CSJ. Decizia nr. 3410/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3410/2003
Dosar nr. 6640/2001
Şedinţa publică din 10 iulie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Bacău, la data de 23 martie 1997, reclamanta SC C.C. SA Comăneşti a chemat în judecată pârâtul B.A., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 56.889.000 lei daune.
În motivarea cererii, reclamanta susţine că a încheiat cu pârâtul un contract de locaţie gestiune a cărui durata a expirat la 31 martie 1994, pentru restaurantul T., situat în Comăneşti.
După expirarea contractului, pârâtul a continuat să folosească în mod abuziv spaţiul.
În cauză, la 15 decembrie 1997, SC B. SRL Comăneşti, a formulat cerere de intervenţie în interes propriu, solicitând obligarea pârâtei la 15.050.000 lei despăgubiri.
În motivarea acestei cereri, intervenienta susţine că a cumpărat spaţiul în litigiu şi a efectuat cheltuieli care cădeau în sarcina reclamantei, a efectuat îmbunătăţiri, iar reclamanta a preluat o serie de bunuri pe care le pretinde.
Ulterior, reclamanta a majorat pretenţiile la suma de 499.600.270 lei, iar intervenienta a precizat valoarea pretenţiilor sale la 185.335.518 lei.
Prin sentinţa civilă nr. 397, pronunţată la 17 mai 2000, în dosarul nr. 2373/1997, Tribunalul Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea reclamantei ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă, şi cererea de intervenţie a SC B. SRL Comăneşti ca nefondată.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că reclamanta a încheiat contractul de locaţiune cu intervenienta, nu cu pârâtul, persoană fizică, iar intervenienta nu a făcut dovada susţinerilor din cererea de intervenţie.
Apelurile declarate de reclamantă şi intervenientă, împotriva sentinţei pronunţate de tribunal, au fost respinse, ca nefondate, de Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 339, pronunţată la 24 mai 2001 în dosarul nr. 3644/2000.
Împotriva deciziei pronunţată de instanţa de apel, atât societatea reclamantă, cât şi intervenienta au declarat recurs.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta-reclamantă critică Decizia atacată, susţinând că aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină, iar motivele reţinute sunt contradictorii şi străine de natura pricini.
Astfel, instanţa a respins apelul reclamantei, apreciind că pârâtul B.A. nu are calitate procesuală pasivă, deşi reţine că raportul juridic de drept material concretizat prin încheierea contractului de locaţie de gestiune nr. 330/1993 şi actul adiţional nr. 3869/1993, s-a încheiat între recurenta-reclamantă şi intimatul-pârât B.A., care, potrivit art. 6 din contract, avea obligaţia să predea spaţiul la încetarea contractului.
Mai susţine recurenta că instanţele de fond şi apel au schimbat înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecăţii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., deoarece calitatea procesuală activă si pasivă într-un litigiu presupunea identitatea între părţi şi subiectele raportului juridic concretizat prin contract, iar în speţă, actul juridic supus judecăţii s-a încheiat între recurenta-reclamantă şi pârâtul B.A., prin încheierea contractului de locaţie de gestiune nr. 330/1993. Subiectele raportului juridic nu s-au schimbat prin modalităţile prevăzute de lege.
Exploatarea spaţiului de către societatea intervenientă, precum şi plata preţului locaţiei de către aceasta nu este o modalitate de schimbare a subiectelor raportului juridic, deoarece, conform art. 1093 C. civ., plata poate fi făcută de orice persoană.
Deosebirea făcută de instanţe că, până la încetarea contractului, calitatea procesuală pasivă o are persoana fizică, iar după aceea, societatea comercială constituie o schimbare a înţelesului vădit neîndoielnic al actului juridic, care, în speţă, este contractul de locaţie gestiune, nr. 330/1993.
Al treilea motiv de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 9, îl constituie susţinerea că instanţele au pronunţat hotărârile cu aplicarea greşită a legii, nesocotind dispoziţiile art. 969, 970, 1431 C. civ. şi HG nr. 1228/1990 şi 140/1991, care prevăd expres că o locaţie de gestiune se încheie în formă scrisă, pe bază de licitaţie, iar locatorul este obligat să predea spaţiul, la expirarea contractului.
Recursul intervenientei a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., dacă instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut, iar în motivarea acestuia, intervenienta susţine că expertizele tehnice efectuate în cauză de experţii M. şi O. – I., au confirmat că intervenienta a efectuat pe cheltuiala sa proprie lucrări de îmbunătăţiri şi renovări în valoare reactualizată de 185.335.518 lei, iar, la predarea gestiunii, intervenienta a pretins în scris evidenţierea separată a investiţiilor ca mijloace fixe, aşa cum rezultă din adresele depuse la dosar.
Examinând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate, se constată că recursul declarat de reclamantă este fondat.
Contractul de locaţie de gestiune nr. 330 din 29 ianuarie 1993, aflat în dosarul instanţei de fond, a fost încheiat între societatea reclamantă şi B.A., persoană fizică, în calitate de locatar, restaurant T., care a semnat în nume propriu contractul, nu în calitate de administrator al vreunei societăţi.
Iar contractul iniţial, nr. 957 din 27 februarie 1991, a fost încheiat tot cu B.A., persoană fizică, (anexa 1 la raportul de expertiză contabilă întocmit de ec. A.M., aflat în dosarul de fond, aceeaşi persoană fizică semnând cu obiecţiuni actul adiţional nr. 3869 din 27 octombrie 1993.
Faţă de aceste acte aflate în dosarul cauzei, instanţa de fond avea obligaţia ca, în raport cu textele de lege care guvernează instituţia locaţiei de gestiune, să verifice în ce măsură părţile şi-au îndeplinit obligaţiile asumate prin contract, nu să respingă acţiunea, reţinând lipsa calităţii procesuale a pârâtului persoană fizică.
În aceste împrejurări, în baza art. 312 alin. (2) şi art. 313 C. proc. civ., recursul reclamantei urmează să fie admis şi Decizia pronunţată de instanţa de apel va fi modificată, în sensul desfiinţării sentinţei nr. 397 din 17 mai 2000 a Tribunalului Bacău, iar cauza va fi trimisă aceleiaşi instanţe pentru judecarea fondului.
Recursul declarat de intervenienta nu este fondat. Atât prima instanţa, cât şi instanţa de apel au reţinut corect că intervenienta nu a făcut dovada efectuării îmbunătăţirilor pretinse, pe cheltuiala sa şi nici dovada predării către reclamantă a unor bunuri care-i aparţineau.
Cum în contractul nr. 330/1993 a fost inserată obligaţia locatarului de a prezenta, la sfârşitul anului, dovada investiţiilor făcute, dovadă care nu a fost prezentată, iar expertizele efectuate confirmă numai existenţa unor lucrări şi valoarea acestora, dar nu şi faptul că acestea au fost executate de societatea intervenientă, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de intervenientă urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC C.C. SA Comăneşti, modifică Decizia nr. 339 din 24 mai 2001 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, în sensul că admite numai apelul reclamantei şi desfiinţează, în parte, sentinţa nr. 397 din 17 mai 2000 a Tribunalului Bacău şi trimite cauza, spre rejudecarea acţiunii principale, aceluiaşi tribunal.
Respinge recursul declarat de intervenienta SC B. SRL Comăneşti, împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 10 iulie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 341/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 3411/2003. Comercial → |
|---|
