CSJ. Decizia nr. 3673/2003. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3673/2003
Dosar nr. 8254/2001
Şedinţa publică din 25 septembrie 2003
Deliberând asupra recursului de faţă,
Prin cererea înregistrată sub nr. 6007 din 18 decembrie 2000, reclamanta SC M.O. SA Botoşani, prin lichidator Gh.N., a solicitat obligarea pârâtei, SC G.A. S.N.C. Botoşani, la plata sumei de 32.191.856 lei, reprezentând chirie restantă şi contravaloare prestaţii de apă şi canal, cât şi cheltuieli de judecată.
Motivându-şi acţiunea, reclamanta arată că a închiriat pârâtei un spaţiu comercial, dar, din martie 1999, pârâta nu a mai achitat facturile emise nici pentru chirie, nici pentru canalizare.
Tribunalul Botoşani, prin sentinţa civilă nr. 92 din 26 martie 2001, a admis acţiunea reclamantei, a obligat pe pârâtă la plata sumei de 32.191.856 lei daune, reprezentând chirie restantă şi contravaloarea utilităţilor de care aceasta a beneficiat, respectiv, apă şi canalizare. A fost obligată pârâta şi la plata cheltuielilor de judecată, în valoare de 2.606.511 lei.
S-a reţinut că, între părţi, s-a încheiat contractul nr. 2695/1997, pentru suprafaţa de 60 metri pătraţi pentru care pârâta nu a achitat chiria echivalentă în lei, respectiv, 4 dolari S.U.A. metrul pătrat pe lună şi nici valoarea utilităţilor consumate.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta, pe care, însă, nu l-a timbrat, deşi a fost citată cu această menţiune.
Curtea de Apel Suceava, prin Decizia civilă nr. 333 din 5 iulie 2001, a anulat, ca netimbrat, apelul pârâtei, aplicând sancţiunea prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.
Decizia a fost atacată cu recurs de către pârâtă, care susţine că reprezentantul său a fost în imposibilitate de a achita taxele de timbru datorită bolii.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Conform dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, taxele de timbru se plătesc anticipat, ceea ce pârâta nu a făcut la data depunerii apelului.
Nici după ce a fost citată pentru primul termen de judecată, pârâta nu şi-a îndeplinit această obligaţie.
Pretinsa stare de boală, de care face vorbire în motivele de recurs, nu a fost dovedită prin nici un act, aşa încât nu se poate reţine că pârâta ar fi fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a timbra apelul. Plata făcută în recurs pentru taxa datorată în apel nu poate fi luată în considerare, întrucât imposibilitatea de prezentare nu afecta obligaţia de timbrare, acest timbraj nefiind obligatoriu a se face prin reprezentant în faţa instanţei, ci de către orice alt funcţionar, dovezile putând fi expediate prin poştă.
De altfel, această imposibilitate nici nu a fost dovedită, astfel încât se constată că instanţa de apel a aplicat corect sancţiunea anulării apelului, ca netimbrat, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi art. 9 din HG nr. 32/1995.
Urmează a fi respins ca nefondat recursul pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC G.A. S.N.C. Botoşani, prin administrator A.Gh., împotriva deciziei nr. 333 din 5 iulie 2001 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 25 septembrie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 3571/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 3685/2003. Comercial → |
---|