CSJ. Decizia nr. 3431/2003. Comercial

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 3431/2003

Dosar nr. 7560/2001

Şedinţa publică din 10 iulie 2003

Asupra recursurilor de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 27 iunie 2000, s-a înregistrat la Tribunalul Hunedoara, acţiunea formulată de reclamanta SC C.S. SA Reşiţa, împotriva pârâtei SC M.P. SA Deva, prin care se solicita instanţei anularea contractului de asociere în participaţiune nr. 200/1000, încheiat la 3 iunie 1997, contract prin care părţile au convenit să realizeze în comun activitatea de producţie industrială, exploatare şi valorificare a haldelor de zgură, proprietatea SC C.S. SA Reşiţa, urmare a faptului că societatea pârâtă, deşi era obligată să înceapă exploatarea haldelor de zgură în termen de 12 luni de la semnarea contractului, exploatarea nu s-a început până la data înregistrării acţiunii, iar pârâta a refuzat rezilierea acestui contract.

Prin sentinţa civilă nr. 1473/CA, pronunţată la 27 decembrie 2000, în dosarul nr. 3919/2000, Tribunalul Hunedoara a respins acţiunea reclamantei.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că nerespectarea clauzei contractuale privind începerea exploatării haldei de zgură în 12 luni de la semnarea contractului, nu poate constitui o cauză de nulitate a contractului, deoarece neexecutarea imputabilă debitorului obligaţiei se situează, în mod obiectiv, ulterior datei încheierii contractului, iar nulitatea contractului poate fi cerută pentru cauze existente anterior ori concomitent cu actul juridic atacat.

Pe de altă parte, reclamanta, la scurt timp după expirarea celor 12 luni prevăzute pentru începerea lucrărilor, a făcut cunoscut pârâtei că este dispusă să continue colaborarea, conform clauzelor contractuale pe care le consideră în vigoare, iar la data de 22 martie 2000, prin hotărârea consiliului de administraţie al societăţii reclamante, s-a decis punerea la zi a prevederilor contractului de asociere şi definitivarea lui pentru a fi operaţional în cel mai scurt timp.

După aducerea utilajelor şi instalaţiilor prevăzute în convenţia părţilor, pârâta a început exploatarea haldelor.

Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia civilă nr. 379/A, pronunţată, la 11 mai 2001, în dosarul nr. 1780/2001, a respins apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei pronunţată de Tribunalul Hunedoara, reţinând că situaţia de fapt, reţinută de prima instanţă, este corectă şi se bazează pe probele administrate şi pe dispoziţiile art. 251 - 256 C. com. şi art. 953, 960 C. civ.

Împotriva acestei decizii, reclamanta SC C.S. SA Reşiţa SA şi N.V., acţionar, deţinător al SC C.S. SA Reşiţa, au declarat recurs.

În motivarea recursului său, reclamanta susţine că instanţa de fond nu i-a permis să administreze probe pentru a face dovada dolului invocat, iar instanţa de apel a interpretat greşit cererea sa de amânare a judecării apelului, apreciind că este o cerere de judecare în lipsă şi a soluţionat cauza fără a da apelantei-reclamante posibilitatea de a-şi susţine apelul, deşi a indicat probele invocate în susţinerea cererii.

La rândul său, recurenta N.V., acţionar, consideră că instanţele de fond şi apel au interpretat şi aplicat greşit legea, ignorând faptul că reclamanta a invocat dolul în susţinerea cererii sale.

Recursurile declarate, nu pot fi admise.

Recursul declarat de firma N.V. urmează să fie respins, deoarece această firmă, care nu a fost parte la judecarea în fond şi apel a cauzei, nu are calitate procesuală. Dispoziţiile art. 287 C. civ. privesc numai părţile în proces, iar potrivit art. 2931 C. proc. civ., numai intimatul poate să declare apel în anumite condiţii, tot acesta fiind îndreptăţit să adere la apelul făcut de partea potrivnică.

Potrivit art. 316 C. civ., dispoziţiile de procedură privind judecata în apel, se aplică şi la judecarea recursului.

Pe de altă parte, acţionarul N.V. şi-a pierdut această calitate, ca urmare a preluării de către stat a acţiunilor sale la SC C.S. SA Reşiţa.

Nici recursul declarat de reclamanta SC C.S. SA Reşiţa nu poate fi admis.

Recursul acesteia nu invocă motive care să poată fi încadrate în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., iar susţinerea potrivit căreia instanţa de apel nu i-a dat posibilitatea să-şi susţină apelul, nu corespunde realităţii. Prin cererea aflată la dosarul de apel, înregistrată la 10 mai 2001, apelanta-reclamantă solicită instanţei de apel judecarea cauzei şi în lipsa reprezentantului său, în conformitate cu prevederile art. 242 C. proc. civ., nu amânarea judecării apelului, aşa cum susţine în recurs.

Aşa fiind, în baza dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., recursurile de faţă urmează să fie respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile declarate de reclamanta SC C.S. SA Reşiţa şi de N.V., împotriva deciziei nr. 379/A din 11 mai 2001 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 10 iulie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 3431/2003. Comercial