CSJ. Decizia nr. 3615/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3615/2003
Dosar nr. 633/2002
Şedinţa publică din 23 septembrie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 752 din 2 februarie 2001, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a admis acţiunea precizată, formulată de reclamantă SC P.C. SA Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta SC C.C. SRL Bucureşti şi a obligat-o pe aceasta din urmă la plata sumei totale de 165.124.609 lei, cu titlu de pretenţii, precum şi la 10.249.889 lei cheltuieli de judecată, către reclamantă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că, fără un suport real şi legal, pârâta nu şi-a achitat datoriile contractuale, astfel că cererea reclamantei este fondată în baza dispoziţiilor art. 969 – 970 C. civ. şi art. 43 şi 46 C. com.
Prin Decizia civilă nr. 1557 din 18 decembrie 2001, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de părţi în contra hotărârii tribunalului.
În motivarea acestei soluţii, curtea de apel a reţinut că, prin minuta încheiată ulterior contractului, părţile au stabilit chiria lunară la 2.000 dolari S.U.A., fără T.V.A.
La 1 aprilie 1997 i s-a făcut cunoscut pârâtei majorarea chiriei la 2.220 dolari S.U.A. şi, prin procesul-verbal din iunie 1995, s-a convenit ca aceasta să plătească utilităţile până la perfectarea contractelor.
Predarea spaţiului către pârâtă s-a făcut la 21 iunie 1998, conform procesului-verbal de predare-primire nr. 1949, fără ca pârâta să facă vreo obiecţiune, iar faptul că spaţiul nu avea dotările necesare nu are relevanţă în cauză.
Chiria a fost solicitată pentru perioada mai – iunie 1998, deci, în termenul de valabilitate a contractului şi, totodată, pârâtei, punându-i-se la dispoziţie o linie telefonică în derivaţie, trebuie să suporte costul convorbirilor efectuate în perioada mai – iunie 1998.
Faţă de situaţia reţinută, astfel cum s-a arătat mai sus, instanţa a respins apelul pârâtei ca fiind nefondat.
Referitor la apelul formulat de reclamantă a apreciat că este, de asemenea, nefondat, reţinând în acest sens că, în conformitate cu concluziile scrise şi depuse la dosar la 25 ianuarie 2001, pretenţiile apelantei pârâte au fost de 165.124.609 lei, cu cheltuieli de judecată.
Împotriva deciziei curţii de apel au declarat recurs atât reclamanta, cât şi pârâta.
În recursul său, reclamanta SC P.C. SA Bucureşti critică hotărârea pronunţată de instanţa de apel, susţinând, în esenţă, că, în mod greşit, aceasta a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 165.124.609 lei cu titlu de pretenţii şi a sumei de 10.249.889 lei cheltuieli de judecată, fără a ţine cont de solicitarea sa de obligare a pârâtei la plata cuantumului pretenţiilor în dolari S.U.A., respectiv, la plata sumei de 18.506,37 dolari S.U.A. şi 2.985.748 lei, astfel cum a cerut prin cererea de chemare în judecată precizată şi prin cererile precizatoare din 13 octombrie 2000 şi 23 noiembrie 2000.
Susţinerile sale sunt întemeiate pe invocarea dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ., în sensul că s-au interpretat greşit actele juridice deduse judecăţii, respectiv, contractul de închiriere şi minuta, din care rezultă neîndoielnic obligaţia intimatei de a achita echivalentul în lei a sumei datorate în dolari S.U.A. (pct. 8); printr-o apreciere eronată a probelor s-a dispus obligarea pârâtei la plata în lei, în timp ce s-a solicitat echivalentul în lei la data plăţii al sumei în dolari S.U.A. (pct. 11); s-a acordat astfel ceea ce nu s-a cerut (pct. 6) şi, în sfârşit, hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii (pct. 9).
Ca atare, solicită admiterea recursului său, modificarea hotărârilor atacate şi admiterea acţiunii, aşa cum a fost precizată, în sensul obligării intimatei la plata sumei de 18.506,37 dolari S.U.A., precum şi a sumei de 2.985.748 lei, cu cheltuieli de judecată.
Pârâta, în recurs, critică aceeaşi hotărâre a curţii de apel, în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că aceasta este lipsită de temei legal şi a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii şi cu nesocotirea probelor existente la dosar.
Arată astfel, în esenţă, că greşit a fost obligată la plata sumelor solicitate de reclamantă prin acţiune, de vreme ce reclamanta a refuzat să-şi îndeplinească obligaţia contractuală, privind efectuarea de reparaţii capitale a subsolului, fapt ce a determinat eliberarea spaţiului impracticabil la data de 1 iunie 1998, în condiţiile în care, până la această dată, chiria era legal plătită, ea nemaiavând, prin urmare, nici o datorie faţă de reclamantă.
Cu privire la facturile de telefon, arată că reclamanta nu a administrat nici o probă din care să rezulte că ar fi vorba despre convorbiri pe care firma sa le-ar fi efectuat şi, ca atare, greşit a fost obligată la plata contravalorii acestora, la care s-au mai adăugat şi penalităţile de întârziere.
În consecinţă, solicită admiterea recursului pe care l-a declarat şi modificarea în parte a deciziei instanţei de apel, în sensul admiterii apelului său şi schimbării în tot a sentinţei instanţei de fond, în sensul respingerii acţiunii reclamantei, ca fiind neîntemeiată.
Recursurile nu sunt fondate.
Referitor la recursul declarat de pârâtă, se reţin următoarele:
Între părţile aflate în litigiu, la data de 6 iunie 1995, a intervenit un contract de închiriere privind spaţiul situat în Bucureşti, sector 1, contractul fiind încheiat pentru o durată de 3 ani, începând cu 1 august 1995 şi până la 1 august 1998.
Ulterior, conform clauzelor contractuale, printr-o minută, părţile au stabilit cuantumul chiriei – cuantum care apoi a fost majorat, iar majorarea i-a fost adusă la cunoştinţă pârâtei la data de 1 aprilie 1997.
Printr-un proces-verbal, care a fost încheiat în cursul lunii iulie 1995, s-a convenit ca, până la perfectarea contractelor privind utilităţile, pârâta să suporte contravaloarea acestora.
Pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile ce-i reveneau, deşi contravaloarea chiriei pretinse de reclamantă prin acţiune priveşte lunile mai şi iunie 1998, situându-se, deci, în interiorul termenului de valabilitate a contractului, care a expirat la 1 august 1998.
Predarea spaţiului către reclamantă a intervenit la data de 25 iunie 1998, conform procesului-verbal nr. 1949, fără obiecţiuni din partea pârâtei, care, de altfel, nu a făcut obiecţiuni nici în momentul preluării spaţiului.
Susţinerile pârâtei, privind imposibilitatea de utilizare a întregului spaţiu închiriat datorită neefectuării de către reclamantă a reparaţiilor la subsolul imobilului şi a lipsei dotărilor necesare, nu au fost dovedite.
Totodată, nu s-a solicitat de către pârâtă efectuarea unei expertize, împrejurare în care, nefiind solicitat un astfel de mijloc de probă şi neexistând o cerere reconvenţională, în mod corect nu a fost dispusă de instanţele, care, pe baza probelor administrate, s-au considerat edificate asupra obiectului cauzei, acesta constituindu-l contravaloarea chiriei şi a utilităţilor puse la dispoziţie pârâtei de către reclamantă, precum şi a penalităţilor de întârziere aferente.
Prin urmare, corect s-a apreciat că susţinerile pârâtei, privind o serie de deficienţe ale spaţiului închiriat, în speţă, sunt lipsite de relevanţă, neputând fi opuse obligaţiei de plată a chiriei.
În ce priveşte plata contravalorii convorbirilor telefonice efectuate în perioada mai – iunie 1998, pretinse de reclamantă, se reţine că şi aceasta corect a fost stabilită în sarcina pârâtei, având în vedere că pârâta a beneficiat de o linie telefonică prin derivaţie, pusă la dispoziţie de reclamantă şi s-a obligat să suporte contravaloarea lor.
În concluzie, se constată că pârâta nu a formulat în recurs nici o critică de natură să ducă la casarea sau modificarea deciziei pronunţate de curtea de apel, în condiţiile art. 304 C. proc. civ. şi recursul acesteia se va respinge, ca nefondat.
În ce priveşte recursul reclamantei, se reţine că este, de asemenea, nefondat.
Astfel, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 106.789.995 lei, reprezentând contravaloare chirie, utilităţi şi penalităţi de întârziere.
Examinând conţinutul cererilor precizatoare, depuse la instanţa de fond, nr. 4383 din 13 octombrie 2000 şi nr. 4897 din 23 noiembrie 2000, precum şi al concluziilor scrise depuse de reclamantă la data de 25 ianuarie 2001, rezultă, fără echivoc, că pretenţiile acesteia au fost solicitate „în lei", fiind formulate pentru suma totală de 165.124.609 lei, astfel încât susţinerea reclamantei că s-ar fi impus admiterea pretenţiilor sale în funcţie de cursul de schimb leu – dolar nu poate fi primită pentru prima dată în recurs, întrucât, în această fază procesuală, nu se poate schimba obiectul cererii principale formulate la fond şi nu poate fi examinată o astfel de susţinere, atât timp cât nu a făcut obiectul dezbaterilor instanţelor, care s-au pronunţat în cauză.
Pe de altă parte, se constată că hotărârile primelor două instanţe sunt legale şi temeinice, fiind date cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale, printr-o interpretare şi apreciere judicioasă a probelor administrate şi nu s-a acordat ceea ce s-a cerut – aşa încât, reţinându-se că nu există nici un motiv întemeiat de recurs, formulat în conformitate cu dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., recursul reclamantei se va respinge ca nefondat.
În consecinţă, faţă de considerentele mai sus arătate, ambele recursuri declarate în cauză vor fi respinse, ca fiind nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta, SC P.C. SA Bucureşti, împotriva deciziei nr. 1557 din 18 decembrie 2001 a Curţii de apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, precum şi recursul declarat de pârâta SC C.C. SRL Bucureşti împotriva aceleiaşi decizii, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 23 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3614/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 3616/2003. Comercial → |
|---|
