CSJ. Decizia nr. 3611/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3611/2003
Dosar nr. 8841/2001
Şedinţa publică din 23 septembrie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
După un prim ciclu de judecată, Tribunalul Mehedinţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, rejudecând cauza, prin sentinţa nr. 110 din 6 martire 2001, a admis acţiunea precizată a reclamantei SC A.P.P.S. SRL Drobeta Turnu Severin şi a obligat pârâta SC E.C. SA Bucureşti, pentru sucursala SC E.C. SA Halânga, la plata sumei de 194.000.000 lei, plus 17.167.365 lei cu titlu cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele:
La data de 8 februarie 1995, între părţi, s-a încheiat contractul de prestări servicii, în baza căruia reclamanta a executat serviciu de pază în favoarea pârâtei.
La primul termen, după ce s-a primit cauza spre rejudecare, şi anume, 22 august 2000, reclamanta şi-a precizat acţiunea, solicitând obligarea pârâtei la 19.885.192 lei, reprezentând diferenţa dintre valoarea facturilor emise şi sumele plătite până la 30 noiembrie 1999 şi 147.210.312 lei cu titlu penalităţi de întârziere, în total, 194.095.504 lei.
În şedinţa din 6 martie 2001, reclamanta şi-a precizat din nou acţiunea, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 194.000.000 lei, din care 4.129.022 lei reprezintă contravaloarea serviciilor de pază neachitate până la data soluţionării pricinii, 61.491.850 lei cu titlu penalităţi de întârziere calculate, conform art. 6 din contract şi 128.379.128 lei, reprezentând o parte din suma de 220.370.285 lei stabilită prin raportul de expertiză şi care reprezintă reactualizarea.
La termenul din 6 martie 2001, când s-a soluţionat pricina, pârâta, prin concluziile orale şi scrise, a invocat nulitatea absolută a prevederilor art. 5 din contractul de prestări servicii nr. 247 din 8 mai 1995, potrivit cărora plata se face cu filă C.E.C. sau numerar, anticipat şi, în această situaţie, nu ar mai datora nici o sumă reclamantei.
Prin această excepţie se arată că nu poate fi luată în considerare cu prilejul dezbaterilor, întrucât ea trebuie materializată într-o cerere, care trebuie timbrată şi pusă în discuţia părţilor.
Instanţa, omologând expertiza efectuată de expertul V.G. a reţinut următoarele:
Reclamanta a făcut dovada încunoştinţării pârâtei de datoria pe care o avea, potrivit facturilor nr. 514889 din 5 august 1995 şi nr. 514896 din 8septembrie 1995, în sumă totală de 5.225.000 lei.
Pârâta a încălcat prevederile contractului referitoare la preavizul de reziliere a contractului, în sensul că, prin adresa nr. 95 din 19 aprilie 1999, a comunicat reclamantei că renunţă la serviciile acesteia, începând cu 1 mai 1999, deci, cu un preaviz de 15 zile, în loc de 30 de zile, cum prevedea contractul, astfel că datorează suma de 1.733.000 lei.
Expertul a avut în vedere facturile prescrise şi care sunt în sumă totală de 21.862.000 lei şi le-a scăzut din prejudiciu. Suma datorată este de 4.129.022 lei.
Valoarea penalităţilor pe perioada 1 iunie 1996 – 31 ianuarie 2001 a fost stabilită de expert la 61.491.850 lei.
La calcularea inflaţiei asupra datoriei pârâtei, expertul a ţinut seama că, pentru aceeaşi sumă, pentru aceeaşi perioadă de timp, să nu se aplice atât penalităţile de întârziere, cât şi coeficientul de inflaţie, astfel că, la datoria de 4.129.022 lei, pentru care a calculat penalităţile de întârziere până la 31 ianuarie 2001, nu a calculat inflaţia pentru a nu se suprapune cu penalităţile. Pentru celelalte sume a individualizat fiecare factură şi a considerat că din momentul emiterii şi până la data când s-a achitat cu întârziere şi s-au calculat penalităţi nu se datorează indexarea cu coeficientul inflaţiei, această indexare datorându-se din momentul achitării prestaţiei şi până la data de 31 ianuarie 2001.
Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, prin Decizia nr. 895 din 13 septembrie 2001, a respins, ca nefondat, apelul pârâtei, împotriva sentinţei nr. 110/2001 a Tribunalului Mehedinţi.
Împotriva deciziei nr. 895/2001 a curţii de apel a declarat recurs pârâta, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată următoarele:
Pe cale de excepţie, se invocă nulitatea absolută a clauzei prevăzute la art. 5 din contractul de prestări servicii nr. 247 din 8 februarie 1997, potrivit căreia plata se va face cu filă C.E.C. sau numerar anticipat, pe motiv că, fiind un contract a cărui executare s-a derulat pe parcursul a 5 ani, plata anticipată echivalează cu o creditare a reclamantei. Această creditare fiind interzisă de lege este o clauză ilicită, conform art. 968 C. civ., şi solicită anularea clauzei, cu efect retroactiv de la data încheierii contractului.
Pe fond, susţine că reactualizarea debitului cumulat cu plata de penalităţi de întârziere este lipsită de temei legal, întrucât este vorba de o răspundere contractuală, iar părţile prevăzând în contract clauza penală, intenţia părţilor a fost ca prejudiciul creat prin neîndeplinirea corespunzătoare a obligaţiilor să fie acoperit prin plata de penalităţi.
Prin acordarea unor sume peste clauza penală, respectiv, actualizarea debitului, s-a încălcat art. 69, 1069 şi 1087 C. civ., care prevăd că nu se pot acorda sume mai mici sau mai mari decât cele prevăzute în clauza penală.
Reclamanta a cerut reactualizarea debitului, reprezentând contravaloarea facturilor emise, operaţia expertului de a reactualiza şi penalităţile de întârziere, respectiv, majorări pentru facturile achitate, este ilegală, iar instanţa, ţinând seama de această reactualizare, a acordat mai mult decât s-a cerut.
Procedând la indexarea cu coeficientul de inflaţie din momentul achitării prestaţiei şi până la data de 31 ianuarie 2001, operaţia este ilegală, deoarece, la data achitării prestaţiei, debitul s-a stins.
Instanţa de apel nu a ţinut seama că facturile nr. 514889 şi nr. 514896/1995, în valoare totală de 5.225.000 lei, nu i-au fost comunicate, considerând că necomunicarea este lipsită de relevanţă pentru că expertul le-a scăzut din prejudiciu, ca prescrise. Instanţa a greşit, deoarece expertul a calculat penalităţi de întârziere la cele două facturi. Dacă s-ar fi scăzut contravaloarea celor două facturi s-ar fi observat că a plătit în plus 3.778.978 lei şi cuantumul penalităţilor ar fi fost mai mic, respectiv, 29.248.011 lei.
De asemenea, consideră plătită şi suma de 1.733.000 lei, reprezentând preaviz conform contractului.
Recursul este nefondat.
Cu privire la excepţia invocată şi prin care se solicită anularea clauzei contractuale privind plata anticipată a serviciilor de pază.
Clauza prevăzută la art. 5 din contractul nr. 247 din 8 februarie 1995, potrivit căruia plata serviciilor de pază se face anticipat, necontravenind reglementărilor în vigoare sau bunelor moravuri ori ordinii publice, nu este lovită de nulitate absolută. De altfel, pârâta nu arată care reglementare interzice o asemenea plată, ci invocă prevederile art. 968 C. civ. Or, acest text stabileşte că o clauză este ilicită când este prohibită de legi, când este contrară bunelor moravuri şi ordinii publice. Interdicţia de creditare între unităţi, invocată de pârâtă, era prevăzută în reglementarea anterioară şi se referă la organizaţiile socialiste şi care a fost abrogată. Faptul că pârâta a ridicat excepţia pro cauza reiese şi din aceea că anual, începând cu 1996 şi până în anul 1999, contractul, care era iniţial pe perioadă determinată, a fost prelungit, fără a se face obiecţii asupra clauzei de la art. 5 din contract.
Solicitarea pârâtei de a se anula clauza contractuală pe cale de excepţie nici nu este posibilă, aceasta se poate formula prin cerere având ca obiect anularea clauzei şi care se timbrează în condiţiile Legii nr. 146/1997 şi OG nr. 32/1995, cum au fost modificate şi completate. Această clauză fiind valabilă, în conformitate cu prevederile art. 969 C. civ., are forţă obligatorie între părţi.
Din probele administrate rezultă că pârâta nu a respectat clauza contractuală, iar potrivit expertizei efectuată de expertul contabil V.G., pârâta datorează, cu titlu de preţ pentru serviciile prestate de reclamantă, suma de 4.129.022 lei şi penalităţi de întârziere, în cuantum de 61.491.850 lei, calculate pe perioada 1 iunie 1996 – 31 ianuarie 2001. La această sumă s-a adăugat suma rezultată prin indexarea cu indicele inflaţiei a sumelor reprezentând penalităţi, deoarece acestea nu au fost achitate şi s-a calculat de la data când erau datorate până la data de 31 ianuarie 2001.
Potrivit expertizei, numai la datoria finală de 4.129.022 lei, reprezentând preţ pentru serviciile prestate, s-au calculat penalităţile, iar indexarea cu indicele de inflaţie s-a calculat asupra penalităţilor de întârziere neachitate. Prin urmare, pentru aceeaşi sumă şi pentru aceeaşi perioadă, nu s-au aplicat atât penalităţile, cât şi indicele de inflaţie şi nici nu s-a procedat la indexarea din momentul achitării prestaţiei şi până la data de 31 ianuarie 2001.
Actualizarea sumelor respective este în conformitate cu prevederile art. 1073 C. civ., potrivit cărora creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei, iar în caz contrar are dreptul să primească o desdăunare. În cazul de faţă, reclamanta trebuia să primească suma datorată, iar pârâta, neîndeplinind această obligaţie, este ţinută să acopere prejudiciul suferit de reclamantă datorită inflaţiei, obligaţie care există în temeiul legii şi nu este necesar să fie prevăzută într-o convenţie a părţilor.
Prin urmare, penalităţile de întârziere având o natură contractuală, iar sumele rezultate ca urmare a actualizării penalităţilor respective decurgând din prevederile legii, reclamanta are dreptul să pretindă atât plata penalităţilor, cât şi actualizarea sumelor reprezentând penalităţi neachitate.
Întrucât reclamanta, la termenul din 6 martie 2001, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 194.000.000 lei, deşi expertul stabilise că pârâta datorează 220.370.285 lei, prin aceasta a cerut nu numai contravaloarea serviciilor prestate şi a penalităţilor de întârziere, ci şi sumele rezultate din actualizarea cu indicele inflaţiei a sumelor reprezentând penalităţi neachitate. Astfel fiind, în mod greşit susţine pârâta că instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, invocând că reclamanta ar fi cerut numai reactualizarea debitului reprezentând contravaloarea facturilor emise.
Instanţa de apel a ţinut seama de critica formulată de pârâtă cu privire la faptul că nu i s-au comunicat facturile nr. 514889 şi nr. 514896/1995, reţinând că expertul le-a scăzut din prejudiciu, constatând că sunt prescrise, astfel că susţinerea pârâtei este lipsită de relevanţă.
Susţinerea în continuare a pârâtei că dacă s-ar fi scăzut cele două facturi, s-ar fi observat că a plătit în plus, şi cuantumul penalităţilor ar fi mai mic, este infirmată de raportul de expertiză.
Astfel, de la pct. IV alin. (4) din raportul de expertiză şi din anexa 6 la raport reiese, indubitabil, că pârâtei i s-au comunicat facturile nr. 514889 şi nr. 514896/1995, iar din alin. (2) al raportului şi poziţiile 18 şi 22 din anexa nr. 1 la raport, rezultă că, deşi a calculat penalităţile datorate pentru sumele facturate prin cele două facturi, sumele respective au fost defalcate şi nu au fost cuprinse în suma totală datorată cu titlu penalităţi.
Faţă de cele arătate şi reţinând că pârâta nu a administrat probe prin care să infirme pretenţiile reclamantei şi constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 304 C. proc. civ., iar Decizia instanţei de apel este temeinică şi legală, Curtea va respinge recursul, fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta, SC E.C. SA Bucureşti, împotriva deciziei nr. 895 din 13 septembrie 2001 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 23 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 359/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 3614/2003. Comercial → |
|---|
