CSJ. Decizia nr. 3395/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3395/2003
Dosar nr. 9587/2001
Şedinţa publică din 9 iulie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 206 din 23 aprilie 2001 a Tribunalului Olt, secţia comercială şi de contencios administrativ, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta SC B.T. SRL, cu sediul în Slatina şi pârâta C.C.V., judeţul Olt, a fost obligată la plata sumei de 17.207.050 lei, reprezentând preţ marfă şi la 261.547.160 lei penalităţi de întârziere, plus 15.471.564 lei cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, prin Decizia nr. 989 din 30 octombrie 2001, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţa tribunalului.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că pârâta a comandat şi a primit marfa din litigiu, pe care a achitat-o parţial, rămânând un rest de preţ, de 17.207.050 lei, pentru care datorează şi penalităţi de întârziere, în cuantum de 261.547.160 lei. Că, deşi marfa nu a fost transportată cu mijloacele proprii ale cumpărătorului, acesta a primit-o fără obiecţiuni.
Împotriva acestei decizii, pârâta C.C.V. a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că este nelegală şi netemeinică.
A arătat recurenta că instanţele au ignorat apărarea acesteia privind nulitatea absolută a contractului, deoarece îi lipseşte un element esenţial prevăzut de lege, şi anume, obiectul. Că, la art. 1 din contract, s-a menţionat faptul că vânzătorul se obligă să vândă cumpărătorului îmbrăcăminte şi încălţăminte solicitată, însă, de acesta, deci, obiectul vânzării era lăsat la aprecierea cumpărătorului.
S-a susţinut că facturile nu poartă ştampila societăţii reclamante, iar contractului îi lipseşte un element absolut obligatoriu preţul, care nu a fost determinat de convenţia părţilor.
Examinând recursul declarat de pârâtă prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că este fondat.
Clauza penală este o convenţie accesorie, prin care părţile determină anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor, ca urmare a neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligaţiei de către debitorul său.
Deci, aceasta reprezintă o sancţiune contractuală, ce presupune răspunderea debitorului vinovat de neexecutarea obligaţiei asumate.
În speţă, însă, în raport cu clauzele contractuale şi probele administrate, nu rezultă că pârâta-recurentă nu şi-a îndeplinit în mod corespunzător obligaţiile prevăzute în convenţie.
Astfel, părţile au stipulat la art. 1 din contract că vânzătorul se obligă să vândă cumpărătorului îmbrăcămintea (încălţămintea) second hand solicitată de acesta.
Din cuprinsul acestei clauze rezultă că reclamanta, în calitate de vânzătoare, nu putea livra cantitatea de marfă decât în baza unei comenzi făcute de pârâtă în calitatea sa de cumpărător.
Or, reclamanta-intimată este cea care nu a respectat prevederile contractuale şi a adus pârâtei-recurente o cantitate de marfă care nu a fost comandată de aceasta din urmă, potrivit convenţiei părţilor.
Pe de altă parte, la Capitolul IV, intitulat „Obligaţiile vânzătorului" – art. 5 lit. b) - s-a menţionat că pârâta preia întreaga cantitate de marfă prevăzută la art. 1 cu mijloacele proprii de la furnizor.
Mai mult, la art. 1 din contract, nu este prevăzută cantitatea ce urma să fie vândută, ci doar generic, obiectul contractului constând în vânzare de îmbrăcăminte şi încălţăminte second hand.
Este adevărat că părţile au stipulat, la art. 6 din contract, că în situaţia în care cumpărătorul nu va respecta contractul, în sensul că nu va plăti marfa facturată la termenele prevăzute la art. 3, acesta se obligă să plătească drept despăgubiri penalităţi de 2% zi de întârziere din valoarea facturii.
Cum reclamanta, cu probele administrate, nu a dovedit că pârâta este cea care nu şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute în contract, aceasta din urmă nu poate fi sancţionată cu aplicarea clauzei penale prevăzută la art. 6 din contract.
Faptul că pârâta a primit marfa fără obiecţiuni şi, deci, avea obligaţia să o achite la termenul prevăzut în contract, nu o îndreptăţeşte pe reclamantă să pretindă penalităţi de întârziere, cât timp aceasta este cea care nu a respectat obligaţiile asumate prin contract referitoare la lansarea comenzii de către pârâtă şi transportarea mărfii cu mijloacele acesteia, cu atât mai mult, cu cât, în contract, nu s-a prevăzut cantitatea de marfă ce formează obiectul acestuia.
Pe de altă parte, reclamanta a făcut un calcul global al penalităţilor, pentru toate cele patru facturi ce formează obiectul litigiului şi nu pentru fiecare factură în parte, aşa cum părţile au stabilit la art. 6 din contract.
Pentru toate aceste considerente, urmează ca, potrivit art. 312 alin. (2) C. proc. civ., să se admită recursul declarat de pârâtă împotriva deciziei instanţei de apel, ce se va modifica, în sensul că se va admite apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei tribunalului, ce se va schimba în parte, în sensul că se va înlătura obligarea pârâtei la plata sumei de 261.547.160 lei penalităţi de întârziere.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta C.C.V. împotriva deciziei nr. 989 din 30 octombrie 2001 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, şi modifică Decizia atacată.
Admite apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei nr. 206 din 23 aprilie 2001 a Tribunalului Olt, pe care o schimbă în parte, în sensul că înlătură obligarea pârâtei la plata sumei de 261.547.160 lei penalităţi de întârziere.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 9 iulie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 339/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 3396/2003. Comercial → |
|---|
