CSJ. Decizia nr. 359/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.359/2003
DOSAR Nr.1165/2002
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanţii, A.I., C.F., G.C şi P.V. împotriva deciziei nr.4 din 1 februarie 2002 a Curţii de Apel Iaşi.
La apelul nominal s-au prezentat recurenţii reclamanţi A.I. şi C.F., prin avocat P.R. şi intimata SC „R." SA Paşcani prin avocatF.S., lipsind recurenţii G.C. şi P.V.
Procedura legal îndeplinită.
Magistratul asistent a referit că recursul nu este regulat semnat de reclamantul P.V., deşi i s-a pus în vedere să complinească lipsa semnăturii, precum şi că din contractul de cesiune creanţă, autentificat sub nr.5486/ 5 decembrie 2002, reclamantul G.C.a cesionat creanţa în litigiu reclamantului C.F..
Curtea, acordă cuvântul părţilor prezente pe chestiuni prealabile.
Apărătorul intimatei pârâte invocă excepţia nulităţii recursului, în raport cuneregulata semnare a acestuia, învederând că sunt incidente în cauză prevederile art.133 alin.1 cod procedură civilă.
Apărătorul recurenţilor reclamanţi, reprezentaţi, solicită respingerea excepţiei, având în vedere că potrivit aceluiaşi articol, alin.2 cod procedură civilă, lipsa semnăturii se poate împlini în tot cursul judecăţii.
Curtea, deliberând asupra excepţiei invocate, socoteşte că nulitatea este relativă şi poate fi acoperită prin semnarea cererii de apărătorul prezent în şedinţă, cu mandat în acest sens. Apărătorul aplică semnătura pe cererea de recurs, în numele reclamanţilor A.I.şi C.F.
Având cuvântul în fondul cauzei, recurenta, prin apărător pune concluzii de admitere a recursului, pentru motivele prevăzute de art.304 pct.5, 9 şi 10 cod procedură civilă. Nu solicită cheltuieli de judecată. Depune un set de înscrisuri.
Intimata, prin apărător solicită respingerea recursului ca nefondat. Depune concluzii scrise. Solicită cheltuieli de judecată.
CURTE.
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr.1257 din 18 septembrie 2000 Tribunalul Iaşi a respins acţiunea pronunţată de reclamanţii A.I., C.F., G.C. şi P.V., având ca obiect reevaluarea sumelor acordate prin sentinţa civilă nr.522 ,din 12 septembrie 1994 .a Tribunalului Iaşi, ca prescrisă, în contradictoriu cu pârâta SC"R." SA Paşcani.
Pentru a se pronunţa astfel ,instanţa de fond a reţinut că dreptul de a cere reevaluarea sumelor acordate cu titlu de recompensă, chiar dacă are valoarea unui drept accesoriu obligaţiei principale are o existenţă şi un regim juridic propriu, distinct de creanţa consacrată prin sentinţa civilă nr.552 din 12 septembrie 1994 a Tribunalului Iaşi şi în consecinţă acţiunea cu acest obiect trebuia promovată în condiţiile arătate de art.8 din Decretul nr.167/1958 şi nu termenul prevăzut de art.3 al acestui act normativ.
Împotriva acestei sentinţe au promovat apel reclamanţii, iar Curtea de Apel Iaşi – secţia comercială, prin Decizia civilă nr.21 din 22 ianuarie 2001 ,a respins apelul ca nefondat.
Astfel s-a menţinut soluţia şi motivarea instanţei de fond, precizându-se că în cauză nu sunt operante dispoziţiile art.16 lit.c din Decretul nr.167/1958 referitoare la întreruperea cursului prescripţiei prin recunoaşterea dreptului pretins, momentul plăţii şi referirile făcute în legătură cu executarea creanţei conform titlului, fiind fără relevanţă în cauza de faţă.
Reclamanţii au declarat recurs, împotriva soluţiei instanţei de apel invocând nulitatea deciziei întrucât a fost pronunţată în contradictoriu cu A.I.,nu şi cu ceilalţi apelanţi, iar pe fond ,au criticat Decizia pe motivele prevăzute de art.304 pct.9 şi 11 Cod procedură civilă, constând în esenţă în aplicarea greşită a dispoziţiilor art.8 din Decretul nr.167/1958, data de la care începe să curgă termenul de prescripţie fiind 21 iulie 2000, dată la care a fost validată poprirea de către Judecătoria Paşcani în cauză fiind aplicabil şi art.16 alin.1 lit.a din decretul nr.167/1958.
Curtea Supremă de Justiţie, prin Decizia civilă nr.4715 din 17 iulie 2001, a admis recursul declarat de reclamantă, a casat Decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecarea apelului având în vedere dispoziţiile art.304 pct.6 Cod procedură civilă.
În condiţiile art.315 Cod procedură civilă, instanţa supremă a precizat că la rejudecarea cauzei, se va avea în vedere faptul că reactualizarea sumei definitiv stabilită – obligaţie stinsă prin plată – fiind un drept accesoriu, dreptul la acţiune privitor la aceasta se prescrie conform art.1 alin.2 din Decretul nr.167/1958, în aceleaşi condiţii cu dreprul la acţiune privind dreptul principal, ca o aplicare particulară a principiului de drept accesoriumsequitur principalum.
În apel după casare, Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia civilă nr.4 din 1 februarie 2002, a respins apelul ca nefondat, cu obligarea apelanţilor la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 223.000.000 lei.
În motivarea soluţiei date, instanţa de apel a reţinut că între prescripţia executării sentinţei civile nr.552/1994 a Tribunalului Iaşi şi prescripţia dreptului la acţiune în daune reprezentând procent de inflaţie, nu există nici o incidenţă.
Modul în care s-a desfăşurat executarea silită nu este de natură a influenţa declanşarea şi exercitarea acţiunii în daune, fiind înlăturată susţinerea apelanţilor, potrivit căreia termenul de prescripţie ar începe să curgă de la data de 21 iulie 2000, când s-a pronunţat sentinţa civilă de poprire.
În concluzie instanţa de apel a reţinut că pretinsele obstaculări ,în executarea creanţei recunoscută prin sentinţa civilă nr.522/1994, nu sunt de natură a proroga termenul de prescripţie, pentrupromovarea acţiunii privind reactualizarea sumei definitiv stabilită, obligaţie stinsă prin plată, care fiind un drept accesorium ,dreptul la acţiune privitor la acestase prescrie în aceleaşi condiţii cu dreptul principal, potrivit art.1 alin.2 din Decretul nr.167/1958.
Seînlătură şi susţinerile privind întreruperea cursului prescripţiei, motivarea cererii de strămutare formulate de intimată neconstituind o recunoaştere a datoriei.
La data de 14 martie 2002, reclamanţii au declarat recurs, în termen şi legal timbrat, prin care critică soluţia instanţei de apel, invocând ca temei legal dispoziţiile art.304 pct.5,9 şi 10 Cod procedură civilă.
Se ridică excepţia nulităţii deciziei criticate, motivat de faptul că au fost încălcate dispoziţiile contradictorialităţii şi dreptului la apărare, întrucât instanţa a acceptat să se depună înscrisuri după încheierea dezbaterilor respectiv, contractul de asistenţă juridică în susţinerea capătului de cerere privind cheltuielile de judecată, fără a se face dovada achitării onorariului de avocat.
De asemenea ,se critică faptul neluării în seamă a indicaţiilor date de Curtea Supremă de Justiţie, care a stabilit că reactualizarea este un drept accesoriu, situaţie în care s-a omis faptul că în luna iulie 2000 creanţa principală nu era stinsă situaţie în care nici creanţa accesorie nu putea să aibă o altă situaţie juridică.
Se mai susţine că faţă de obiectul cauzei dedus judecăţii, data cunoaşterii efective a întinderii creanţei raportate la dispoziţiile art.8 din Decretul nr.167/1958 soluţia instanţei de apel este nelegală şi netemeinică.
Nejustificat, susţin recurenţii, s-a înlăturat şi faptul recunoaşterii creanţei de către reprezentantul intimatei şi implicit încălcarea dispoziţiilor art.16 alin.1 lit.a din Decretul nr.167/1958 privind prescripţia extinctivă.
Prin întâmpinarea depusă în termen legal, intimata a ridicat excepţia nulităţii recursului motivat de faptul semnării acestuia numai de A.I., deşi calea de atac a fost promovată de toţi reclamanţii.
Cu privire la excepţia ridicată Curtea reţine că în adevăr recursul a fost declarat de reclamanţii A.I., C.F., G.C. şi P.V.
Din înscrisurile depuse, rezultă că reclamantul recurent G.C.a cedat creanţa rămasă neexecutată derivată din brevetul de invenţie lui C.F.(fila 41 – contract de cesiune) care la rândul său l-a împuternicit pe A.I., să-l reprezinte cu puteri depline la Curtea Supremă de Justiţie.
În aceste condiţii ,rezultă că în speţă, calitatea de recurenţi o au A.I. C.F. şi P.V., care nu a înţeles să-şi însuşească recursul declarat prin semnarea acestuia, situaţie în care urmează a se face aplicaţiunea dispozţiilor art.133 cod procedură civilă ,fiind sancţionat cu nulitatea.
Recurenţii A.I.şi C.F. au fost reprezentaţi de avocat potrivit împuternicirii depuse (fila 70), situaţie în care prin semnareaacestuia s-a acoperit neregularitatea semnalată de instanţă.
Pe fond, recursul este nefondat.
În ce priveşte motivul de casare cu referire la nulitatea deciziei criticate, nu se poate reţine că s-au încălcat formele de procedură în condiţiile art.105 (2) Cod procedură civilă.
Din înscrisurile cauzei nu rezultă că s-a încălcat principiul contradictorialităţii şi dreptului de apărare, din încheierea şedinţei publice rezultând că dezbaterile au decurs cu respectarea întocmai a acestor principii.
Amânarea pronunţării nu s-a făcut numai pentru depunerea contractului de asistenţă juridică cuantumul cheltuielilor de judecată privind onorariu de avocat făcând obiectul dezbaterilor aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la 25 ianuarie 2002 (fil.23 apel ), instanţa de apel soluţionând cererea în condiţiile legii profesiei de avocat.
Nu pot fi reţinute nici motivele indicate la pct.9 şi 10 ale art.304 cod procedură civilă, soluţia pronunţată fiind legală şi temeinică cu respectarea indicaţiilor Curţii Supreme de Justiţie, prin Decizia civilă nr.4715 din 17 iulie 2001.
Aspectele vizate de recurenţi tind să creeze confuzie între prescripţia executării sentinţei civile nr.522/1994 şi prescripţia dreptului la acţiune în cauza de faţă, respectiv reevaluarea sumelor acordate potrivit procentului de inflaţie.
Sentinţa mai sus arătată a fost deja executată.
Cererea de evaluare a prejudiciului pretins suferit prin neexecutarea sentinţei civile nr.522 din 12 septembrie 1994 şi neacoperit prin acordarea dobânzii de 6% pe an trebuia introdusă cu respectarea dispoziţiilor art.5 din Decretul nr.167/1955 şi în temeiul art.3 din acelaşi act normativ.
În cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art.16 lit.c din Decretul nr.167/1958, fiind vorba de un drept material distinct, cu un regim juridic propriu.
Este cunoscut faptul că devalorizarea leului este un proces neîntrerupt, daunele fiind determinabile de la data rămânerii definitive a sentinţei civile nr.522/1994, iar refuzul plăţii era cunoscut ca urmare a contestaţiilor formulate în dosarele de executare.
Ne se poate reţine că recurenţii – reclamanţi au cunoscut paguba de abia după rămânerea definitivă a sentinţei de validare a popririi, dată de referinţă pentru promovarea acţiunii în daune.
De asemenea nu sunt operante dispoziţiile art.16 alin.1 lit.a din Decretul nr.167/1958 ,referitoare la întreruperea cursului prescripţiei prin recunoaşterea dreptului pretins, conform unor afirmaţii ale directorului intimatei, acesta făcând unele referiri generale în alte cauze.
În concluzie se reţine că dreptul de a cere reevaluarea sumelor acordate cu titlu de recompensă, chiar dacă are valoarea unui drept accesoriu obligaţiei principale, are o existenţă şi un regim juridic propriu atât sub aspect material cât şi procesual, distinct de creanţa constatată prin sentinţa civilă nr.522 din 12 septembrie 1994.
Cum recurenţii au luat cunoştinţă de refuzul plăţii ,ca urmare a contestaţiilor la executare ,încă din cursul anului 1995, nu se justifică promovarea acţiunii de abia la data de 12 aprilie 2000, instanţele făcând o corectă aplicare a dispoziţiilor Decretului nr.167/1958 privind prescripţiile.
Faţă de cele arătate, în considerarea dispoziţiilor art.312 Cod porcedură civilă, recursul urmează a fi respins ca nefondat.
În ce priveşte cererea intimatei privind cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, instanţa urmează a o respinge întrucât nu s-a făcut dovada plăţii acestora cu originalul documentelor în condiţiile legii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Anulează recursul declarat de reclamantul P.V. împotriva deciziei nr.4 din 1 februarie 2002, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, ca neregulat semnat.
Respinge recursul declarat de reclamanţii A.I şi C.F. împotriva aceleiaşi decizii, ca nefondat.
Respinge cererea de cheltuieli de judecată formulată de intimată, ca nedovedită.
IREVOCABILĂ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3588/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 3611/2003. Comercial → |
|---|
