. SA. Oferta reală de plată a băncii nu are „conţinut generic", cum reţine instanţa, ci precizează data exactă când se obligă să facă plata „astăzi, 22 ianuarie 2002, B.C.R., sucursala judeţeană Galaţi va efectua plăţi" (...)
- 4. hotărârea nu cuprinde motivele de fapt şi de drept, care au format convingerea instanţei, precum şi motivele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, încălcându-se dispoziţiile art. 261 alin. (2) C. proc. civ.
Recurenta, în contextul acestui motiv, arată că instanţa de fond nu a motivat nici în fapt şi nici în drept de ce, în ziua de 22 ianuarie 2002, când A.V.A.B. avea dreptul să ceară plata preţului, dar a refuzat plata prin emiterea procesului-verbal nr. 516/2 din 22 ianuarie 2002, a considerat decăderea din dreptul de adjudecatar legală, iar oferta reală de plată tardivă.
- 5. cu privire la motivul nulităţii absolute a procesului-verbal nr. 516/2 din 22 ianuarie 2002 (de decădere) pentru cauza ilicită, Curtea de Apel Bucureşti nu a întemeiat, în drept, respingerea excepţiei invocate.
Recurenta susţine că, deşi este evidentă cauza ilicită, prin încălcarea normei de ordine publică, cuprinsă în art. 5 C. civ. coroborat cu art. 1 din O.U.G nr. 51/1998, modificată prin Legea nr. 409/2001, instanţa se limitează să invoce doar convenţia părţilor pentru a o respinge şi nu motivează înlăturarea normelor legale invocate. Chiar dacă instanţa a avut în vedere doar „legea părţilor", ar fi trebuit să analizeze convenţia (procesul verbal de licitaţie) în lumina dispoziţiilor art. 970 C. civ., care fac trimitere la scopul urmărit de legiuitor.
- 6. cu privire la excepţia fraudei la lege, Curtea de Apel Bucureşti nu motivează, în drept, respingerea acestei apărări.
Se arată că echivalând refuzul de plată, prevăzut expres de art. 1948 alin. (3) din Legea nr. 409/2001, cu nedepunerea preţului, prevăzută de art. 513 C. proc. civ., ca temei pentru decăderea din calitatea de adjudecatar şi reţinerea garanţiei de participare la licitaţie în contul A.V.A.B., este fraudată legea specială prin aplicarea normei generale în locul celei speciale. Instanţa de fond nu a motivat de ce consideră legală aplicarea normei generale şi nu norma specială.
- 7. art. 304 pct. 10 C. proc. civ. - „instanţa nu s-a pronunţat asupra unor dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii".
Recurenta arată că, din cuprinsul acţiunii şi în concluziile scrise, s-a demonstrat manifestarea de voinţă expresă de a plăti preţul şi s-a înlăturat orice indiciu că au refuzat plata prin invocarea adresei nr. 311 din 22 ianuarie 2002 depusă la dosarul cauzei, dar instanţa nu face nici o referire la această dovadă administrată, care, dacă ar fi fost analizată, ar fi putut constata că SC D. SA nu a refuzat plata preţului.
Pentru motivele invocate, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii şi, rejudecând cauza, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.
Recursul declarat de reclamantă nu este fondat.
Analizând primul motiv de recurs, se constată că nu este fondat, întrucât, din înscrisurile depuse la dosar, rezultă faptul că recurenta a refuzat să efectueze plata sumei de 290.582 dolari S.U.A., reprezentând diferenţa de avans de până la 40%, până la data de 21 ianuarie 2002, şi a blocat executarea Scrisorii de Garanţie Bancară nr. 96 din 20 decembrie 2001, emisă de B.C.R., sucursala judeţeană Galaţi, în favoarea A.V.A.B. Astfel, la data de 21 ianuarie 2002, recurenta dispunea de fonduri proprii, fapt ce rezultă din adresa nr. 301 din 22 ianuarie 2002, emisă de recurentă, care arată: „precizăm că finanţarea este asigurată parţial de B.C.R. SA", cât şi din adresa nr. 355 din 22 ianuarie 2002 a BCR, sucursala judeţeană Galaţi, în care se menţionează, „astăzi 22 ianuarie 2002, B.C.R. va efectua plăţi din credit şi din surse proprii ale SC D. SA şi va emite o scrisoare de garanţie bancară în favoarea dvs".
În concluzie, faţă de conţinutul acestor două adrese, rezultă că recurenta dispunea de fonduri proprii şi, deci, neplata avansului, cât şi neacceptarea scrisorii de garanţie, nu pot fi calificate decât refuz de plată, cum de altfel a reţinut şi instanţa de fond.
Motivul al doilea de recurs, cu privire la textul legal aplicabil speţei, nu poate fi primit, deoarece, termenul de 2 zile nu are nici o legătură cu litigiul, părţile au stabilit, în procesul-verbal, sancţiunea decăderii din dreptul de adjudecatar al reclamantei pentru nerespectarea obligaţiilor, asumate cu termen scadent la 21 ianuarie 2002, procesul verbal nr. 516/2 din 22 ianuarie 2002 atestând doar constatarea neîndeplinirii obligaţiei asumată de reclamantă, la scadenţă şi sancţiunea prevăzută de lege.
De asemenea, termenul de 21 ianuarie 2002, nu este un termen procedural căruia să i se aplice art. 101 C. proc. civ., ci este data scadenţei, dată prevăzută şi acceptată de recurentă şi este un termen de decădere.
Nu poate fi primită nici susţinerea că adresa nr. 355 din 22 ianuarie 2002 nu a fost calificată în mod corect de instanţa de fond, menţionata adresă reprezintă comunicarea B.C.R., sucursala judeţeană Galaţi, către A.V.A.B. că va efectua plăţi „din credit şi surse proprii ale SC D. SA şi va emite o scrisoare de garanţie bancară, în conformitate cu procesul-verbal de licitaţie nr. 516 din 21 decembrie 2001", în chiar aceeaşi zi, adică, 22 ianuarie 2002, deci, este un răspuns tardiv al băncii, care echivalează cu o promisiune de a face pentru viitor, incertă.
Analizând motivul patru de recurs, prin care se arată că hotărârea atacată nu cuprinde motivele de fapt şi de drept, care au format convingerea instanţei, se constată că nu este fondat, hotărârea a fost motivată în fapt şi în drept şi, deci, este temeinică şi legală.
Critica ce priveşte excepţia fraudei la lege, şi că respingerea acesteia nu a fost motivată în drept de instanţa de fond, nu poate fi primită, corect instanţa a reţinut că nu s-a făcut dovada încălcării vreunei legi de către pârâtă, ci reclamanta a încălcat legea prin nerespectarea obligaţiilor asumate şi a termenelor scadente la plată, invocând frauda la lege şi propria culpă.
Faţă de aceste considerente, recursul reclamantei va fi respins, ca nefondat, conform art. 312 (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC D. SA Galaţi împotriva sentinţei nr. 65 din 28 mai 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 3 iulie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3300/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 331/2003. Comercial → |
|---|
