CSJ. Decizia nr. 3614/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3614/2003
Dosar nr. 625/2002
Şedinţa publică din 23 septembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 15 decembrie 2000, reclamanta R.A. A.Z.L. Giurgiu a chemat în judecată pe pârâta SC P.M. SA Giurgiu, pentru a fi obligată la plata sumei de 15.266,21 dolari S.U.A., echivalentul în lei a sumei de 389.807.406 lei, la cursul valutar de 25.534 lei pentru un dolar S.U.A. din ziua de 14 decembrie 2000; din care 2.750,21 dolari S.U.A., echivalentul în lei a sumei de 70.223.862 lei, reprezentând rest de plată redevenţă luna ianuarie 1999 şi perioada februarie - octombrie 1999; 12.516 dolari S.U.A., echivalentul în lei a sumei de 319.583.544 lei, reprezentând penalităţi de 0,01% din valoarea contractului, calculate până la data de 01 noiembrie 1999, când a încetat contractul, precum şi la dobânzile legale prevăzute de OG nr. 9/2000, şi anume, la nivelul taxei oficiale a scontului stabilit de B.N.R., de 35% pentru trimestrul IV din 2000, de la data introducerii acţiunii şi până la achitarea integrală, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, se arată următoarele:
La data de 9 octombrie 1997, ca urmare a licitaţiei organizate de reclamantă, părţile au încheiat contractul de concesiune nr. 20 din 9 octombrie 1997, pentru suprafaţa de 1.000 mp, aferent parcelei P 2, lotul B 2, amplasată în incinta T.C.P. 1 a Zonei Libere Giurgiu.
Începând cu luna februarie 1999 şi până la data de 01 noiembrie 1999, când contractul a încetat prin convenţia părţilor, pârâta nu a achitat redevenţa lunară, motiv pentru care s-au calculat şi penalităţi de întârziere, conform art. 7.1. din contract.
De asemenea, încă de la începutul derulării contractului, pârâta a întârziat plata redevenţei, motiv pentru care s-au calculat penalităţi de întârziere şi pentru redevenţele respective.
Deşi, prin adresa înregistrată la reclamantă, sub nr. 46 din 2 februarie 1999, pârâta a solicitat executarea din garanţia de bună execuţie, în sumă de 875 dolari S.U.A., reprezentând redevenţa restantă, pârâta nu a mai reîntregit contul de garanţie, conform art. 7.3. din contract, astfel că nu a mai avut posibilitatea încasării în continuare a redevenţelor şi a penalităţilor.
Prin convenţia de încetare a contractului înregistrată sub nr. 5761 din 25 octombrie 1999, pârâta a recunoscut sumele datorate şi, deşi s-a obligat să le achite, nu a făcut-o.
Tribunalul Giurgiu, prin sentinţa nr. 80 din 8 martie 2001, a respins acţiunea reclamantei ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele:
Potrivit pct. 7.4 din contract, valoarea totală a redevenţelor restante la plată şi a penalităţilor pentru întârziere, nu poate depăşi valoarea garanţiei de bună execuţie, care, în conformitate cu pct. 8.2 din contract, este de 875 dolari S.U.A.
Cu toate acestea, reclamanta a solicitat, prin acţiune, plata unor sume mai mari.
Cuantumul mare al penalităţilor pretinse, şi care depăşesc de 5 ori suma redevenţelor restante, a fost posibil datorită clauzei de la pct. 7.1 din contract, întrucât s-a prevăzut că procentul de penalitate se aplică la valoarea totală (anuală) a contractului şi nu la valoarea redevenţei restante.
Acţiunea este nefondată, întrucât, înainte de introducerea acţiunii, pârâta a achitat, cu ordinele de compensare nr. 0078589 şi nr. 0078600 din 14 decembrie 1999, suma de 59.872.230 lei, echivalentul a 2.345 dolari S.U.A., deşi reclamanta putea pretinde, conform pct. 8.2. din contract, doar suma de 875 dolari S.U.A. De asemenea, după introducerea acţiunii, pârâta a mai achitat, cu ordinele de compensare nr. 0078603, nr. 0078605 şi nr. 0078606 din 29 decembrie 2000, suma totală de 361.582.873 lei, respectiv, o sumă mult mai mare decât aceea pretinsă prin acţiune.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia nr. 1472 din 16 noiembrie 2001, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei împotriva sentinţei tribunalului.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs reclamanta, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 10 şi 11 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, se arată următoarele:
Prin convenţia părţilor din data de 25 octombrie 1999, pârâta a renunţat la terenul concesionat şi îşi recunoaşte soldul debitor de 15.266,21 dolari S.U.A. Această sumă este compusă din 12.516 dolari S.U.A., reprezentând penalităţi de întârziere în plata redevenţei, şi 2.750,21 dolari S.U.A., reprezentând redevenţă restantă.
Instanţele de judecată, deşi fac referire la convenţie, nu o iau în considerare, reţinând că, potrivit art. 7.4. din contract, pârâta ar datora numai 875 dolari S.U.A., valoarea garanţiei de bună execuţie.
În mod greşit instanţa de fond şi de apel au reţinut că pârâta a achitat debitul cu ordinul de compensare din data de 14 decembrie 2000, cu o zi înainte de introducerea acţiunii, întrucât cu acesta s-a plătit doar 1.172,5 dolari S.U.A., reprezentând plata parţială a penalităţilor. La data de 15 decembrie 2000, când s-a introdus acţiunea, redevenţa restantă era de 2.750,21 dolari S.U.A., iar din penalităţile de întârziere, în sumă de 12.516 dolari S.U.A., scăzând suma de 1.172,5 dolari S.U.A., plătită cu ordinul de compensare din 14 decembrie 2000, a rămas de plată în contul penalităţilor suma de 11.343,50 dolari S.U.A.
La două săptămâni de la introducerea acţiunii, pârâta, cu ordinele de compensare nr. 78603 şi nr. 78604 din 29 decembrie 2000, achită suma de 83.069.641 lei, echivalentul a 9.187,93 dolari S.U.A. şi din care s-au compensat redevenţa restantă, în sumă de 2.750,21 dolari S.U.A., şi cu diferenţa au fost lichidate alte debite pe care pârâta le avea faţă reclamantă.
Suma achitată cu cele două ordine de compensare reprezintă o singură valoare, şi anume, 83.069.641 lei şi greşit instanţele au dublat suma prin însumarea valorii lor.
Faţă de această situaţie, pârâta a rămas să plătească 11.343,50 dolari S.U.A., reprezentând penalităţi de întârziere pe perioada mai 1998 - octombrie 1999 şi restanţă penalităţi aferente lunii aprilie 1998, şi în mod greşit instanţele au avut în vedere numai art. 7.4. din contract şi nu au ţinut seama şi de art. 7.3., care nu a fost respectat de pârâtă prin aceea că nu a reîntregit garanţia în termen de 15 zile de la data notificării de către reclamantă, toate plăţile fiind făcute cu mari întârzieri.
Recursul este nefondat.
În conformitate cu art. 7.3. şi art. 7.4. din contract, în cazul în care întârzierea în plata redevenţei este mai mare de 30 de zile, concedentul (reclamanta) are dreptul, în baza notificării scrise către concesionar (pârâta), să încaseze contravaloarea redevenţelor şi a penalităţilor din garanţia de bună execuţie contractuală, iar concesionarul este obligat să reîntregească garanţia respectivă în termen de 15 zile de la data notificării, însă, valoarea totală a redevenţei restante la plată şi a penalităţilor pentru întârziere nu poate depăşi valoarea garanţiei de bună execuţie.
Această garanţie, potrivit art. 8.2. din contract, este de 875 dolari S.U.A.
Sub acest aspect, reclamanta nu a administrat probe din care să rezulte că sumele pretinse în perioadele invocate nu depăşesc valoarea garanţiei de bună execuţie contractuală, astfel că instanţele, în mod corect, au reţinut că pârâta a achitat debitele prin compensare, respectiv, cu ordinele de compensare depuse la dosar (nr. 0078589 şi nr. 0078600 din 14 decembrie 1999).
Este adevărat că, prin convenţia din 25 octombrie 1999, prin care părţile au consimţit la încetarea contractului de concesiune din 20 septembrie 1997, s-a luat act că pârâta figurează în evidenţele reclamantei cu un sold debitor de 15.266,21 dolari S.U.A., reprezentând redevenţă restantă şi penalităţi de întârziere, calculate conform art. 7.1 din contractul de concesiune.
Însă, instanţele s-au pronunţat şi cu privire la convenţia din 25 octombrie 1999, întrucât s-a reţinut că, între părţi, a intervenit compensarea, cu ordinele de compensare nr. 0078589 şi nr. 0078600 din data de 14 decembrie 1999, precum şi nr. 0078603, nr. 0078605 şi nr. 0078606 din 29 decembrie 2000, iar pârâta a achitat suma totală de 421.355.103 lei, ceea ce reprezintă o sumă mult mai mare ca aceea pretinsă de reclamantă prin acţiune, respectiv, suma de 389.807.406 lei.
Susţinerea pârâtei că, prin ordinele de compensare nr. 78603 şi nr. 78604 din 29 decembrie 2000, emise pentru suma de 83.069.641 lei, echivalentul sumei de 9.187,93 dolari S.U.A., s-a compensat numai redevenţa restantă, în sumă de 2.750,21 dolari S.U.A., iar cu diferenţa s-ar fi lichidat alte debite, este nedovedită, deoarece nu s-au depus acte în acest sens.
De asemenea, susţinerea pârâtei că suma reţinută de instanţă, ca fiind compensată cu cele două ordine de compensare, este de 83.069.641 lei şi că instanţa greşit ar fi dublat suma prin însumare este infirmată, deoarece instanţele nu fac referire la ordinul de compensare nr. 78604 din 29 decembrie 2000. Instanţa de fond, invocând ordinul de compensare 78603, reţine că acesta este emis pentru suma de 83.069.641 lei.
Pretenţiile reclamantei nu sunt confirmate nici de pârâtă, care, prin întâmpinare, arată că nu datorează debitul, fiind achitat prin ordine de compensare.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de pct. 11 de la art. 304 C. proc. civ., se constată că, la data de 8 februarie 2002, când reclamanta a declarat recurs, acesta era abrogat prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000, intrată în vigoare ca urmare a modificării aduse prin OUG nr. 290/2000, la data de 2 mai 2001.
Ca atare, motivul de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc. civ., nu mai este motiv de modificare a deciziei atacate.
Faţă de cele arătate, Curtea reţine că hotărârea Curţii de apel este legală şi temeinică şi, nefiind îndeplinite condiţiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.
Totodată, având în vedere solicitarea intimatei-pârâte şi prevederile art. 274 C. proc. civ., urmează a obliga recurenta-reclamantă să-i plătească suma de 5.000.000 lei, cu titlu cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta, R.A. A.Z.L Giurgiu, împotriva deciziei nr. 1472 din 16 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Obligă recurenta-reclamanta să plătească intimata-pârâte, SC P.M. SA Giurgiu, suma de 5.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 23 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3611/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 3615/2003. Comercial → |
|---|
